ALEGERI
Află aici senatorii și deputații care vor reprezenta județul Dâmbovița în legislatura 2024-2028!
Potrivit rezultatelor parțiale ale alegerilor parlamentare din 1 decembrie 2024 (centralizare 99% dintre secțiile de votare la nivel național), dâmbovițenii vor fi reprezentați în viitorul Parlament de un senator PSD – Titus Corlățean, unul de la AUR – Ciprian Iacob și unul de la USR – Adelina Dobra și de trei deputați PSD – Victor Ponta, Laurențiu Neculaescu și Carmen Holban și câte unul de la PNL – Aurelian Cotinescu, AUR – Valeriu Munteanu, USR – Daniel Blaga și POT (Partidul Oamenilor Tineri) – Lucian Andrușcă.
Față de alegerile din 2020, PSD Dâmbovița a pierdut un deputat, iar PNL – un deputat și un senator, posturi câștigate de AUR – un deputat și un senator și de Partidul Oamenilor Tineri – un deputat. Cât îi privește pe cei din USR Dâmbovița, au rămas cu același număr de parlamentari – un deputat și un senator.
ACTUALITATE
S-a stabilit! Alegeri prezidențiale în luna mai 2025
Reprezentanții coaliției aflate la guvernare au stabilit ca alegerile prezidențiale să se desfășoare în luna mai. Primul tur va fi organizat în data de 4 mai 2025, iar cel de-al doilea pe 18 mai.
Decizia este una bună pentru reprezentanții actualei puteri care câștigă astfel timp, având în vedere faptul că au de gând să nominalizeze un candidat comun pentru funcția de președinte al României.
Totodată, până în mai, se va mai putea lucra cu spor la perimarea imaginii lui Călin Georgescu. Sunt destule voci care susțin că Georgescu va fi scos din bătălia electorală. Rămâne de văzut!
ALEGERI
Victor Ciutacu solicită interzicerea candidaturii lui Călin Georgescu la Președinția României
De abia s-a stabilit data la care se vor reorganiza alegerile prezidențiale că au și apărut contestațiile la adresa lui Călin Georgescu, pericolul numărul 1 pentru bunul mers al coaliției aflate la Guvernare. Jurnalistul Victor Ciutacu a cerut interzicerea candidaturii lui Georgescu la Președinția României. Este pentru prima oară în cariera sa când cunoscutul ziarist solicită scoaterea unui candidat din competiția electorală. A spus Ciutacu că o eventuală candidatură a lui Călin Georgescu ar duce țara într-o direcție periculoasă.
„În condițiile acestui comportament turbat, de haită, al membrilor a ceea ce deja a devenit Secta Martorilor lui Georgescu, am ajuns la concluzia dureros de amară că cea mai înțeleaptă soluție ar fi ca lui Călin Georgescu să i se interzică, pur și simplu, candidatura la prezidențiale, pe motiv gen Diana Șoșoacă. Una peste alta, Diana Șoșoacă a fost eliminată din cursa electorală pentru lucruri de o gravitate infinit mai mică decât prestațiile publice absolut dezgustătoare ale lui Călin Georgescu”, a spus Victor Ciutacu.
-
Dâmboviţaacum o săptămână
Două mașini s-au făcut praf la intrare în Târgoviște, pe Calea București
-
Argeșacum 4 zile
Două case s-au făcut scrum azi-noapte în județul Argeș
-
Dâmboviţaacum 4 zile
Un bărbat din Lăculețe, județul Dâmbovița, își duce traiul într-o troiță în mijlocul pădurii
-
Dâmboviţaacum o săptămână
Șoferiță băută, implicată într-un accident rutier în Dărmănești
-
Argeșacum 4 zile
Trei răniți într-un accident rutier în Țițești, Argeș. Șoferul vinovat era băut
-
ADMINISTRAŢIEacum o săptămână
Primăria Târgoviște subvenționează taxa de habitat. Populația va plăti 35 de lei, nu 62 de lei
-
SOCIALacum 2 zile
Bătrân de 90 de ani, găsit decedat într-o casă cuprinsă de foc!
-
Argeșacum 3 zile
Polițist din Câmpulung a produs un accident rutier și a fugit de la locul faptei