ACTUALITATE
România – Albania, meci amical de fotbal feminin pe stadionul din Târgoviște

Marți – 3 decembrie 2024, începând cu ora 18:00, pe stadionul „Eugen Popescu” din Municipiul Târgoviște se va desfășura partida amicală de fotbal feminin România – Albania.
Spectatorii vor putea intra în arena sportivă (Tribuna 1 și Tribuna 2) începând cu ora 16:00, pe baza biletelor puse la dispoziție de către Federația Română de Fotbal.
Atenție! Potrivit Jandarmeriei Dâmbovița, participanții la eveniment pot fi supuși unor controale corporale, în scopul împiedicării introducerii în stadion a materialelor sau obiectelor ce pot pune în pericol siguranța spectatorilor.
În acest context, Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița vine cu următoarele precizări:
– Spectatorilor aflați în stare vădită de beție sau care comit fapte de dezordine înainte sau în timpul desfășurării jocului sportiv li se poate interzice accesul în incinta arenei sportive, putând fi și sancționați contravențional.
– Se interzice introducerea în stadion a băuturilor alcoolice, materialelor pirotehnice interzise de lege ori a altor obiecte ce pot pune în pericol securitatea participanților la această competiție sportivă.
Pentru buna desfășurare a evenimentului sportiv, Jandarmeria Dâmbovița le recomandă spectatorilor:
– să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porților, pentru a evita aglomerările la punctele de acces;
– să manifeste răbdare pe timpul verificărilor de securitate și acces, la intrarea în arena sportivă, precum și după terminarea partidei, la ieșirea din stadion;
– părinții să supravegheze cu atenție sporită copiii;
– să respecte indicațiile agenților de securitate ai societății de pază și protecție contractată de organizator.
Jandarmeria Dâmbovița recomandă tuturor spectatorilor să nu se implice în incidente, să dea dovadă de spirit de fairplay și să se delimiteze se de orice formă de violenţă verbală sau fizică, ce ar putea conduce la tulburarea ordinii și liniștii publice.
ACTUALITATE
Jandarmii i-au îndepărtat pe reprezentanții ACT care strângeau semnături împotriva Legii Vexler pe Dealul Patriarhiei

Liderul Partidului Acțiunea Conservatoare trage un semnal de alarmă cu privire la abuzurile care încep să apară în societate dinspre instituțiile de forță ale statului. Europarlamentarul Claudiu Târziu a dat ca exemplu recent întâmplarea de ieri, când un grup de tineri, reprezentanți ACT, care participau la o acțiune de strângere de semnături pentru anularea Legii Vexler în fața Patriarhiei Române au fost îndepărtați cu forța din zonă de militarii jandarmi.
Spune Claudiu Târziu că abuzul forțelor de ordine este unul fără de precedent. Tinerii se aflau pe Dealul Patriarhiei pentru a strânge semnături de la pelerinii care vin la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou Izvorâtorul de Mir. A spus președintele ACT, într-o intervenție pe rețelele de socializare, că nu există loc mai bun de a aduna semnături și de a transmite mesajul privitor la abrogarea Legii Vexler decât printre creștini.
„În fiecare seară, jandarmii ne-au legitimat oamenii. La început au rămas la această măsură. La o zi distanță, ne-au scos din curtea Bisericii. Au zis că nu avem voie pe domeniul privat. Este pentru prima dată când aud că nu ai voie în curtea unei biserici. Am rămas în stradă, dar nu ne-au mai lăsat nici acolo, pe domeniul public, pe o rază de câteva sute de metri în preajma Bisericii. Motivul invocat de jandarmi a fost că pelerinajul este un eveniment privat, al cărui organizator nu ne vrea acolo. Adică, Biserica ar fi cerut să fie apărată de creștinii care o apără. În mod evident, nu Biserica este deranjată de campania noastră, ci cozile de topor din conducerea statului. Colegii mei au fost abordați agresiv, percheziționați și amenințați că vor fi duși la secție. Nici un argument, juridic, moral sau cultural, nu i-a atins pe jandarmi”, a precizat Claudiu Târziu – liderul Acțiunii Conservatoare.
ACTUALITATE
Caravana 3×3 Urban Sport a ajuns la Moreni. Maratonul Baschet pentru Mileniul III continuă în Dâmbovița

Parteneriatul benefic pentru copiii și tinerii din județul Dâmbovița pe care l-a încheiat Consiliul Județean cu Federația Română de Baschet continuă. După Pucioasa, Caravana 3×3 Urban Sport a ajuns zilele trecute în municipiul Moreni.
Evenimentul sportiv derulat în cadrul programului „Baschet pentru Mileniul III – Next Generation Dâmbovița”, a spus Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean, are scopul de a aduce baschetul cât mai aproape de copiii și tinerii din județ și de a-i încuraja să își descopere talentul și pasiunea pentru mișcare.
„Prin astfel de inițiative, tinerii din Dâmbovița au mai multe oportunități de a crește prin sport și de a face performanță. Susținem sportul și generația tânără”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăMunicipiul Târgoviște va avea autogară metropolitană ultramodernă. Licitația de execuție este aproape de finalizare
ACTUALITATEacum 3 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 4 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum 4 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum 5 zileDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 2 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ANUNŢURIacum o săptămânăPrimăria Târgoviște: Anunț solicitare aviz de mediu pentru proiect amenajare Șanțul și Valul Cetății
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimar Pietrari: Fără implicare, perseverență și finanțare nu poți dezvolta o comunitate!




























