SOCIAL
Polițist lovit cu o sticlă în cap, în timpul misiunii

Un bărbat de 35 de ani, din Craiova, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în județul Teleorman, ca urmare a faptului că a lovit cu o sticlă în cap un polițist. Individul, care era băut bine, a început să facă scandal, în seara zilei de 3 ianuarie 2025, într-o societate comercială din comuna Buzescu. Nereușind să-l liniștească, partenera de viață a acestuia a sunat la 112, la fața locului deplasandu-se un echipaj de la Secția 2 Poliție Rurală Nanov.
„Întrucât bărbatul era în stare avansată de ebrietate, polițiștii i-au solicitat în repetate rânduri să se calmeze și să îi însoțească la sediul de poliție, iar în timpul în care acesta era condus către autospeciala de poliție, bărbatul ar fi lovit polițistul în zona capului, cu o sticlă.
Imediat după acest moment, polițistul a folosit spray-ul iritant lacrimogen. Bărbatul a fost încătușat și condus la sediul Secției 2 Poliție Rurală Nanov.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.
La data de 4 ianuarie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Alexandria a dispus arestarea preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile”, se precizează într-un comunicat transmis de către IPJ Teleorman.
Prahova
Pompierii din Prahova au salvat un bărbat căzut în albia râului Telega

Misiune de salvare contracronometru, în această după-amiază, în comuna Telega, județul Prahova. Pompierii au acționat în sprijinul unui bărbat de 70 de ani, care a căzut în albia râului Telega, în împrejurări care urmează să fie stabilite de anchetatori.
Victima, care a fost găsită conștientă, dar prezentând un traumatism cranio-cerebral, a primit primul ajutor la fața locului, apoi a fost transportată la spital.
Pentru reușita misiunii de salvare au fost mobilizate o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Câmpina și o ambulanță de la Garda de Intervenție Băicoi.
Dâmboviţa
Vlădeni. S-a urcat la volan fără permis și s-a răsturnat în șanț

Accident rutier, aseară – 6 noiembrie 2026, în jurul orei 20:45, în afara localității Vlădeni, județul Dâmbovița. Polițiștii au stabilit că un tânăr, de 20 de ani, din comuna Vlădeni, în timp ce conducea un autoturism pe DC 25A, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma accidentului, conducătorul auto a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Acesta nu a putut fi testat alcoolscopic, fiindu-i prelevate mostre biologice în vederea depistării consumului de alcool.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul a fost luat de la un bărbat, de 32 ani, din comuna Vlădeni, fără acordul acestuia.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 6 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 3 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum 4 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei


























