ADMINISTRAŢIE
Lucrări intense la Grădinița Nr. 14 Târgoviște. Unitatea se va redeschide anul acesta

Infrastructura educațională din municipiul Târgoviște a reprezentat o prioritate maximă pentru primarul Cristian Daniel Stan și echipa sa. Doar printr-o statistică realizată sumar putem constata că grădinițele, școlile și liceele din municipiu au primit o atenție maximă din punct de vedere investițional din partea administrației publice locale.
Vorbim astăzi de Grădinița Nr. 14, cu program prelungit, situată în microraionul 6. O unitate deosebit de importantă pe componenta educativă și de supraveghere-îngrijire a copiilor din Târgoviște, în special cei din respectivul cartier.
În august 2024, Primăria Târgoviște a demarat lucrările de reabilitare și modernizare a acestei instituții de învățământ preșcolar. Proiectul vizează creșterea eficienței energetice a imobilului. Investiția, în valoare de 3 milioane de lei, a primit finanțare prin Administrația Fondului de Mediu. S-a lucrat cu responsabilitate, într-un ritm intens, iar astăzi, 22 ianuarie 2025, primarul Cristian Daniel Stan, aflat într-o inspecție pe acest șantier, a constatat, cu satisfacție, că la acest obiectiv au fost finalizate lucrările exterioare, inclusiv partea de acoperiș, pe suprafața căruia au fost montate panouri fotovoltaice, ca sursă alternativă de energie și de producere a apei calde.

„Întreaga investiție va fi finalizată în vara viitoare. Preșcolarii și cadrele didactice vor reveni într-o unitate nouă, pusă la punct cu absolut tot ceea ce este necesar” ne-a spus Cristian Daniel Stan – primarul municipiului Târgoviște.
Ne-a mai informat edilul că proiectul a prevăzut și lucrări de termoizolare a pereților, a planșeelor, folosindu-se saltele din vată minerală bazaltică. De asemenea, a fost înlocuită și tâmplăria exterioară, respectiv ușile și ferestrele. Investiția a mai avut în vedere refacerea tuturor instalațiilor interioare. După încheierea lucrărilor, consumul de energie va fi redus cu aproximativ 50%.
După încheierea acestui proces de eficientizare energetică, urmează ca Grădinița cu program prelungit Nr. 14 să fie dotată cu mobilier și echipamente didactice moderne, urmărindu-se asigurarea unui act educativ de calitate. Ne-a mai spus primarul municipiului Târgoviște că va fi reamenajată și curtea instituției, inclusiv locul de joacă și gardul împrejmuitor. Finanțarea pentru aceste lucrări va fi asigurată din bugetul local.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic

Perseverent în ceea ce privește atragerea de fonduri nerambursabile în vederea dezvoltării orașului pe care îl administrează din 2016, urmare votului de încredere dat de alegători, primarul de la Pucioasa, Constantin Ana, are în vedere în acest moment să acceseze Programul național de consolidare antiseismică pentru a reabilita mai multe blocuri din localitate.
Este vorba de două imobile situate la intersecția Străzii Republicii cu Bulevardul Gării și trei din Cartierul Filatură, aflate lângă ANL-uri și Centrul de zi. Spune edilul că sunt clădiri care se încadrează în condițiile impuse de Programul național de consolidare antiseismică, atât ca vechime cât și din punct de vedere al structurii de rezistență.
Revenind la valorificarea oportunităților de finanțare disponibile, amintim că Pucioasa s-a situat pe primul loc între orașele din Regiunea Sud Muntenia, raportat la numărul și valoarea proiectelor depuse pe Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027. Cifrele au fost publicate de directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat. Pucioasa apare cu 19 proiecte, în valoare totală de 366.503.936,12 lei – din care 262.519.148,78 lei reprezintă fonduri europene nerambursabile.

ADMINISTRAŢIE
Nu uita! Vinerea circuli gratuit cu autobuzul în municipiul Târgoviște

Primăria Târgoviște oferă, de la 1 septembrie 2026, gratuitate pentru călătoriile cu autobuzul în oraș, în fiecare zi de vineri. Odată ce oamenii au descoperit această măsură, numărul celor care au folosit transportul public a depășit luna aceasta 10.000 de persoane într-o singură zi – spune edilul Daniel Cristian Stan.
Reamintim că administrația publică a municipiului Târgoviște asigură și alte facilități celor care aleg să circule cu autobuzul, astfel:
– Elevii beneficiază de gratuitate la folosirea transportului public local, inclusiv pe timpul vacanțelor;
– Pensionarii târgovișteni cu pensii în cuantum de cel mult 4.325 lei beneficiază de gratuitate la transportul.public local, prin Direcția de Asistență Socială;
– Studenții Universității „Valahia” circulă gratuit cu autobuzul în Târgoviște, administrația locală asigurând diferența de 10% din costul abonamentului, neacoperită de către instituția de învățământ superior.
VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum o săptămânăȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 6 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 4 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 4 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























