Dâmboviţa
O femeie și doi copii minori, accidentați de un șofer băut

Un bărbat de 32 de ani, din Moroeni, s-a urcat azi-noapte băut la volat, a pierdut controlul asupra volanului și a ajuns cu mașina într-un copac de pe marginea drumului, între localitățile Dealu Mare și Fieni. Accidentul s-a produs în jurul orei 00:45.
În urma impactului, pasagerii din autoturism, o femeie de 28 de ani și doi copii minori, au fost răniți, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale – ne informează IPJ Dâmbovița.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, prezentând un rezultat cu o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
ADMINISTRAŢIE
După 50 de ani de funcționare, Palatul Administrativ din Târgoviște a intrat în ample lucrări de reabilitare și modernizare

Se lucrează intens la Palatului Administrativ din centrul municipiului Târgoviște, clădire care aparține Consiliului Județean Dâmbovița. După cum a precizat Corneliu Ștefan, președintele CJD, la acest imobil, în ultimii 50 de ani, nu s-au efectuat lucrări de reabilitare și modernizare de o asemenea amploare. Investiția depășește 97.000.000 de lei. La final, sediul Consiliului Județean Dâmbovița va avea o altă înfățișare, atât la interior cât și la exterior.
De menționat că imobilul, emblematic pentru municipiul Târgoviște și județul Dâmbovița, a fost construit în 1972. Clădirea, desfășurată pe o suprafață de aproximativ 6.200 mp, va fi supusă unor ample lucrări de consolidare, reabilitare și modernizare, care includ: refacerea și consolidarea structurilor, introducerea de pereți structurali din beton armat, intervenții asupra fundațiilor, înlocuirea compartimentărilor grele cu unele realizate din materiale ușoare, repararea, eliminarea sau înlocuirea unor componente arhitecturale, amenajarea parcărilor, a spațiilor verzi, a aleilor pietonale și a drumurilor de acces, reabilitarea termică a clădirii,modernizarea sistemului de încălzire și a celui de furnizare a apei calde, modernizarea sistemelor de climatizare și iluminat,amenajarea de stații de încărcare pentru vehicule electrice.
„Aceste intervenții erau absolut necesare pentru a aduce clădirea Palatului Administrativ la standarde actuale de siguranță, eficiență și funcționalitate, astfel încât sediul Consiliului Județean și al Prefecturii să ofere un spațiu modern, sigur și adaptat nevoilor administrative actuale și viitoare”, a precizat Corneliu Ștefan – președintele CJD.
Mai trebuie menționat că, în această perioadă de lucrări, Instituția Consiliului Județean Dâmbovița funcționează în mai multe corpuri de clădiri aflate pe strada Lt Stancu Ion , iar Instituția Prefectului Dâmbovița – în fostul imobil care a adăpostit Inspectoratul Școlar Județean, aflat pe Bulevardul Carol I din Târgoviște.
Dâmboviţa
Un turist băut bine a făcut praf o pensiune din satul Brebu, comuna Runcu

Polițiștii de la Secția Fieni au fost alertați de o tânără, în seara de 3 iulie 2026, cu privire la faptul că un bărbat cazat la o pensiune din satul Brebu, comuna Runcu, pe fondul consumului de alcool, a făcut ravagii în unitatea turistică.
Bărbatul, de 36 de ani, din județul Prahova, se afla la pensiunea din Brebu împreună cu alte trei persoane. Din cauza băuturii consumate din abundență, individul a devenit agresiv și a început să distrugă bunurile din pensiune, provocând pagube însemnate.
Administratorul unității a formulat plângere pentru comiterea infracțiunii de distrugere. Prejudiciul a fost evaluat la 20.000 lei. Pe numele turistului dezlănțuit, polițiștii au întocmit un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de distrugere.
ACTUALITATEacum 4 zileSpecializare în premieră națională la Colegiul Economic din Târgoviște
ACTUALITATEacum 5 zileFotbalist din Dâmbovița a murit la 45 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dâmboviţaacum 5 zileIntervenție a pompierilor într-un apartament din Târgoviște. Proprietarul nu a mai dat semne de viață. VIDEO
ACTUALITATEacum 7 zileFurtuna a făcut prăpăd în municipiul Târgoviște. FOTO – VIDEO
ACTUALITATEacum 4 zilePrimar Tătărani: După furtună, au apărut „atotștiutorii” care aruncă cu noroi, inepții și minciuni!
Dâmboviţaacum o săptămânăTânăr din Mogoșani, arestat preventiv pentru viol
ACTUALITATEacum 2 zileRotire de colan la Rotary Club Târgoviște. Noul președinte este Ionuț Popescu, patronul Complexului Turistic „Potcoava”
ACTUALITATEacum 3 zileÎnvățătoarea lovită de fulger a ajuns la spital. Cei 14 copii din grupul surprins de furtună în Bucegi sunt în siguranță























