Nu vi se pare că această competiție pentru Președinția României a căzut în derizoriu? Parcă nu mai este marcată de valoare, de scop comun. Niciun dram de patriotism, de compasiune pentru popor. Pare un exercițiu atins de rutină și atât. Le facem că trebuie!

Avem un snop de candidați mânați mai mult de orgolii, de ambiții partinice, mai sunt unii împinși de la spate de ceea ce se numește, în clar-obscur, sistem. Unii vor să își încerce doar capacitatea de a înlănțui, de a atrage de partea lor conștiințe. Nu pare nimic serios. Nu tu platformă, program, nu tu concurs de idei, dezbateri, confruntări.

Pe scenă se recită prost doar lozinci și chemări la cine știe ce refulări democratice. Proteste, consumate zadarnic. Câinii latră, ursul merge! Se promite totul și nimic. Nu am remarcat concretul. Strivești această lămâie și nu rămâi cu nimic în mână. Totul curge, se topește, lăsând în urmă un gust acru.

Nicușor, cu fățăul acela nevinovat, rutinat în nimicuri și cu discursul semi-cursiv, fără de sevă a concludentului. Un personaj țintuit pe panourile preelectorale. Atât. Un fel de Ciucă mai tânăr.

George Simion revine. Același. Mă așteptam de la acest lider la mai multă substanță, la mai multă culoare. Are antrenament, echipament, dar parcă joacă cu teamă pe un teren devenit complicat, nesigur.

Crin Antonescu. Distant. Plictisit. Rutinat în liniștea sa bruxelleză. Discursul său – linear, de om care, de fapt, nu știe ce vrea. Nehotărât.

Ana Maria Gavrilă, mânată de orgolii feminine, dintr-un spirit de răzbunare. Un fel de cavaler trimis de Călin Georgescu să îi judece pe cei nedrepățiți. Țelul ei „turul doi înapoi”. Nimic pentru viitor.

Doamna primar de la Câmpulung, Elena Lasconi, al doilea candidat rutinat la alegerile anulate. Merge pe linia ei, impulsionată de intrarea în turul doi al competiției prezidențiale șterse de Curtea Constituțională. Dar nu mai are verva de atunci. Nu mai sunt nici prune! Grădina nu a înverzit. Lipsește mușuroiul de furnici. Discursul său, deocamdată, este neinteresant. Naiv. Uneori, năuc, fără țintă. Probabil, așteaptă campania electorală.

Singurul care se agită, cu subiect și predicat, cu vână, este Victor Ponta. Își exprimă clar dorințele, schimbările pe care va încerca să le producă, dacă va ajunge președinte al României. Lupta lui, dacă este cu adevărat sinceră, poate să aibă ca finalitate câștigarea alegerilor prezidențiale. Dar să nu schimbe ritmul și sensul! Mai are obiceiul ăsta. Pornește tare și, până la final, nu mai rămâne cu nimic impresionant. Mulți îl consideră un candidat important, bine pregătit, dar nu este agreat. Antipatia pleacă de la aroganță. Pare genetică, de la rădăcinile sale politice. Nu este perceput ca un independent total. Lumea crede că, în spatele său, se află oastea PSD. Se ține bine de malul american al Atlanticului, dar privește și spre Bruxelles. Este singurul cu toate armele la el.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Lumea este împărțită. Țara este împărțită. Cele mai mici comunități sunt împărțite. Nu de bine, de conjuncturile favorabile dezvoltării materiale și spirituale. Nu! Ci de rău. De ambiții, de orgolii, de dorințe de a demonstra că ești cel mai bun, că ești indispensabil, că nu se mai poate fără tine. Și, uite așa, am ajuns, din aproape în aproape, la ceea ce se întâmplă acum. Suntem în mijlocul debusolării, al incertitudinii, al fricii. Evenimentele petrecute în ultimul timp au resetat, pentru mulți dintre noi, sistemul de a înțelege politica, locul unde și cum trăim, cine ne conduce, cum și de ce.

Ne resemnăm după tradiția milenară și mergem mai departe, atenți la propriile nevoi, pe care le ducem în spate, timorați și damnați. Ne este teamă să le dăm jos, să le aruncăm cât colo. Ele parcă ne țin echilibrul! Să nu ne zboare vântul neprevăzutului de care ne tot ferim. Să nu rămânem fără mămăliga rece, dar sigură, și fără ceapa pe care încă mai poți să o spargi cu o lovitură de pumn în care îți pui, casnic, bruma de ură și curaj.

Suntem în mijlocul unei furtuni și totuși ținem cu dinții de liniștea aparentă. Aici am fost. Aici am ajuns! Ce ne așteaptă mai departe? Nimic. Aceeași scenă. Aceiași jucători. Meschini. Falși. Mai siguri pe ei, mimând interesul, devotamentul față de nevolnic. Suntem acum dezbinați? Nu. Mai degrabă, rătăcim. Nu știm în spatele cui să ne aliniem. Dar, atenție! Fără să dăm nevoile jos din spate. Sunt acolo, la locul lor. Semn că disperarea ne trece…

Urmărește Incomod Media și pe Google News