ACTUALITATE
ISU Prahova a obținut finanțare pentru realizare sistem de panouri fotovoltaice la Detașamentul de Pompieri Mizil

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Șerban Cantacuzino” al județului Prahova implementează, în calitate de beneficiar, împreună cu Ministerul Energiei, în calitate de autoritate națională de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru Modernizare, proiectul „Creșterea eficienței energetice prin instalarea de panouri fotovoltaice la Detașamentul de Pompieri Mizil”, cod SMIS 315982.
Contractul de finanțare a fost semnat în data de 31 ianuarie 2025. Valoarea totală a proiectului este de 449.573,12 lei, din care valoarea maximă asigurată din Fondul pentru Modernizare este de 449.573,12 lei – se precizează într-un comunicat transmis către mass-media.
Obiectivul general al proiectului de investiție propus vizează creșterea sustenabilității energetice și reducerea impactului asupra mediului prin implementarea unui sistem de panouri fotovoltaice, care să contribuie la producerea energiei regenerabile necesare pentru acoperirea consumului propriu și reducerea costurilor operaționale, facilitând astfel obiectivele politicii europene de tranziție către o economie verde și eficientă energetic.
Sistemul de panouri fotovoltaice va fi amplasat pe sol în incinta Detașamentului de Pompieri Mizil din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Șerban Cantacuzino” al județului Prahova.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
I. Realizarea unei centrale electrice fotovoltaice (CEF) cu o putere maximă de vârf de 69,1 kWp;
II. Racordarea CEF de 69,1 kWp la rețeaua de distribuție;
III. Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Rezultatul preconizat vizează instalarea unui sistem de conversie a energiei solare în energie electrică cu panouri fotovoltaice amplasat pe sol, care va contribui la extinderea capacității de producție a energiei electrice utilizând surse regenerabile de tip solar, respectiv la reducerea emisiilor de carbon.
Perioada de implementare a proiectului este cuprinsă între data intrării în vigoare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1001 de stabilire a unor norme detaliate de aplicare a Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește funcționarea Fondului pentru modernizare, respectiv data de 30 iulie 2020 și data procesului verbal de recepție a punerii în funcțiune a investiției, în conformitate cu graficul de activități, dar nu mai târziu de data de 31.12.2026.
Informații suplimentare despre proiect se pot obține de la col. Muscalu Alexandru – Manager proiect, e-mail: alexandru.muscalu@isuprahova.ro.
Fondul pentru Modernizare este un instrument nou de finanțare ce contribuie la obiectivele Pactului ecologic european, prin sprijinirea unei tranziții juste din punct de vedere social către o economie verde. Finanțat din veniturile obținute în urma licitării certificatelor de emisii din sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii, Fondul pentru Modernizare urmărește să sprijine zece țări din UE cu venituri mai mici în tranziția lor către neutralitatea climatică, modernizându-le sectorul energetic și sistemele energetice în sens mai larg, sporind eficiența energetică și facilitând o tranziție echitabilă.
ACTUALITATE
Nea Costică de la Primăria Răcari, sărbătorit cu tort și alte daruri cu ocazia pensionării

La Primăria Răcari, respectul, colegialitatea și recunoștința sunt insuflate puternic de primarul Marius Caravețeanu și întreținute de întreaga echipă. Zilele acestea, un angajat de cursă lungă a intrat în rândul pensionarilor. Momentul trebuia musai sărbătorit așa cum se cuvine. Cu urări de bine, tort, depănat amintiri și, nu în ultimul rând, cu mesaje scrise direct pe tricoul inscripționat „I love Răcari”. Apropo de tort! După 20 de ani de activitate, nea Costică Toma trebuia să fie răsplătit cu un simbol dulce, așa că tortul a fost ornat și cu o figurină reprezentând un… buldoexcavator!
„Ne-am adunat să-l sărbătorim, să ne amintim de anii petrecuți împreună și să-i spunem din inimă „Mulțumim, Costică!” Douăzeci de ani înseamnă multe dimineți în care te-ai urcat pe buldoexcavator și ai plecat la treabă. Îți mulțumim pentru munca ta, pentru răbdare și pentru toate zilele în care ne-am putut baza pe tine. Pensie lungă și frumoasă”, i-a transmis primarul Marius Caravețeanu.
ACTUALITATE
A fost repus în funcțiune computerul tomograf de la Spitalul Pucioasa

Spitalul Orășenesc Pucioasa a fost dotat cu 30 de paturi medicale, 30 de saltele și 30 de noptiere noi, iar computerul tomograf al unității a fost reparat și repus în funcțiune, în urma unei intervenții realizate de Asociația Vasiliu, cu sprijinul Heidelberg Materials România. Prin urmare, de astăzi, 10 noiembrie 2026, locuitorii din nordul județului Dâmbovița au acces la servicii medicale mai sigure și mai rapide, direct în comunitatea lor.
„Pentru noi, fiecare intervenție înseamnă mai mult decât echipamente, înseamnă acces real la diagnostic și tratament pentru pacienți. În cazul Spitalului Pucioasa, am reușit, împreună cu partenerii noștri Heidelberg Materials România, să îmbunătățim atât condițiile de îngrijire, cât și capacitatea de diagnostic, într-un timp relativ scurt”, a precizat Delia Vasiliu – președinte Asociația Vasiliu România.

Cele 30 de paturi complet echipate (pat, saltea și noptieră) contribuie la îmbunătățirea condițiilor de spitalizare din mai multe secții ale spitalului. Cât privește computerul tomograf, repararea și repunerea acestuia în funcțiune înseamnă că pacienții nu mai trebuie să fie transferați către alte unități medicale pentru a beneficia de investiții imagistice esențiale pentru stabilirea diagnosticului.
“Dotările primite reprezintă un sprijin important pentru unitatea noastră sanitară și pentru comunitatea pe care o deservim. Ne dorim ca această inițiativă să reprezinte un exemplu de responsabilitate și solidaritate, care să încurajeze noi proiecte în beneficiul sistemului medical și al comunităților locale”, a declarat Ancuța Adriana – manager Spitalul Orășenesc Pucioasa.

Spitalul Orășenesc Pucioasa deservește aproximativ 70.000 de persoane din orașele Pucioasa și Fieni și din cele 11 comune arondate, oferind servicii medicale prin intermediul a 15 secții și compartimente, plus Ambulatoriul Integrat.
„Ca parte a acestei comunități, ne dorim ca oamenii din Fieni, Pucioasa și localitățile învecinate să aibă acces la servicii medicale cât mai bune, aproape de casă. Suntem bucuroși că, împreună cu partenerii noștri, am putut contribui la repunerea în funcțiune a computerului tomograf și la modernizarea condițiilor de spitalizare. Este o investiție în sănătatea și bunăstarea oamenilor din comunitatea noastră”, a transmis Viorel Stăncioiu – director Fabrica de ciment Fieni, Heidelberg Materials România.
Reamintim faptul că Primăria Pucioasa are în implementare un complex de proiecte de reabilitare, extindere, modernizare și dotare a Spitalului și Ambulatoriului Integrat din localitate.
Dâmboviţaacum 5 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ACTUALITATEacum 6 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ADMINISTRAŢIEacum o ziTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum 6 zileAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























