ACTUALITATE
Radu Popa: România, cel mai mare producător din Europa, arde gazul natural adus din Bulgaria și Ungaria!

Auzim vești, zvonuri alarmante. Și asta se întâmplă după două săptămâni de iarnă cu ger și mai puțină zăpadă. Ce ne făceam dacă mai aveam și omăt din belșug? Vuiau televiziunile cu știri despre blocaje, accidente și ale nenorociri prefabricate media.
Ne informează, cu oarece teamă, fostul deputat PSD Radu Popa, că există o problemă cu gazele naturale și asta se întâmplă în ciuda mesajelor pe care le transmitea ministrul Energiei, tinerelul acelea numit Sebastian Burduja, în toamnă, că am avea depozitele pline încât putem face față unei ierni polare.
Radu Popa, care urmărește cu atenție fenomenul și tot atrage atenția asupra unor lucruri făcute fără cap, ne spune că, acum două zile importurile se ridicau la 12,7 milioane de metri cubi pe zi. 9,5 milioane metri cubi vin din Bulgaria și alte 3,2 milioane de metri cubi importăm din Ungaria. Culmea, nici una dintre cele două țări nu sunt producătoare de gaze naturale! Băi, sunteți nebuni? România este, oficial, cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană și noi importăm de la bulgari și de la unguri? Se întreabă vicepreședintele PSD Dâmbovița, cu siguranță retoric, că nimeni nu face nimic.
„Cine conduce Romgaz? Cum au făcut pregătire de iarnă? Cum i-au raportat ei ministrului Energiei în octombrie că „vom trece iarna cu rezervele de gaze naturale din depozite”? Pentru sumele cheltuite acum pentru importurile de gaze naturale la prețurile din inima iernii, cine răspunde? Și cine plătește? Și cum plătește? Oare procurorii se uită numai după politicieni?”
Să nu uităm că mai este un pic și se duce plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale. Ne vom trezi din nou în mijlocul unei explozii, rămași fără nimic pe noi, așa, în bătaia sorții? Poate se mai prelungește agonia. Vin alegerile alea din mai. Prezidențialele. De obicei, politicienii aflați la guvernare nu dau drumul la câinii majorării de prețuri înainte de alegeri.
ACTUALITATE
Elev, amenințat cu cuțitul în școală de o colegă, la Târgoviște

De la începutul anului școlar 2026-2027, au fost înregistrate trei incidente grave în unitățile de învățământ din județul Dâmbovița. Asta, în condițiile în care se desfășoară constant activități de prevenire a faptelor antisociale și de identificare a situațiilor de risc. Potrivit IPJ Dâmbovița, situațiile conflictuale au avut loc în Corbii Mari, Găești și Târgoviște.
La Corbii Mari, polițiștii au stabilit că un elev de 14 ani, în pauza dintre cursuri, a agresat sexual o colegă, în sensul că a atins-o într-un mod sexual. Victimei i-a fost adusă la cunoștință, în prezența mamei, posibilitatea solicitării unui ordin de protecție provizoriu, însă a refuzat. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor.
În Găești, un elev de 17 ani, pe fondul unui conflict spontan, a agresat fizic un alt elev de aceeași vârstă, în incinta unității de învățământ. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
La Târgoviște, în urma unui conflict spontan, un elev, în vârstă de 15 ani, a împins o colegă, de 16 ani, care a căzut la pământ. Ulterior, tânăra l-a amenințat pe colegul său cu un obiect ascuțit-înțepător. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și port fără drept de obiecte periculoase.
„Intervenția promptă, informarea, prevenirea și colaborarea dintre polițiști, școală și familie sunt esențiale pentru gestionarea situațiilor de risc și pentru protejarea elevilor. Reiterăm faptul că siguranța elevilor și a cadrelor didactice reprezintă o prioritate pentru polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, iar activitățile preventive vor continua”, se precizează într-un comunicat transmis de IPJ Dâmbovița.
ACTUALITATE
Vicepreședintele USR Dâmbovița, Alexandru Munteanu, a fost reținut de procurorii DIICOT

Vicepreședintele USR Dâmbovița, Alexandru Munteanu, după o audiere la sediul DIICOT Structura Centrală, care s-a desfășurat pe parcursul întregii nopți, a fost reținut de procurori pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. Ordonanțele de reținere, precizează Gândul, ar fi fost emise în jurul orei 01:30.
Conform unor informațiilor apărute în presă, pe surse, Alexandru Munteanu și Evgheni Polyakov, director comercial al firmei implicate, ar fi recunoscut faptele pentru care sunt cercetați, respectiv încălcarea embargoului impus Belarusului.
ACTUALITATEacum o săptămânăAvizul de transport lemne nu se poate emite dacă platforma sau căruța folosite nu sunt înregistrate la Primărie
ACTUALITATEacum o săptămânăDragomirești. Primarul Dragoș Vlădulescu a mers cu flori, acasă, la cei care au sărbătorit 25 și 50 de ani de căsnicie
ACTUALITATEacum o săptămânăRăcari. Cea mai mare fabrică de hrană pentru câini și pisici din România este gata de deschidere
ACTUALITATEacum o săptămânăDirecția Silvică Dâmbovița are toți indicatorii tehnico-economici la opt luni pe plus
Uncategorizedacum o săptămânăImportant pentru locuitorii orașului Găești! Se întâmplă la 1 octombrie 2026
Dâmboviţaacum 2 zileBărbatul din Gura Ocniței dispărut de acasă a fost găsit spânzurat în pădure!
ACTUALITATEacum o săptămânăValea Lungă. Bătrân dispărut de acasă, găsit în pădure cu ajutorul câinelui de urmă Hada
ACTUALITATEacum o săptămânăDumitru Vărzaru, intemeietorul „Casei Generațiilor” din Pietroșița, a trecut la veșnicie. Dumnezeu să-l odihnească în pace!



























