Connect with us

Prahova

S-au dat peste cap cu mașina în Cocorăștii Mislii

Publicat

pe

Sursa foto: ISU Prahova

Un autoturism în care se aflau două persoane s-a răsturnat, în această dimineață, în afara drumului, pe teritoriul comunei Cocorăștii Mislii, județul Prahova. La fața locului au acționat pompierii de la Garda de Intervenție Băicoi, cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și un echipaj SAJ.

Potrivit ISU Prahova, una dintre cele două persoane care se aflau în mașină, o femeie de 51 de ani, a fost transportată la UPU Ploiești pentru investiții medicale suplimentare și tratament de specialitate. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs acest accident rutier.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Pericol de explozie în Poiana Câmpina. Au săpat după apă și au dat peste gaze și hidrocarburi

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova s-a întrunit, astăzi – 18 septembrie 2026, în ședință extraordinară pentru a dispune măsuri după ce operațiunea de forare a unui puț pe o proprietate privată în vederea alimentării cu apă s-a transformat într-o situație de criză. Mai precis, au fost semnalate emanații de gaze și hidrocarburi, cu potențial de explozie. Ca măsură imediată, ISU Prahova a monitorizat permanent atât zona, cât și valorile concentrațiilor de gaz, iar Primăria Poiana Câmpina a dispus restricționarea accesului în zonă, prin balizarea perimetrului.

Urmează, conform Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Prahova nr.15/18.09.2026, ca proprietarul terenului să contracteze, în regim de urgență, o firmă specializată în domeniu, în vederea realizării lucrărilor necesare pentru punerea în siguranță a amplasamentului în conformitate cu prevederile legale. Totodată, Primăria Poiana Câmpina va păstra balizarea și marcarea corespunzătoare a zonei și va informa periodic populației din proximitate cu privire la interdicția utilizării focului deschis și a altor echipamente electrice și mecanice care pot genera scântei. În același timp, Poliția Locală a comunei Poiana Câmpina va patrula în zona respectivă, iar ISU Prahova va asigura, de două ori pe zi, monitorizarea zonei, a evoluției concentrațiilor de gaze și a nivelului de lichid existent în tubulatură.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Prahova

Au rămas pe drumuri. O familie din Prahova are nevoie urgent de ajutor!

Publicat

pe

O familie din Fântânele, județul Prahova, are nevoie urgent de ajutorul semenilor, după ce casă le-a ars ca o torță, cu câteva zile în urmă, și au rămas sub cerul liber. În câteva clipe, tot ceea ce au agonisit cu greu de-a lungul anilor s-a făcut scrum.

Mamă, tată, un băiețel de aproape 5 ani și fiica de 21 de ani, însărcinată în 7 luni și cu un copilaș de fost 2 anișori, au rămas fără locuință, fără haine, fără alimente, fără electrocasnice și fără acte. Prin urmare, orice sprijin le este de folos în această perioadă. Materiale de construcție pentru refacerea casei – ciment, căpriori, scânduri, cărămizi, tablă, alimente, haine, încălțăminte, pături, lenjerii, mobilier, electrocasnice, veselă și orice lucruri necesare unei case. O sobă ar fi, de asemenea, de mare folos, mai ales că se apropie iarna. De asemenea, orice sumă de bani pe are o puteți dona înseamnă enorm pentru această familie greu încercată de soartă. Haideți să le arătăm că, împreună, putem fi începutul unui nou început pentru ei.

IBAN: RO42RZBR0000060019012995
Titular: Aldea Florian Dragoș
Adresa: Fântânele, județul Prahova, strada Viilor nr 780.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite