SOCIAL
Vagoanele deraiate ale unui tren au acroșat o locomotivă aflată pe altă linie. Un om și-a pierdut viața

Două trenuri de marfă au fost implicate într-un accident petrecut astăzi la ieșirea din stația CFR Mihăești spre Caracal, județul Olt. Vagoanele trenului aparținând companiei Rail Cargo, care circula pe firul 1, au deraiat, acroșând locomotiva trenului privat de marfă PINK, care circula pe firul 2.
În urma acestui eveniment o persoană, respectiv șeful de tren, și-a pierdut viața. Bărbatul, de aproximativ 60 de ani, a fost găsit decedat în cabină. Leziunile pe care le prezenta erau incompatibile cu viața.
La fața locului, alături de echipajele de pompieri de la ISU Teleorman, au intervenit și forțe din cadrul ISU Olt, cu două ambulanțe SMURD, o autospecială de descarcerare grea, un container multirisc și trei autospeciale de stingere cu echipamente de descarcerare în dotare.
Prahova
Incendiu anexă gospodărească. Pompierii au salvat casa

Incendiu violent, în această după-amiază, în comuna Iordăcheanu, județul Prahova. Potrivit ISU, focul a cuprins o anexă gospodărească, pe o suprafață de 150 mp, și exista pericolul să se extindă la locuința din apropiere.
La fața locului au fost alocate trei echipaje de stingere și o ambulanță SMURD. Din fericire, pompierii au reușit să localizeze incendiul înainte să cuprindă și casa din vecinătate.
În jurul prânzului, pompierii din Prahova au intervenit și pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament din municipiul Ploiești, situat la etajul 10, pe strada Măgurii. Două femei au fost asistate medical întrucât au suferit atac de panică.
Argeș
Tânăr de 28 de ani, bătut măr de trei bărbați și o fată! Agresorii au fost reținuți

S-a întâmplat în Curtea de Argeș, în noaptea de 11 spre 12 septembrie. Un tânăr de 28 de ani, pe fondul unui conflict spontan, a fost încolțit și bătut măr de trei bărbați și o femeie. Polițiștii au intervenit cu promptitudine și i-au depistat rapid și reținut pe agresori, un bărbat de 31 de ani, un altul de 42, un tânăr de 22 de ani și o fată de 20 de ani.
Victima, care prezenta mai multe leziuni, a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Toți cei patru agresori au fost reținuți pentru 24 de ore. Ancheta în acest caz este coordonată de un procuror de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileMoment istoric în Dâmbovița. Au demarat lucrările de construcție a centurii ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni
ADMINISTRAŢIEacum 3 zilePrimarul de la Pietrari face apel către firma constructoare să vină și să finalizeze rețeaua de apă potabilă
ACTUALITATEacum 5 zileGrup Atyc încasează abonamente de la elevii navetiști, apoi îi lasă în stații
ACTUALITATEacum 5 zilePacientă decedată în condiții suspecte la Spitalul Județean din Târgoviște. Ajutați-mă să se facă dreptate, cere fiica
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileȘedință de îndată a Consiliului Local Municipal Târgoviște
ACTUALITATEacum o săptămânăLa mulți ani, Târgoviște! Atmosferă superbă la concertul din Parcul Chindia. VIDEO
ACTUALITATEacum 24 de oreCălătorii Grup Atyc își strigă disperarea. Îi aude cineva? „E o bătaie de joc! Te tratează ca pe ultimul om”
Uncategorizedacum 4 zilePrim-adjunctul ISU Dâmbovița, col. Alfred George Hantăr, a trecut în rezervă

























