ADMINISTRAŢIE
Școala Nr. 4 Moreni și-a redeschis porțile complet modernizată și dotată!

De astăzi – 24 februarie 2025, așa cum a anunțat primarul Gabriel Purcaru pe pagina sa de socializare, copiii care învață la Școala Gimnazială nr. 4 beneficiază de o instituție de educație complet reabilitată, modernizată și dotată cu echipamente digitale și didactice de ultimă generație.
„Acest lucru a fost posibil datorită implementării proiectului „Reabilitare, modernizare, dotare și extindere (prin desființare corp C2) Școala Gimnazială nr. 4” care a fost finanțat la început prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, ulterior fiind etapizat și derulat prin Programul Regional Sud Muntenia 2021 – 2027.

Valoarea totală a proiectului este 7.816.529,27 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor (FEDR/FSE /FC/FTJ) 2.418.122,51 lei și valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național 2.520.935,53 lei”, a precizat primarul municipiului Moreni – Gabriel Purcaru.
De apreciat faptul că edilul a mulțumit pentru reușita acestui proiect și fostei administrații locale și Consiliului Local, pentru „implicarea în câștigarea și implementarea acestui proiect important pentru dezvoltarea sistemului de învățământ din municipiul Moreni”.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Găești va monta panouri fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei pentru toate instituțiile publice din subordine

Primarul de la Găești, Alexandru Iorga, își dorește ca administrația publică locală pe care o conduce de doar nouă luni să achite facturi cât mai mici pentru utilități, astfel încât să poată finanța mai multe investiții pentru dezvoltarea orașului. Prin urmare, în acest moment, a anunțat edilul, se lucrează pentru accesarea de fonduri europene și montarea de panouri fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei la instituțiile publice din subordinea Primăriei Găești.
„Școli, grădinițe, spital și celelalte clădiri publice consumă anual cantități importante de energie, iar facturile sunt plătite din bugetul local, adică din banii găeștenilor. Vrem să schimbăm acest lucru.
Prin producerea și stocarea propriei energii, putem reduce semnificativ facturile, iar banii economisiți să rămână în bugetul local și să fie folosiți acolo unde avem nevoie de ei: străzi, școli, sănătate, curățenie și dezvoltarea orașului. Este simplu: mai puțini bani pe facturi, mai mulți bani investiți în Găești!”, a transmis Alexandru Iorga – primarul orașului Găești.
ADMINISTRAŢIE
Ritm bun de lucru pe șantierul de reabilitare și modernizare a Palatului Administrativ din Târgoviște

Lucrările de consolidare reabilitare și modernizare a Palatului Administrativ din inima Târgoviștei avansează într-un ritm alert. Este pentru prima dată, după mai bine 50 de ani de la darea în folosință a acestei clădiri, când sunt angajate asemenea lucrări. Valoarea acestui proiect, prin care se va schimba total structura interioară a Palatului Administrativ, se ridică la 97.000.000 de lei.
Practic, se intervine la fundații, la instalații, la eficiența energetică și la toate celelalte elemente care țin de siguranța și funcționarea impozantului imobil de utilitate publică.
„La final, vom avea un sediu modern, sigur și eficient pentru Consiliul Județean Dâmbovița și Instituția Prefectului. Este o investiție necesară, care va oferi condiții mai bune atât pentru cei care lucrează aici, cât și pentru dâmbovițenii care ajung cu diferite probleme de rezolvat în aceste instituții”, a precizat președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, după vizita de lucru pe care a efectuat-o astăzi, 23 septembrie 2026, pe șantierul de la Palatul Administrativ.
ACTUALITATEacum 4 zileAvizul de transport lemne nu se poate emite dacă platforma sau căruța folosite nu sunt înregistrate la Primărie
ACTUALITATEacum o săptămânăDoliu în învățământul din Dâmbovița. A plecat la ceruri învățătoarea Adriana Maria Anghel
ACTUALITATEacum o săptămânăDN71, Bâldana – Târgoviște. S-a trecut la demolarea gardurilor în Mircea Vodă și Cuza Vodă
ACTUALITATEacum 3 zileDragomirești. Primarul Dragoș Vlădulescu a mers cu flori, acasă, la cei care au sărbătorit 25 și 50 de ani de căsnicie
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăTârgoviște. Schimbare majoră la Bazinul Olimpic de Înot. A fost lansată deja licitația. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDN7, Bâldana-Titu. Recepție lucrări de reabilitare, modernizare și lărgire la patru benzi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăTârgoviște. Primarul Daniel Cristian Stan a dezvăluit cum va fi remodelat Parcul Chindia. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimar Titu: Îmi doresc ca orașul să fie remarcat atât prin firmele și antreprenorii săi, cât și prin viața sa culturală



























