Ialomiţa
Arestați pentru proxenetism pe teritoriul Germaniei și spălarea banilor

Doi tineri de 24 și 26 de ani, din județul Ialomița, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru proxenetism și spălarea banilor.
Potrivit IPJ Ialomița, cei doi au obținut, în perioada martie 2021 – februarie 2025, foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către cinci femei, pe teritoriul Germaniei.
Totodată, polițiștii de investigații criminale au stabilit faptul că sumele de bani obținute din activitatea infracțională au fost introduse în circuitul legal prin creditarea unei societăți comerciale administrată de bărbatul de 24 de ani, fiind achiziționat un autoturism în valoare de 137.000 lei.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor doi tineri.
Ialomiţa
Băiețel de 8 ani, fugit de acasă, a fost lovit mortal de un tren

O adevărată tragedie s-a produs astăzi, 9 iulie 2026, în sânul unei familii din municipiul Fetești, județul Ialomița. Totul a pornit de la plecarea voluntară de acasă a unui băiețel de 8 ani. Dispariția a fost reclamată autorităților de către tatăl copilului. Imediat, polițiștii de la Biroul din Fetești au pornit căutările.
După aproximativ 10 minute de la demararea acțiunilor de căutare, polițiștii au fost sesizați de către mecanicul unui tren care circula pe ruta București-Constanța cu privire la faptul că, în zona Gării Borcea, ar fi accidentat un minor.
În urma verificărilor efectuate în perimetrul gării a fost găsit decedat un copil. Era chiar băiețelul de 8 ani care plecase de acasă și era căutat de familie și de oamenii legii.
Polițiștii, sub coordonarea unui procuror, au demarat cercetările în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor care au condus la producerea acestei tragedii.
Ialomiţa
Șarpe de 1,5 metri, capturat dintr-un aragaz. VIDEO

O femeie în vârstă de 59 de ani, din localitatea Axintele, județul Ialomița, a sunat, ieri după-amiază, la 112 și a solicitat sprijinul autorităților în vederea capturării unui șarpe descoperit în locuința sa.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de jandarmi care, după efectuarea unor căutări, au descoperit reptila în interiorul unui aragaz. Șarpele, care avea aproximativ 1,5 metri lungime și o greutate estimată la 5 kilograme, a fost capturat în condiții de siguranță, fără a pune în pericol persoanele aflate în locuință.
După prindere, reptila a fost transportată și eliberată în habitatul său natural, într-o zonă sigură, departe de zonele locuite.
Reprezentanții Jandarmeriei reamintesc cetățenilor faptul că, în situația în care observă animale sălbatice sau reptile care pot reprezenta un pericol, este recomandat să nu încerce să le captureze sau să le îndepărteze pe cont propriu, ci să solicite sprijinul autorităților competente prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112.
VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăRotire de colan la Rotary Club Târgoviște. Noul președinte este Ionuț Popescu, patronul Complexului Turistic „Potcoava”
ACTUALITATEacum 3 zilePatru alpiniști s-au prăbușit în Bucegi, după ce coarda de asigurare s-a rupt. VIDEO
ACTUALITATEacum 5 zilePrimăria Titu: Anunț important pentru proprietarii de autovehicule
ACTUALITATEacum 3 zileUnul dintre alpiniștii prăbușiți în Bucegi a decedat. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămână18-19 iulie 2026. Zilele orașului Găești. Programul aici
ACTUALITATEacum o săptămânăNu rata! De Sfântul Ilie, petrecem la „Ziua comunei Pietrari”
ACTUALITATEacum 6 zileAJOFM Dâmbovița, informare importantă pentru absolvenții din promoția 2026
Argeșacum o săptămânăMotociclist decedat într-un accident rutier în Oarja, județul Argeș


























