Connect with us

Giurgiu

Gospodării distruse de foc. Prima, de la o lumânare lăsată nesupravegheată, cealaltă de la un scurtcircuit

Publicat

pe

Pompierii din județul Giurgiu au intervenit, în această după-amiază, pentru stingerea a două incendii izbucnite în localitățile Slobozia și Sfântu Gheorghe, din cauza unei lumânări lăsate aprinsă nesupravegheată și ca urmare a unui scurtcircuit. Echipajele ISU au reușit să salveze casele vecinilor și mai multe anexe.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Giurgiu recomandă respectarea următoarelor măsuri:

– nu lăsați lumânările aprinse, nesupravegheate. Cel mai bine este să le stingeţi pentru a evita producerea unui incendiu în lipsa dumneavoastră;
– stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta;
– asigurați-vă că lumânarea se află în poziţie verticală şi că este fixată într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;
– așezați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură;
– nu puneți lumânările aproape de lucrurile care se poate aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.), în locuri în care pot ajunge copiii mici şi animalele de companie, pentru a nu le răsturna şi provoca incendii;
– nu adormiţi cu lumânările aprinse;
– nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu;
– nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective;
– nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher;
– nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent;
– verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;
– folosiți la tablourile electrice siguranţe corect dimensionate.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Două accidente rutiere pe A1, în Dâmbovița și Giurgiu, pe sensul de mers spre Pitești

Publicat

pe

Două accidente de circulație, în această seară, pe autostrada A1, București – Pitești, pe teritoriul județelor Giurgiu (km 23) și Dâmbovița (km 61, ambele pe sensul de mers spre Pitești. Circulația s-a desfășurat cu dificultate, fiind deviată.

În evenimentul rutier de la km 23, au fost implicate patru autoturisme. O tânără de 20 de ani a fost preluată de un echipaj medical și transportată la un spital din București – ne informează ISU Giurgiu.

Accidentul de la km 61 a avut loc în jurul orei 18:00. A fost vorba despre o coliziune între trei autovehicule. Potrivit ISU Dâmboviţa, o femeie a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Primăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene

Publicat

pe

Consiliul Județean Giurgiu a finanțat cheltuielile de proiectare pentru pregătirea documentației în vederea obținerii de către Primăria Giurgiu, prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a fondurilor necesare pentru modernizarea a două zone verzi din municipiu: Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr. Durata de implementare a proiectelor este de 29 de luni de la data semnării contractelor de finanțare, moment consumat zilele trecute.

Intervențiile urmăresc transformarea celor două parcuri în spații verzi sigure și accesibile. Va fi modernizată infrastructura pietonală, dar și cea de utilități. De asemenea, se va interveni pentru revitalizarea ecologică și gestionarea durabilă a resurselor și reactivarea funcțiunilor sociale, recreative și educative prin amenajarea de locuri de joacă, zone de fitness, a unui teren multisport și instalarea de mobilier urban.

Proiectul care vizează Parcul Elevilor are o valoare totală este de 22.166.010,72 lei (inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de circa 18.500.000lei (inclusiv TVA). Cât privește Parcul Fabricii de Zahăr, investiția se ridică la 9.128.272,13 lei (inclusiv TVA), din care valoare eligibilă nerambursabilă de circa 7.300.000 lei (inclusiv TVA).

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite