Connect with us

ACTUALITATE

Arhiepiscopia Târgoviștei a marcat Centenarul Patriarhiei Române și alte două momente importante în istoria bisericii ortodoxe

Publicat

pe

Arhiepiscopia Târgoviștei a organizat, ieri – 5 martie, în Aula ”Sfântul Voievod Neagoe Basarab” a reședinței chiriarhale, un simpozion prin care au fost marcate trei momente importante: Centenarul Patriarhiei Române, 140 de ani de când Biserica Ortodoxă Română a fost recunoscută formal ca Biserică autocefală (Nota redacției: cu o conducere proprie) și 1.700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic.

La acest eveniment au fost prezenți studenți și masteranzi de la Facultatea de Teologie și Științele Educației a Universității ”Valahia” din Târgoviște, elevi ai Seminarului Teologic ”Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgoviște, împreună cu conducerea celor două instituții teologice și cadrele didactice. Participanții au urmărit în cadrul acestei întâlniri filmul documentar „Istoria Patriarhiei Române 1925-2025”, realizat de Trinitas TV, cu ocazia  „Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române” şi „Anului comemorativ al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”.

„Prof. univ. dr. Nifon, Arhiepiscop și Mitropolit, a ținut o prelegere în care a evidențiat rolul istoric esențial al Ortodoxiei în definirea identității naționale, precum și faptul că autonomia și autocefalia Bisericii noastre au fost încununări firești ale misiunii pastorale desfășurate în slujba neamului românesc, care au venit în mod natural după dobândirea Independenței de Stat și realizarea Marii Uniri.

Înaltpreasfinția Sa a subliniat importanța Primului Sinod Ecumenic, de la Niceea, de la a cărui întrunire aniversăm anul acesta 1.700 de ani, arătând că necesitatea definirii credinței pentru susținerea și protejarea adevărului trăirii vieții de comuniune eclezială a dus la punerea temeliilor civilizației creștine europene, pe ale cărei valori fundamentale se sprijină lumea de astăzi.

Au avut loc intervenții din partea: Pr. prof. univ. dr. Florea Ștefan, Pr. conf. univ. dr. Mihail Teodorescu, Pr. conf. univ. dr. Cosmin Santi, Pr. lect. univ. dr. Florin Vârlan, Pr. prof. Alin Pleșa și Pr. prof. Claudiu, după care au fost adresate întrebări din partea studenților și a elevilor, pe baza prelegerii Părintelui Mitropolit Nifon, a intervențiilor părinților profesori și a filmului dedicat centenarului Patriarhiei”, se precizează într-un comunicat transmis de Arhiepiscopia Târgoviștei.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Oprire furnizare apă Slobozia Moara, 13 octombrie 2026

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează abonații din comuna Slobozia Moară că va întrerupe alimentarea cu apă potabilă, marți – 13 octombrie 2026, între orele 08:00-22:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.

„Se recomandă ca la reluarea furnizării apei potabile în zona de aprovizionare afectată și pînă la emiterea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, să nu se folosească apa pentru consumul uman, decît după limpezirea și fierberea apei timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afișate pe site-ul Companiei de Apă Tîrgoviște Dîmbovița, la adresa: catd.ro/tag/opriri-finalizate.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, precizează reprezentanții Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Antrenament comun al pompierilor din România și Bulgaria, în poligonul din Videle

Publicat

pe

Șase pompieri din Teleorman, șase din Dolj și cinci din Bulgaria au participat, ieri – 8 octombrie 2026, în poligonul din cadrul Detașamentului ISU Videle, la un antrenament în comun, pentru perfecționarea tehnicilor de intervenție la incendii. Aceștia au avut ocazia să își dezvolte deprinderile practice și să facă schimb de experiență într-un mediu de pregătire specializat.

„Exercițiile au vizat intervenția la incendiile produse în spații închise, recunoașterea fenomenelor termice periculoase – flashover, backdraft și rollover, precum și adaptarea tacticilor de stingere în funcție de comportamentul focului. Prin simularea unor condiții apropiate de cele întâlnite în misiunile reale, participanții și-au perfecționat capacitatea de a identifica riscurile și de a lua decizii rapide, fără a neglija siguranța echipajelor”, ne informează ISU Teleorman.

Instruirea s-a desfășurat în baza parteneriatului rezultat din proiectul „Eficientizarea acțiunilor comune de răspuns în cazul situațiilor de urgență (STREAM – RO-BG-351)”, finanțat prin Programul Interreg V-A România-Bulgaria. Pregătirea comună are loc atât la Centrul de Antrenament și Pregătire de Specialitate din Craiova, cât și la poligonul din Videle, contribuind la dezvoltarea cooperării și la îmbunătățirea capacității de intervenție a salvatorilor din cele două țări.

„Astfel de întâlniri oferă pompierilor posibilitatea de a învăța unii de la ceilalți, de a-și consolida deprinderile și de a dezvolta o colaborare bazată pe încredere și profesionalism, având în vedere că, indiferent de țara din care provin, salvatorii împărtășesc aceeași misiune: protejarea vieții și a comunităților”, a mai transmis ISU Teleorman.

Pe lângă activitățile internaționale, poligonul din Videle contribuie și la formarea profesională a pompierilor militari din România, aici fiind arondate, pentru diferite stagii de pregătire, zece inspectorate județene pentru situații de urgență: Brăila, Călărași, Constanța, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Mehedinți, Olt și Teleorman.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite