Connect with us

Argeș

Tragedie în Malureni. Un bărbat de 37 de ani a murit într-un accident rutier

Publicat

pe

Două autoturisme s-au tamponat violent, în această după-amiază, pe DJ 7031, în comuna Mălureni, județul Argeș. Din informațiile transmise de polițiști reiese că un șofer de 37 de ani, din Mușătești, s-ar fi angajat într-o depășire neregulamentară, moment în care a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus din sens opus de o femeie de 53 de ani, din Mălureni. În urma impactului deosebit de puternic, ambii șoferi au rămas încarcerați.

La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială de stingere și o autospecială de descarcerare. Au mai sosit la locul nefericitului eveniment și două echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță. Pompierii au acționat pentru scoaterea celor două persoane dintre fiarele contorsionate ale mașinilor. Femeia de 53 de ani a fost transportată la spital. Din păcate, bărbatul de 37 de ani, cu toate eforturile depuse de cadrele medicale, a decedat.

Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Argeș

Violențe în Argeș, la Focul lui Sumedru. Un pompier a fost lovit cu o cărămidă în cap!

Publicat

pe

Aseară, în Ștefănești, județul Argeș, o manifestare a tradițiilor străbune, vorbim de Focul lui Sumedru, care se aprinde prin satele românești cu ocazia sărbătorii de Sfântul Dumitru, a căpătat accente de violență. Oamenii nu au înțeles că altfel de activități, într-o țară civilizată, se organizează cu aprobări, cu respectarea unor reguli, nu așa, la voia întâmplării, cum s-a întâmplat la Ștefănești.

Focul aprins de mai mulți localnici, pe teritoriul satului Zăvoi, la un moment dat, a scăpat de sub control. La fața locului s-au deplasat pompierii pentru a stinge vâlvătaia, dar se pare că celor adunați să petreacă nu le-a convenit treaba asta. Oamenii au devenit violenți. Un pompier a fost agresat, fiind lovit în cap cu o cărămidă aruncată de unul dintre participanți. Militarul a fost transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale. De asemenea, o mașină de intervenție a pompierilor și o autospecială a poliției, neiscripționată, au fost avariate de petrecăreții dezlănțuiți.

Pentru aplanarea conflictului și tragerea la răspundere a agresorilor au sosit de urgență luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, mai multe echipaje ale Poliției Municipiului Pitești, Poliției Orașului Ștefănești și jandarmi de la Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș. Trei persoane implicate au fost depistate și conduse la sediul Poliției în vederea audierii. Verificările sunt continuate, pentru clarificarea tuturor împrejurărilor care au condus la producerea acestei situații nedorite.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Argeș

Patru persoane rănite pe A1, în Argeș. Un container s-a desprins de pe o platformă și a căzut pe un autoturism!

Publicat

pe

Patru persoane au ajuns la spital în urma unui accident de circulație petrecut în această dimineață, la intrare pe Autostrada A1, între Tigveni și Curtea de Argeș, pe sensul de circulație spre Râmnicu Vâlcea. Un container plin cu deșeuri din plastic s-a desprins de pe o platformă auto și a căzut peste un autoturism.

La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș, cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD de prim-ajutor calificat, o autospecială transport victime multiple și o o ambulanță de la Serviciul Județean. Victimele acestui eveniment rutier au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital. Traficul rutier a fost blocat. Vom reveni!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite