Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Voinești: A început execuția racordurilor la sistemul de gaze naturale

Publicat

pe

În comuna Voinești, județul Dâmbovița, a demarat, săptămâna aceasta, execuția racordurilor la sistemul de alimentare cu gaze naturale și instalarea firidelor la limita de proprietate. Vor fi 1.185, toate realizate cu fonduri din bugetul localității.

Lucrările de extindere a rețelei în Voinești și Gemenea-Brătulești și de înființare sistem de alimentare cu gaze naturale în celelalte sate componente ale comunei – Oncești, Manga, Mânjina, Suduleni, Izvoarele și Lunca au început în data de 20 martie 2024 și, iată că, în mai puțin de 1 an, s-a trecut la realizarea racordurilor – exact așa cum a promis primarul Dănuț Gabriel Sandu. Vorbim despre 34 km de conductă.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 25 de milioane de lei, din care 22 de milioane de lei au fost obținuți prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, iar 3 milioane de lei reprezintă contribuția Consiliului Local Voinești – bani folosiți pentru racordurile la limita de proprietate.

Ne-a spus edilul că locuitorii comunei pot deja să contracteze execuția instalațiilor proprii de utilizare și încălzire, pentru că, în această vară, sistemul de alimentare cu gaze naturale va fi funcțional. Pentru rapiditate, se poate apela chiar la constructorul rețelei – SC Acon Gaz SRL, care oferă soluții complete, respectiv: proiectare, montaj, întreținere și verificare. Informații suplimentare se obțin la numărul de telefon 0732.797.770. Evident, fiecare cetățean este liber să aleagă oricare dintre firmele autorizate să execute astfel de lucrări.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Poiana urmează să lanseze licitația pentru construirea unei grădinițe noi

Publicat

pe

Primăria Poiana, județul Dâmbovița, este aproape de a finaliza procedurile legale în vederea lansării licitației publice pentru desemnarea constructorului care va edifica noua grădiniță din comună pentru care s-a obținut finanțare europeană nerambursabilă prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia. Vorbim despre un imobil cu două săli de grupă, spații auxiliare și dotări de ultimă generație.

Potrivit edilului Marian Șerban, proiectul are o valoare de 5.182.000 de lei, din care administrația publică locală de la Poiana va acoperi 2%, plus cheltuielile neeligibile, respectiv autorizații, avize etc. Unitatea de învățământ preșcolar va avea o suprafață de 240 mp și va deservi 40 de copii. Lucrările propriu-zise vor demara după finalizarea licitației pentru desemnarea constructorului, etapă care durează aproximativ 5 luni, dacă nu apar contestații.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Alexandru Iorga, încă o promisiune îndeplinită. A fost redeschisă sala de nașteri a Spitalului Găești

Publicat

pe

Orașul Găești recuperează, pas cu pas, ceea ce îi lipsește de mult timp în domeniul serviciilor medicale. Este o promisiune pe care a făcut-o oamenilor, în campania electorală, candidatul Alexandru Iorga și care, iată, este dusă la îndeplinire cu succes de primarul Alexandru Iorga. În doar opt luni de la preluarea mandatului, edilul a bifat deja trei acțiuni majore la Spitalul Orășenesc Găești: punerea în funcțiune a aparatului RMN, apoi redeschiderea blocului operator și, de astăzi – 21 august 2026, sala de nașteri.

„Sunt conștient că mai avem foarte multe de făcut. Nu ne oprim la ceea ce am reușit până acum și nu considerăm că problemele spitalului sunt rezolvate. Obiectivul pe care mi l-am asumat este mai ambițios: un spital modern, funcțional, cu servicii medicale cât mai complete și un act medical la standarde înalte.

Pentru asta este nevoie de investiții, de profesioniști, de seriozitate și de continuitate. Iar administrația pe care o conduc va continua să susțină dezvoltarea spitalului și să facă tot ceea ce ține de competențele sale pentru ca oamenii să aibă acces la servicii medicale mai bune. Nu putem recupera în câteva luni tot ceea ce s-a pierdut în ani. Dar putem demonstra, prin fiecare serviciu redeschis și prin fiecare investiție, că Spitalul Orășenesc Găești poate merge înainte”, a transmis primarul orașului Găești – Alexandru Iorga.

Ne-a spus edilul că sala de nașteri a Spitalului Orășenesc Găești a fost închisă în luna iulie 2020. Așadar, după șase ani, în sfârșit, viitoarele mame din Găești și din localitățile învecinate pot beneficia din nou de asistență medicală de specialitate aproape de casă și de familie.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite