ACTUALITATE
Locuri și legende pe plaiurile Leaotei, dezvăluite de montaniarzii Chindia Jurasic Park

Structura montană a județului Dâmbovița este constituită din frumoasa potcoavă a Bucegilor (care se închide, în zona nordică, cu vârful Omu – 2507 m), dar și din lunga și domoala culme a Leaotei, masivul ce leagă valea Dâmboviței de zona vestică a Bucegilor (zona Strunga – Tătaru). În condițiile în care în Bucegi era semnalat risc de avalanșă de grad 2-3 (din 5), un grup de montaniarzi din cadrul Chindia Jurasic Park a plecat pe valea Runcului spre cabana Leaopta, și chiar mai sus de ea.
Atestată documentar încă din 1564, comuna Runcu este plină de locuri istorice, dar și de legende care dau un farmec aparte locurilor. Conform uneia dintre legende, așezarea a fost întemeiată de un cioban ardelean, Runceanu, care, trecând cu turmele de oi peste munte, a găsit aici pășuni și izvoare și locuri numai bune pentru activitățile lor pastorale. Conform altor legende, ciobani „veniți de peste Leaota”, au găsit locuri curățate (păduri tăiate, poieni, pajiști) numite, popular, runcuri (sau, curături, ambele fiind cuvinte de origine latină!) și au rămas și ei aici. Însăși numele masivului, respectiv al frumoasei piramide înalte de 2133 m, Leaota, amintește fie de vechi voievozi munteni (Basarab Laiotă de Bătrân / câteva perioade între 1473-1477 sau Laiotă Basarab – scurtă domnie în 1544), fie de unul din căpitanii lui Mihai Viteazul, împroprietărit pentru faptele sale de luptă cu acest munte (Hrisovul lui Leaotă – 1621). Cert este că apa care trece prin comună (valea Runcului sau valea Ialomicioarei vestice) are ca afluent Marginea Domnească, un pârâu, dar și o culme muntoasă, care amintesc de limite de moșii domnești, iar șleaurile care sunt pe muchiile montane erau căi de legătură între vechea (chiar prima!) capitală a Țării Românești (Câmpulung Mușcel) și noua și marea capitală, Târgoviștea, atestată pe vremea lui Mircea cel Bătrân (1396).

Circuitul montan a plecat din zonă Mănăstirii „de la Ziduri” (loc amintind de ruinele vechii fabrici de cherestea aparținând antreprenorului Purnichescu), a urcat pe valea Marginea Domnească, trecând pe lângă Crucea lui Bonifaciu (vom reveni, în alte articole cu detalii despre acest simbol) și ajungând la intersecția cu marcajul „Cruce albastră”, marcaj ce vine din zona Cetățeni, pe valea Chiliilor, fiind drumul pe care urcau, dinspre valea Dâmboviței, ciobanii spre stânele de pe plaiurile Leaotei. Fiind zonă însorită, zăpada s-a topit, lăsând loc firavelor fire de ghiocei sau brândușe să coloreze potecile. Marcajul duce la cabana Leaota (1330 m, altitudine) construită tot de familia Purnichescu (prin anii 30 ai secolului trecut, cu ajutorul unor refugiați polonezi – vom verifica sursa și vom reveni, și aici, cu detalii). Apoi, traseul ajunge în poteca magistrală (marcaj principal, „Bandă albastră”) ce leagă cabana Leaota de cabana Padina. Un scurt popas la Stâna de Piatră (atestată documentar în vechile cronici ale dregătorilor Văcărești!), apoi urcarea finală spre vârful Românescu (1713 m), un vârf vizibil atât din valea Dâmboviței (zona Voinești – Lăicăi), dar și din valea Runcului. Un vârf cu un nume simbolic, acolo unde „dinozaurii” Chindiei și-au propus să lanseze proiectul TOP 70, topul cuceririi, în anul 2025, a 70 de vârfuri, fie din România (sigur vor fi și cele 14 vârfuri peste 2.500 m din Carpații românești), fie din Europa sau de dincolo de ocean (se lucrează și la un astfel de proiect!). Un vârf, din care tururile de orizont spre Făgăraș, Iezer-Păpușa, Piatra Craiului, Bucegi, Piatra Mare etc. au constituit adevărate lecții de geografie (și istorie!) pentru cei ajunși pentru prima oară pe aceste locuri. Un vârf pe care au fost aniversați și doi valoroși membri ai grupului.
O zi frumoasă, cu vreme frumoasă, cu povești și glume, în atmosfera specifică turelor organizate de vechii montaniarzi. Județul Dâmbovița are multe, multe locuri frumoase și interesante, iar în următoarele două săptămâni vom reveni cu câteva invitații de trasee „pe urmele” lui Cezar Bolliac. Oameni, locuri, întâmplări de prin județul nostru!
Nicu Posta,
Președinte Asociația Chindia Jurasic Park

ACTUALITATE
Pescobar, încântat de frumusețile Bucegilor și de serviciile Hotel Peștera Wellness & Spa

Cunoscutul antreprenor în industria HoReCa și internaut Pescobar, pe numele său Paul Nicolau, va realiza o emisiune la Pro TV. De fapt, un reality show sub denumirea „Pe muchie de cuțit”. În cadrul acestui format de televiziune, Pescobar va căuta soluții de ieșire din impas pentru restaurantele aflate în situații de criză și va prezenta, totodată, gastronomia locurilor unde filmează, comunitățile unde funcționează localurile și oamenii care au investit în HoReCa. Filmările vor demara în curând. Echipa Pro TV va ajunge în restaurante din mai multe regiuni ale țării.
De precizat că Pescobar, nu cu multă vreme în urmă, a făcut o vizită în Bucegii dâmbovițeni, în stațiunea de interes național Peștera – Padina, fiind oaspetele Hotelului Peștera Wellness & Spa, una dintre cele mai titrate unități de odihnă, masă și recreere din România, intrată deja în topurile internaționale de profil.

Pescobar a fost încântat la maximum de tot ceea ce a văzut în Bucegi, de cum se prezintă luxosul și ospitalierul Hotel Peștera Wellness & Spa și de serviciile oferite. Într-un videoclip postat pe rețelele de socializare, care a făcut mii de vizualizări, Pescobar recomandă cu încredere iubitorilor de odihnă și relaxare la cote înalte din toate punctele de vedere zona Peștera – Padina din Munții Bucegi și, în mod special, Hotelul Peștera Wellness & Spa.
„Trei zile de vacanță în Bucegi, beneficiind de frumusețile și pitorescul locurilor, la care se mai adaugă și serviciile excelente oferite de Hotelul Peștera Wellness &Spa sunt nemaipomenite și rămân de neuitat”, spune Pescobar.
ACTUALITATE
„Reuniunea Neamului”, un nou eveniment cultural-artistic organizat de Fundațiile „Renașterea Pietroșiței Ruralia” și „Comăniță”

Manifestarea cultural-artistică se va consuma la sfârșitul acestei săptămâni la Pietroșița, sub egida Fundațiilor „Renașterea Pietroșiței Ruralia” și „Comăniță”, conduse de președintele Daniel Comăniță. Sub titulatura „Reuniunea Neamului”, frumoasa localitate de la poalele Bucegilor va deveni, pentru două zile, o oază de socializare și comunicare, de depănat amintiri și răsfoit prin marea carte a amintirilor. Vor fi iscate de vorbitori, fii ai acestor meleaguri, reîntorși de pe alte meridiane ale globului, narațiuni despre trecut și prezent.
„Reuniunea Neamului” va debuta vineri după-amiază la „Hanul din Meri” când invitații veniți de peste mări și țări, dar cu rădăcinile prinse adânc în meleagurile natale, vor fi primiți românește, cu pâine și sare, cu inimile deschise și valuri de emoții iscate de acest miraj al regăsirii. Vor fi susținute alocuțiuni, se vor face proiecții grafice și de fotografii, apoi, se va dialoga despre trecut și prezent, despre planurile de viitor. De asemenea, întâlnirea va fi frumos brodată cu un program artistic susținut de formații locale, dar și de interpreți consacrați.
Sâmbătă – 29 august 2026, vor fi vizitate „Casa Generațiilor” – sediul Fundației cu același nume și Casa „Preot Gheorghe Oprea”. Oaspeți și gazde se vor deplasa apoi în Dealu Frumos, cu o scurtă oprire la crucea din vârful dealului și în „Satul Prunilor”. În program sunt incluse vizite la Biserica din Dealu Frumos și în cimitirul comunității. La întoarcerea în Pietroșița, în program sunt incluse Biserica din Joseni, Conacul Manolescu – inima culturală a localității și sediul Fundațiilor Renașterea Pietroșiței Ruralia și Comăniță, și Muzeul Etnografic „Dumitru Ulieru”. Ziua va fi încununată cu un program artistic deosebit, dedicat oaspeților Pietroșiței.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăRăzvad, singura comună din Dâmbovița care asigură gratuit servicii de recuperare pentru pensionari. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. Două concerte de „Zilele Cetății” 2026. Vezi programul integral aici!
Dâmboviţaacum o săptămânăTârgoviște. Incendiu de vegetație cu degajări mari de fum în zona Romlux
ACTUALITATEacum o săptămânăDoliu în Baroul Dâmboviţa. Avocata Flory Săndulescu a trecut la cele veșnice
Prahovaacum 5 zileCasă de 200 mp a fost distrusă de foc
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileVoinești. Așa da! Confort și civilizație până-n vârf de deal, lângă pădure
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileTransport gratuit în Târgoviște, în fiecare zi de vineri, începând cu luna septembrie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăAdmitere septembrie 2026 Universitatea Valahia din Târgoviște, Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică și Tehnologia Informației



























