ADMINISTRAŢIE
Malu cu Flori: Proiectele pentru dezvoltarea comunei se bazează pe finanțările nerambursabile

Malu cu Flori este una dintre cele mai pitorești așezări din județul Dâmbovița. Comuna aflată la confluența cu meleagurile muscelene încă mai adăpostește elemente ale tradiției populare, de la case și gospodării la unelte, îndeletniciri și port. Noul se îmbină armonios cu vechiul. Nu doar conviețuiesc, ci sporesc zestrea viitorului. Primarul comunei, Constantin Ion, se preocupă intens pentru ca aceste lucruri să se întâmple la Malu cu Flori. Este greu, dar știe că, până la urmă, o va scoate la capăt cu toate proiectele pe care le are în diferite faze de implementare, dar și cu cele abia schițate sau aflate pe masa autorităților competente pentru aprobare.
Bugetul localității nu este unul îndestulător, întrucât sunt puțini agenți economici pe teritoriul comunei. Turismul nu s-a dezvoltat încă, deși zona este deosebit de frumoasă, cu dealurile minunat conturate până spre poalele munților, și se pretează la astfel de activități. Din păcate, nu a apărut nicio unitate cu caracter turistic. Abia acum, ne-a mărturisit Constantin Ion, există câteva cereri pentru edificarea de pensiuni. Așa că, neavând bani suficienți la visteria locală, speranțele pentru demararea unor proiecte de interes comunitar rămân finanțările obținute pe programe europene, guvernamentale sau prin sprijinul acordat de administrația județeană.

Ne-a vorbit edilul de la Malu cu Flori despre proiectul privind monitorizarea video a localității. Vor fi instalate 120 de camere de luat vederi de mare rezoluție. Pe lângă acestea, vor fi montate, în zone înalte, și două camere video în sistem panoramic. Acestea vor surprinde imagini cu întreaga vale, care vor putea fi vizionate online în timp real. Investiția a primit finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În maximum o lună de zile, acest obiectiv va fi realizat. După cum ne-a precizat primarul de la Malu cu Flori, imaginile furnizate de camerele panoramice au și un rol de promovare turistică a frumuseților acestor locuri, de atragere în zona de nord-vest a județului a iubitorilor de natură și liniște.
Primarul Constantin Ion a fost interesat în mod deosebit să rezolve problematica infrastructurii locale. Vorbim aici de drumuri, rețele de apă, de canalizare și gaze naturale. Drumurile comunale, ne-a precizat edilul de la Malu cu Flori, au o lungime totală de circa 40 de kilometri. Prin proiectele aflate acum în diferite stadii de implementare se va ajunge la modernizarea a 84% din aceste căi rutiere locale.
Prin PJDL se lucrează la reabilitarea și modernizarea drumului din satul Micloșanii Mari. Până acum, s-au executat circa 3 km din acest traseu care măsoară 4 km. Proiectul nu implică numai asfaltarea propriu-zisă, ci și realizarea de șanțuri betonate, podețe de acces în gospodării și apărări de mal. Ne-a spus primarul că execuția acestui obiectiv de infrastructură este deosebit de dificilă. Se lucrează numai pe teren în pantă. În acest proiect sunt incluse și străduțele laterale din sat. Tot la capitolul drumuri, cu finanțare prin Programul Național „Anghel Saligny”, urmează să fie modernizați încă 4 km de drumuri, o investiție de 6,9 milioane de lei.
„Contractul pentru această investiție deosebit de importantă a fost semnat. 24 de străduțe vor fi reabilitate și asfaltate. Și uite așa, încet-încet, ne apropiem de modernizarea în totalitate a rețelei de drumuri din Malu cu Flori. După încheierea acestor proiecte, ne mai rămân de asfaltat circa 3-4 km de drumuri. Ne vom preocupa pentru a găsi o sursă de finanțare și pentru aceste străzi”, ne-a precizat primarul Constantin Ion.
Tot pe Programul Național „Anghel Saligny”, la Malu cu Flori se vor derula și proiectele de execuție a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în zonele comunei care nu au putut fi prinse în investiția Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița, implementată prin Programul Operațional Infrastructură Mare. Valoarea acestui obiectiv, care include și racorduri la limita de proprietate, se ridică la 20,7 milioane de lei. Cu finanțare prin POIM, la Malu cu Flori se va fora cel de-al treilea puț de adâncime pentru sistemul de alimentare cu apă și va fi schimbată conducta de aducțiune de la puțuri până la bazinul de apă. la finalizarea scestor proiecte, doar puține gospodării vor rămâne fără acces la rețelele de apă și canalizare.
Una dintre marile provocări la care s-a înhămat primarul Constantin Ion o reprezintă realizarea rețelei de gaze naturale în Malu cu Flori. Un proiect dorit de zeci de ani, dar care a prins contur abia acum, datorită unei asocieri dintre localitățile Văleni și Malu cu Flori, din județul Dâmbovița, și Stoenești și Cetățeni, din Argeș. Pentru a putea fi derulate mai ușor procedurile, pentru a exista un atu mai puternic în vederea realizării acestei mega-investiții, cele patru comune au înființat un Grup de Acțiune Locală (GAL) care are ca principal obiectiv edificarea rețelei de gaze naturale în cele patru localități. Valoarea proiectului este de 95 de milioane de lei. Până acum, ne-a informat primarul Constantin Ion, s-au alocat 10 milioane de lei. Suma este infimă, dar va putea fi folosită la demararea investiției cu finanțare prin Programul Național „Anghel Saligny”. Se are în vedere realizarea primei stații de transformare, pe teritoriul comunei Stoenești, și montarea unui tronson din conducta principală.
„Este un obiectiv dorit de administrația locală, de mine ca primar și de cetățenii acestei localități. Știm că este dificil de realizat. Tocmai de aceea am mers pe varianta asocierii mai multor comune. Rămâne de văzut din ce surse vom obținute fondurile pentru continuarea acestei investiții”, ne-a spus primarul Constantin Ion.

Lista cu proiectele pe care edilul de la Malu cu Flori dorește să le materializeze este lungă. Ion Constantin are de gând să construiască o grădiniță cu program prelungit cu două grupe de preșcolari, un parc fotovoltaic, care va fi amplasat în perimetrul din apropierea Căminului Cultural. Panourile solare vor asigura energia electrică necesară funcționării sistemului de iluminat public dar și instituțiilor de interes local.
„Un alt proiect pe care urmează să îl semnăm prevede amenajarea după toate normele privind protecția mediului a unei platforme de gunoi de grajd. Această investiție va primi fonduri prin PNRR. Așteptăm să semnăm contractul de finanțare. Platforma va fi edificată pe idlazul de la Malul cu Flori. Acolo am identificat un perimetru pretabil, aproape de drumul comunal. Această platformă va deservi toate gospodăriile din comună, în special pe localnicii care se mai ocupă cu creșterea animalelor. Pe lângă această platformă de bază, în localitate vor fi instalate și 12 mini platforme. Este foarte important pentru noi și faptul că în acest proiect este inclusă și dotarea cu un buldoexcavator, un tractor, remorcă și o vidanjă”, ne-a precizat primarul Ion Constantin.
Încheiem lista cu proiectele pe care edilul de la Malu cu Flori le numește de suflet. Vorbim de realizarea unui parc la intrarea în comună dinspre Târgoviște, pe cele două maluri ale râului Dâmbovița, în apropierea bazei sportive. Primarul Ion Constantin speră să obțină finanțare pentru acest obiectiv prin ADR Sud Muntenia. Proiectul ar prevede regularizarea râului Dâmbovița în acel perimetru, amenajarea de alei pietonale, spații verzi, zone de promenadă, locuri de joacă, montarea de băncuțe și execuția unei punți pietonale peste râul Dâmbovița care, de asemenea, va avea o anume componentă estetică. Apoi, cu fonduri alocate prin Grupul de Acțiune Locală (GAL) Valea Ialomiței, va intra în lucrări de reabilitare, modernizare și dotare dispensarul medical din Malu cu Flori. Primarul Ion Constantin mai dorește realizarea unui centru de zi pentru persoanele vârstnice și a unui cămin pentru bătrâni. Aceste proiecte sunt în stadiul de studii, dar edilul de la Malu cu Flori este optimist și speră să le ducă mai departe.
ADMINISTRAŢIE
Găești. Investiții importante la Liceul „Dr. C. Angelescu”. Primarul vrea să lege școala de locurile de muncă din oraș

Primarul de la Găești, Alexandru Iorga, își dorește ca Liceul „Dr. C. Angelescu” din localitate să pregătească tinerii în meserii de care au nevoie firmele din oraș. În acest sens, administrația publică a demarat un program de investiții la nivel de infrastructură școlară, iar edilul urmărește personal execuția acestora. În prezent, spune Alexandru Iorga, se derulează lucrări de modernizare a căminului pentru elevi. 15 camere sunt deja gata, cu mobilier și grupuri sanitare, iar proiectul continuă conform graficului stabilit.
„Avem firme în oraș care au nevoie de oameni calificați și avem tineri care trebuie să aibă posibilitatea să învețe o meserie și să se angajeze aici. Asta îmi doresc să legăm mai bine: școala de locurile de muncă din Găești. Începem cu condițiile pe care le oferim elevilor și continuăm cu pregătirea lor pentru meseriile cerute de angajatorii locali”, spune Alexandru Iorga – primarul orașului Găești.
VIDEO
ADMINISTRAŢIE
Dragomirești. Trotuare și sanțuri dalate pe DJ 702D, până la intersecția cu DN 72A

Dragoș Vlădulescu, primarul comunei Dragomirești, putem spune că este unul dintre gospodării de elită din județul Dâmbovița. Un edil care are pe lista de realizări o mulțime de obiective de interes comunitar și alte proiecte aflate în diferite faze de implementare care urmează a fi bifate.
Acum, Dragoș Vlădulescu urmărește cu atenție desfășurarea lucrărilor la proiectul privind realizarea și dalarea șanțurilor și trotuarelor, pe DJ 702, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Grădiniței și intersecția cu DN 72A.
„Zi de zi, proiectul prinde contur, iar rezultatele sunt deja vizibile în teren. Este o lucrare amplă, mult așteptată, prin care ne dorim nu doar să schimbăm aspectul acestei zone, ci mai ales să asigurăm condiții mai bune și mai sigure pentru pietoni, respectiv accesul corespunzător la proprietăți”, a precizat primarul Dragoș Vlădulescu.
Valoarea acestei investiții, realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, este de 6.077.859 lei.
„Îi mulțumesc domnului Corneliu Stefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru sprijinul constant acordat comunei Dragomirești și pentru buna colaborare în realizarea investițiilor de care comunitatea noastră are nevoie.
Le mulțumesc, totodată, și locuitorilor din zonă pentru înțelegerea de care au dat dovadă pe perioada desfășurării lucrărilor. Știu că orice șantier presupune un anumit disconfort, însă la final vom avea o zonă mai sigură, modernă, mai bine pusă la punct”, spune primarul comunei Dragomirești.
Dâmboviţaacum o săptămânăPatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 5 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene
Dâmboviţaacum 7 zileExplozie într-un bloc din Târgoviște. O femeie rănită, opt locatari evacuați
ACTUALITATEacum o săptămânăNoul UPU Târgoviște, foarte aproape de deschidere


























