ACTUALITATE
Baza sportivă nouă inaugurată în comuna Dărmănești, județul Dâmbovița

Descinderea electorală în județul Dâmbovița a echipei coaliției „România Înainte”, a mai avut ca destinație, după întâlnirea cu aleșii locali PNL și PSD desfășurată la Târgoviște, și comuna Dărmănești. După consumarea conferinței de presă organizată în holul Cinematografului Independența, a urmat pentru oaspeții politici un moment de respiro. Întrega delegație, însoțită de președintele PSD Dâmbovița Corneliu Ștefan, de celelalte gazde locale, a zăbovit câteva zeci de minute la sediul CJ, după care, așa cum este deja în tradiție, au avut o întâlnire la sediul Arhiepiscopiei cu IPS Nifon Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei. Apoi s-a pornit, fără premierul Marcel Ciolacu – prins în alte probleme de stat, către comuna Dărmănești, unde s-a participat la inaugurarea unei baze sportive moderne construită de autoritățile locale printr-un proiect cu finanțare prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL), alternativă județeană de sprijinire a investițiilor destinate comunităților locale inițiată și pusă în practică de președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan. Valoarea acestui proiect se ridică la 1.470.000 de lei.

Prin PJDL, a precizat Corneliu Ștefan, în județul Dâmbovița, au fost construite deja 51 de baze sportive destinate copiilor și tinerilor, iar alte 25 sunt în diferite stadii de lucru. Valoarea acestor obiective este de 58.300.000 de lei. Baza sportivă realizată la Dărmănești, a spus Corneliu Ștefan, este „o dovadă clară a unei bune colaborări între Consiliul Județean Dâmbovița și Primăria comunei Dărmănești.
„Astăzi inaugurăm o bază sportivă finanțată în procente egale de Consiliul Județean Dâmbovița și de Primăria Dărmănești. Pentru această colaborare îi mulțumesc domnului primar și echipei pe care o conduce, nu doar pentru acest proiect, ci și pentru alte investiții pe care le-am gândit împreună pentru dezvoltarea comunității locale”, a precizat președintele CJD Corneliu Ștefan.
Liderul PNL Dâmbovița, Virgil Guran, prezent și el la acest eveniment, a vorbit despre lucrurile bune realizate la Dărmănești și nu numai, răspunzând astfel unora care lansează dezinformări cum că în țara noastră nu s-a făcut nimic din 1989 încoace.
„Aud foarte des, în ultima vreme, oameni suspicioși, nemulțumiți, spunând că în România, în 35 de ani, nu s-a făcut nimic. Ne uităm aici, într-o comună, vedem sala de sport, Căminul Cultural, Primăria și multe alte investiții realizate și ne dăm seama că s-au făcut multe lucruri, chiar și într-o singură localitate. Nu trebuie să mai dăm crezare acestor povești că nu s-a făcut nimic. Este adevărat, s-au făcut și greșeli, dar tot noi trebuie să le reparăm”, a spus Virgil Guran – președintele PNL Dâmbovița.
Primarul comunei Dărmănești, liberalul Valentin Mihalache, a precizat, cu emoție, că pentru Dărmănești a fost o zi deosebită având în vedere că pe lângă inaugurarea unei investiții au avut onoarea de a-l avea alături la acest eveniment pe viitorul președinte al României, Crin Antonescu.
„Mă bucur că, împreună cu domnul președinte al Consiliului Județean, a ales să participe la inaugurarea bazei sportive din Dărmănești. Este o bază sportivă realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița. Mă bucur că am reușit să aducem un plus comunității noastre, pentru toți elevii și tinerii din comună”, a precizat Valentin Mihalache – primarul comunei Dărmănești.
Candidatul alianței „România Înainte” la Președinția României, Crin Antonescu, a declarat la inaugurarea de la Dărmănești că nu există o bucurie mai mare decât să vezi aceste obiective realizate, să știi că lași în urma ta, generațiilor viitoare astfel de investiții.
„Mărturisesc că mă încearcă două gânduri și le spuneam colegilor mei, ce n-am fi dat noi, pe vremea copilăriei noastre, să avem un astfel de teren, oriunde, nu doar într-o comună, ci chiar și în centrul celui mai mare oraș din țară! Cred că am fi jucat fotbal pe el toată noaptea.
În urmă cu 15-20 de ani, treceam cu mașina prin Europa și vedeam astfel de terenuri în Austria, Germania, Belgia, Olanda, Franța. Ne gândeam atunci cât de frumos ar fi să avem și noi așa ceva. Iată că astăzi avem.
Acum, punând cap la cap aceste gânduri, îmi dau seama că România a evoluat mult față de ceea ce a fost. Suntem pe un drum bun. Copiii de astăzi au șanse mai mari decât am avut noi. Ar fi păcat să nu recunoaștem lucrurile bune care se fac și s-au făcut”, a fost mesajul transmis de Crin Antonescu la inaugurarea de la Dărmănești.
La acest eveniment, alături de Crin Antonescu și de președinții PSD și PNL, Corneliu Ștefan și Virgil Guran, au fost prezenți deputații Carmen Holban, Aurelian Cotinescu, Laurențiu Neculaescu, secretarii de stat Ionuț Săvoiu și Sorin Ion, vicepreședintele CJD – Luciana Cristea, consilieri locali și județeni.
ACTUALITATE
Drepturile pacienților în raport cu medicul de familie

Casa de Sănătate Dâmbovița a publicat o informare în care prezintă normele legale și drepturile pe care le au asigurații, dar și ceilați pacienți, în raport cu medicul de familie, conform reglementărilor legale în vigoare.
ÎNSCRIEREA LA MEDICUL DE FAMILIE ȘI SCHIMBAREA ACESTUIA
Accesul la un medic de familie este reglementat prin criterii clare de timp și procedură:
• ÎNSCRIEREA INIȚIALĂ: Se face prin ALEGEREA LIBERĂ a oricărui medic aflat în relație contractuală cu CAS Dâmbovița, completând o CERERE SCRISĂ direct la cabinetul ales.
• PERIOADA MINIMĂ DE STABILITATE: Schimbarea medicului de familie se poate efectua exclusiv după scurgerea a CEL PUȚIN 6 LUNI de la data ultimei înscrieri.
• EXCEPȚII LEGALE (transfer înainte de 6 luni): Regula celor 6 luni NU SE APLICĂ în următoarele situații de forță majoră prevăzute de lege:
– MUTAREA DEFINITIVĂ A DOMICILIULUI asiguratului în altă localitate;
– DECESUL medicului de familie curent;
– ÎNCETAREA SAU REZILIEREA CONTRACTULUI cabinetului medical cu CAS Dâmbovița.
DISTINCȚIA LEGALĂ ÎNTRE PACHETELE DE SERVICII
Sistemul public de sănătate garantează servicii diferențiate, în funcție de statutul de asigurat al persoanei:
A) PACHETUL DE BAZĂ (Exclusiv pentru persoanele ASIGURATE)
Persoanele asigurate au dreptul la o gamă extinsă de servicii INTEGRAL DECONTATE:
• CONSULTAȚII PREVENTIVE ȘI PROFILACTICE: Evaluarea riscurilor pentru sănătate pe grupe de vârstă, screening-uri specifice și vaccinări.
• CONSULTAȚII CURATIVE: Diagnosticul și tratamentul afecțiunilor acute, subacute și al acutizărilor bolilor cronice.
• MANAGEMENTUL BOLILOR CRONICE: Monitorizarea activă a pacienților cu afecțiuni de lungă durată (cardiovasculare, diabet, oncologice etc.).
• SERVICII LA DOMICILIU: Consultații acordate la adresa pacientului pentru persoanele NEDEPLASABILE sau cu limitări severe de mobilitate.
• SERVICII ADIȚIONALE: Proceduri medicale minore sau investigații efectuate conform competențelor atestate ale medicului.
B) PACHETUL MINIMAL (Pentru persoanele NEASIGURATE)
Persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază gratuit DOAR de următoarele servicii specifice:
• Asistență medicală în caz de URGENȚĂ MEDICO-CHIRURGICALĂ (doar până la stabilizarea stării pacientului);
• Diagnostic, tratament și monitorizare pentru BOLI CU POTENȚIAL ENDEMO-EPIDEMIC (afecțiuni infectocontagioase);
• MONITORIZAREA SARCINII ȘI A LĂUZIEI, inclusiv efectuarea controlului clinic la 4 săptămâni după naștere;
• Servicii de PLANIFICARE FAMILIALĂ.
DOCUMENTE OFICIALE ELIBERATE ÎN SISTEMUL DE ASIGURĂRI
În cadrul pachetului de bază, asigurații primesc documente cu regim special, decontate de CAS Dâmbovița:
• BILETUL DE TRIMITERE: Actul oficial prin care medicul de familie vă direcționează către analize de laborator, imagistică sau consultații la medici specialiști.
• PRESCRIPȚIA MEDICALĂ (Rețeta compensată/gratuită): Eliberarea de rețete cu reduceri sau gratuitate totală pentru medicamentele incluse în listele naționale aprobate.
• CERTIFICATE DE CONCEDIU MEDICAL: Documente pentru incapacitate temporară de muncă, maternitate sau îngrijirea copilului bolnav.
• ADEVERINȚE ȘI AVIZE MEDICALE: Acte necesare pentru înscrierea în colectivități (grădinițe, școli), angajare ori activități sportive.
REGULI DE FUNCȚIONARE ȘI ACCES ÎN CABINETE
Pentru asigurarea corectitudinii acordării serviciilor, legislația impune:
• PROGRAMAREA PREALABILĂ OBLIGATORIE: Cu excepția urgențelor medicale majore, toate consultațiile se acordă STRICT PE BAZĂ DE PROGRAMARE PREALABILĂ pentru a eficientiza timpii de așteptare.
• VALIDAREA PRIN CARDUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE: Orice serviciu medical acordat în cabinet din pachetul de bază trebuie validat obligatoriu cu CARDUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE și un act de identitate valid.
Atenție! Lista completă a medicilor de familie din județ și detalii actualizate privind drepturile asiguraților pot fi verificate pe pagina de internet oficială a CAS Dâmbovița.
ACTUALITATE
DSVSA Dâmbovița începe vaccinarea împotriva variolei ovine și caprine. Acțiunea este gratuită

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița a organizat, ieri – 27 octombrie 2026, o întâlnire cu crescătorii de ovine și caprine din județ având ca temă vaccinarea împotriva variolei în sectorul zootehnic. Participanților le-au fost prezentate informații referitoare la tipul de vaccin utilizat, modul de administrare, vârsta animalelor eligibile pentru imunizare, precum și posibilele reacții adverse. Totodată, reprezentanții DSVSA Dâmbovița au răspuns întrebărilor și problemelor ridicate de cei prezenți.
De reținut! Vaccinarea este gratuită, statul român suportând integral de la bugetul național toate costurile logistice, de manoperă, deplasarea medicilor veterinari și echipamentele necesare – ne informează Direcția Sanitară Veterinară Dâmbovița.
Astăzi – 28 octombrie 2026, va avea loc instruirea medicilor veterinari de liberă practică și a medicilor veterinari oficiali cu privire la modul de efectuare a acțiunii de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine.
„Succesul acestei campanii de imunizare depinde în mod direct de colaborarea strânsă dintre crescătorii de ovine și caprine și autoritatea sanitară veterinară. Sprijinul deplin și implicarea activă a crescătorilor sunt esențiale pentru desfășurarea corespunzătoare a acțiunilor de vaccinare și finalizarea acestora în cel mai scurt timp posibil. În acest sens, crescătorii sunt îndemnați să colaboreze cu medicii veterinari responsabili, să faciliteze accesul la animale și să asigure disponibilitatea efectivelor pentru imunizare, conform programărilor stabilite. Printr-un efort comun și responsabil, putem contribui la protejarea sănătății animalelor, la prevenirea răspândirii bolilor și la menținerea stabilității sectorului zootehnic din județul Dâmbovița”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de DSVSA Dâmbovița.
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum o săptămânăȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 5 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 4 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 3 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























