ACTUALITATE
Delegație din Thailanda, prezentă în județul Dâmbovița

Președintele CJ Dâmbovița – Corneliu Ștefan, prefectul Marian Tănase și primarul municipiului Târgoviște – Daniel Cristian Stan s-au întâlnit, astăzi – 27 martie 2025, cu o delegație de rang înalt de la Institutul King Prajdhipok din Regatul Thailandei, aflată într-un schimb de experiență în județul Dâmbovița.
„Le-am prezentat potențialul economic al județului Dâmbovița, precum și proiectele pe care le derulăm pentru dezvoltarea infrastructurii în județ, astfel încât investitorii străini să găsească aici cele mai bune condiții pentru a-și dezvolta afacerile.
Totodată, am discutat despre modalitățile de cooperare și despre posibilitatea unor schimburi de bune practici în administrația publică, dar și despre dezvoltarea unor proiecte comune de interes reciproc. A fost un moment important pentru consolidarea legăturilor diplomatice și a colaborării instituționale”, a precizat președintele Corneliu Ștefan.
La discuții a participat și vicepreședintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, Bogdan Pușcaru, împreună cu membrii Colegiului de Conducere și mai mulți reprezentanți ai mediului de afaceri.
„Pe agenda discuțiilor s-au aflat aspecte esențiale privind promovarea potențialului economic al județului Dâmbovița, dezvoltarea proiectelor de infrastructură menite să atragă investiții și consolidarea unui mediu de afaceri competitiv. Totodată, au fost abordate oportunități de cooperare internațională și schimb de bune practici în domeniul administrației publice. Mulțumim delegației thailandeze pentru interesul manifestat față de economia județului nostru și pentru deschiderea către un dialog constructiv.
Camera de Comerț Dâmbovița are un rol esențial în sprijinirea și reprezentarea intereselor mediului de afaceri local, facilitând accesul la piețe externe, organizăm evenimente de networking și susținem dezvoltarea parteneriatelor internaționale. De asemenea, colaborăm cu autoritățile publice locale și centrale pentru a încuraja investițiile și pentru a crea un climat economic stabil și competitiv în județul nostru”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de Camera de Comerț Dâmboviţa.
Institutul King Prajdhipok este o organizație academică din Regatul Thailandei, care desfășoară activități de instruire. De asemenea, oferă consultanță.
ACTUALITATE
Încotro ne îndreptăm? Spaniolii plătesc mai puțin decât românii pentru produsele alimentare de strică necesitate!

Hai să vorbim de prețuri! De nivelul de trai în România epocii în care suntem conduși de fitecine, de indivizi aduși parcă din istoricul Fanar, unde despoții erau specializați în pus biruri pe capul bietului român. Suntem în Cervera, Spania.
Am intrat într-un supermarket pentru a vedea cum stau spaniolii la costuri, la nivel de trai, la prețurile produselor de strictă necesitate, mai ales acum, după criza care macină întreaga Europă și, cel mai abitir, România! Suntem campionii în tot ceea ce înseamnă primele locuri din coada topului bunăstării.

Rafturile magazinelor, doldora de mărfuri. Laptele, parcă mai bun decât ceea ce se comercializează la noi, 1 euro litrul și urcă până la 1,5 – cel mai scumpă. Mozarella răzuită, pe are noi o cumpărăm cu circa 15 lei punga de 200 de grame, în Spania este 1,2 – 1,5 euro. Cașcaval feliat, 300 grame – 2 euro. Apa plată, minerală sau cu bule, cum mai zice românul – ieftineală. 1,5-2,5, euro baxul de 6 peturi de 1,5 litri. Sau 0,95 euro bidonul de 8 litri cu apă plată. Despre pâine, nu mai vorbim!
Salariul minim în Spania este de 1.200 de euro. În România, salariul minim brut nu ajunge la 1.000 de euro. Net-ul abia trece de 2.600 de lei. Adică românii, cei mai mulți, rămân cu vreo 480 de euro în mână. Un litru de suc excelent din piersici – 1 euro. Chiar și cafeaua ori ciocolata stau mai bine la preț ca la noi! De combustibil, benzină, motorină, chiar și energie electrică, între 0,15 euro – 0,25 euro kW, în timp ce la noi variază între 0,60- 1,2 lei kW-ul. Pe 19 octombrie, a fost chiar de 1,4983 lei kW-ul! Mai vrem? Mâine poate avem guvern! Unii, pesimiști, ar zice, și ce dacă?
ACTUALITATE
A fost sfințită biserica Schitului „La Stejari”, din comuna Mănești

Circa trei mii de credincioși din județul Dâmbovița au fost prezenți, ieri – 18 octombrie 2026, la sfințirea bisericii Schitului „La Stejari”, așezământ monahal aflat sub ocrotirea Sfintei Mucenițe Filofteia, situat în comuna Mănești, județul Dâmbovița. Slujba de sfințire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, împreună cu părintele vicar Ionuț Ghibanu și un sobor de preoți și diaconi. După sfințirea Bisericii, a fost oficiată și Sfânta Liturghie, pe un podium special amenajat în apropierea sfântului locaș.

Actul în care s-a consfințit sfințirea a fost citit de preotul dr. Ionuț Adrian Ghibanu, vicar eparhial. Preotul Silviu Danciu, protopop al Protoieriei Târgoviște Nord, a adresat IPS Nifon cuvântul de bun venit, după care preacuvioasa Egumenă Iustina Dănilă a exprimat recunoștința obștii monahale față de înaltul ierarh și față de toți binefăcătorii care au sprijinit ridicarea bisericii și a corpului de chilii.
Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, în cuvântul său, a subliniat faptul că ”monahismul este parte integrantă a vieții și structurii Bisericii Universale a Mântuitorului Hristos. De aceea, mănăstirile, atât din Răsărit, cât și din Apus, dar mai ales la noi, sunt cercetate necontenit de mulțime de credincioși, care vin în pelerinaj pentru rugăciunea lor intensă și statornică, dar și pentru a primi călăuzire duhovnicească și întărire sufletească. Monahismul reprezintă o vocație sfântă, chemare la rugăciune neîncetată și profundă, iar mănăstirile, pretutindeni în lumea creștină, au oferit civilizației o cultură aleasă, bogată și luminoasă. În aceste vetre de spiritualitate au luat ființă primele școli, spitale și biblioteci, s-au născut opere de artă neîntrecute, de la broderii și manuscrise, până la cartea tipărită. Astfel, aceste așezăminte au păstrat cu putere credința creștină de-a lungul veacurilor, propovăduind bucuria Evangheliei lui Hristos, acea forță mereu tânără și înnoitoare a istoriei omenești”.

A mai spus Înalt Prea Sfinția Sa Nifon Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei că ”atunci când contemporaneitatea este ruptă de valorile Evangheliei, aduce confuzie, dezbinare între oameni, ideologii potrivnice, suferință și tulburare. În schimb, Evanghelia lui Hristos naște înnoire și transformare, prin valorile ei veșnice. Fără iubirea, dreptatea și bucuria sfântă aduse lumii de Domnul, nici-o epocă istorică nu poate dobândi liniște și pace, iar atunci când omul se îndepărtează de Biserică, se apropie inevitabil de toate cele rele”.
La finalul sfintei slujbe, Înaltpreasfinția Nifon i-a acordat rangul de stavroforă egumenei schitului, precum și „Diploma mitropolitană de recunoștință” lui Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, lui Alexandru Constantin, primarul Comunei Mănești, părintelui Gheorghe Chivulescu și pictorului bisericesc Robert Călugăru.

La eveniment au mai fost prezenți: Marius Calomfirescu, prefectul județului Dâmbovița, subprefectul Teodor Viorel Rădoi, deputatul Laurențiu Neculaescu, fostul secretar de stat, Ionuț Săvoiu, Virgil Guran – președinte PNL Dâmbovița, comisarul șef de poliție Viorel Polexe – șeful Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, colonelul Bogdan Pietrăreanu – prim-adjunct al Inspectorului șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean „Mircea cel Bătrân” Dâmbovița, colonelul Dorin Clipea – prim-adjunct al Inspectorului șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița.
Biserica Schitului „La Stejari” a fost construită în formă de cruce, cu pridvor deschis și turlă principală deasupra naosului, este rodul unei lucrări desfășurate între anii 2007-2026, prin jertfelnicia maicilor și prin dărnicia numeroșilor binefăcători, care au contribuit cu devotament și credință la înfrumusețarea și desăvârșirea acestui sfânt așezământ.
ACTUALITATEacum o săptămânăDrum lin către lumină, Monica noastră dragă! Doliu în învățământul din județul Dâmbovița
Dâmboviţaacum o săptămânăȘofer de 81 de ani a intrat cu mașina în canalul pentru ape pluviale care se construiește pe DN71
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileMunicipiul Târgoviște va avea autogară metropolitană ultramodernă. Licitația de execuție este aproape de finalizare
ACTUALITATEacum o săptămânăOprire apă în orașul Răcari, 13 octombrie 2026
ANUNŢURIacum 7 zileCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează operator introducere și prelucrare date
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPucioasa. Cartografierea a fost finalizată. Locuitorii orașului, invitați să-și declare corect proprietățile
ACTUALITATEacum 6 zileDirty Nano, în premieră în Dâmbovița! O petrecere outdoor explozivă se pregătește la A Frame Ținutul Mărului, pe 24 octombrie 2026
Dâmboviţaacum 7 zileDâmbovițeni răniți grav într-un accident rutier în Germania




























