Prahova
Doi tineri, grav răniți într-un accident rutier în Prahova

Un tânăr de 21 de ani și o fată de 15 ani au fost grav răniți într-un accident rutier produs în această dimineață în județul Prahova, pe teritoriul satului Ciupelnița, comuna Dumbrava. Cei doi, care circulau pe o motocicletă, au fost găsiți în stare de inconștiență, fiind transportați la spital. Bărbatul era în șoc cardio-respirator. Salvatorii au început imediat manevrele de resuscitare.
În evenimentul rutier a mai fost implicat un autoturism în care se aflau cinci persoane. La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, două ambulanțe SMURD, una dintre ele de terapie intensivă mobilă, și două echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Prahova. Dintre persoanele aflate în autoturism, șoferul a avut nevoie de îngrijiri medicale, fără a fi transportat la spital.
Prahova
Foc într-o gospodărie din Ariceștii Zeletin (Prahova). Incendiul s-a manifestat pe 300 mp

Un incendiu puternic a izbucnit, în această după-amiază, într-o gospodărie din satul Ariceștii Zeletin, județul Prahova. Pentru stingerea vălvătaiei s-au intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă. Totodată, a fost alocată și o ambulanță SMURD.
Când au ajuns pompierii la fața locului, focul se manifesta violent la o locuință și anexele gospodărești aferente pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați.
Prahova
Explozie urmată de incendiu la un operator economic din zona de nord a municipiului Ploiești

Un rezervor cu ulei din incinta unui depozit din zona de nord a municipiului Ploiești, lângă Decathlon, a explodat în această dimineață. Deflagrația a fost urmată de incendiu. De asemenea, a existat riscul să explodeze și un al doilea rezervor. Potrivit ISU Prahova, un barbat de 56 ani a suferit arsuri la nivelul feței și a fost transportat la UPU Ploiești.
La fața locului au fost mobilizate șase autospeciale de stingere, două ambulanțe SMURD și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă. Pentru stingerea incendiului au acționat 37 de pompieri – 2 ofițeri și 35 de subofițeri. Alături de ISU, a intervenit și Serviciul Județean de Ambulanță Prahova cu o ambulanță.
Explozia a avut loc la o societate comercială care produce ambalaje.
ACTUALITATEacum o săptămânăEveniment de excepție la Târgoviște. Se deschide centrul comercial „Galeriile Iris”
Dâmboviţaacum o săptămânăI s-a făcut rău la volan. S-a întâmplat pe DN72A, în Voinești
ACTUALITATEacum o săptămână„Visuri la cheie” poposește în Poiana. Urmăriți povestea fraților rămași singuri pe lume! VIDEO
Prahovaacum 6 zileDoi adulți și un copil de 6 ani s-au răsturnat cu ATV-ul. Un bărbat a decedat
ACTUALITATEacum o săptămână8 mai 2026. Bursa locurilor de muncă, în municipiul Târgoviște
Dâmboviţaacum o săptămânăTânăr din Găești s-a spânzurat în pădurea de la Arsuri
ACTUALITATEacum 6 zileVIDEO. Georgian Alexandru Dinu, multiplu campion național pe care România l-a ignorat!
Dâmboviţaacum o săptămânăPercheziții în Răzvad, Gura Ocniței, Dragomirești și Târgoviște la persoane implicate în camătă, șantaj și proxenetism























