Connect with us

ACTUALITATE

Premiul al III-lea la nivel mondial pentru trei elevi de la Colegiul Carabella din Târgoviște

Publicat

pe

O nouă premieră pentru învățământul dâmbovițean! Trei elevi de la Colegiul Național „Constantin Carabella” din Târgoviște au obținut premiul al treilea la nivel mondial, pentru categoria lor, la concursul „Gerard K. O’Neill Space Settlement Contest”, organizat de National Space Society. La această competiție internațională au participat peste 26.000 de elevi, cu aproape 5.000 de proiecte.

Elevii de la Carabella – Ștefan Miu, Radu Nedelcu și Luca Petrescu, aflați la prima lor participare la un concurs de acest gen, au redactat un proiect în care au prezentat în detaliu cum ar fi posibilă realizarea unei stații spațiale plasate în jurul lui Jupiter, o stație ce imită perfect condițiile de pe Pământ. Pentru realizarea proiectului, elevii au colaborat și cu Institutul de Cercetare Științifică si Tehnologică Multidisciplinară al Universității „Valahia” din Târgoviște. Ei au reușit această performanță dedicând foarte mult timp și pasiune pentru proiect.

În luna iunie, cei trei elevi urmează să reprezinte atât municipiul Târgoviște, cât și Colegiul Național „Constantin Carabella” la conferința internațională ISDC din Orlando, Florida. La această conferință vor fi prezente personalități importante din lumea astrofizicii, cum ar fi Chris Ferguson, Robert, „Hoot” Gibson și Susan Kilrain, astronauți NASA.

Elevii au fost coordonați de Valentin Costache – student, Aris Riza – elev, Monica Riza, Mihai Iordănescu și Liviu Riza. De altfel, profesorii Monica și Liviu Riza sunt binecunoscuți și pentru performanțele înregistrate în domeniul roboticii alături de echipele pe care le coordonează la nivelul colegiului târgoviștean și care au dus deopotrivă faima municipiului Târgoviște la competiții naționale, internaționale, precum și peste ocean, în America!

Le urăm succes și sperăm ca în viitor să vedem din ce în ce mai multe proiecte târgoviștene câștigătoare la concursuri de acest gen, fiind vorba de o adevărată premieră pentru învățământul dâmbovițean!

A consemnat, Mădălina Zamfir

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Actorii, normă de 8 ore zilnic! Citire de la Guvernul Bolojan. Angajații Teatrului Național ies mâine în stradă!

Publicat

pe

Încă o „minune” pusă în practică de Guvernul Bolojan încinge societatea românească. S-a luat decizia ca munca artiștilor să fie normată. Aceștia vor fi obligați să semneze zilnic condica de prezență. Program normal, 8 ore! Actorii vor trebui să stea la muncă fix ca în… fabrica de chiloți! Pare ceva de noaptea minții. Nici măcar comuniștii, înainte de 1989, nu au introdus astfel de aberații organizatorice în domeniul creației artistice. Activitatea creatoare diferă de cea din uzine, din fabrici și de pe ogoare. Nu poți compara actorul cu muncitorul de la șaibă. Aici vorbim de cu totul altceva, de un altfel de produs ce ține de spirit, de cultură. Dar ce contează. Pentru Guvernul Bolojan, suntem la grămadă.

Cică recomandarea pentru implementarea unei astfel de norme ar fi venit din partea contabililor de la Curtea de Conturi pentru care existența se măsoară în cifre și șabloane chircite în articole de lege.

Actorii de la Teatrul Național București vor ieși mâine, 10 februarie 2026, în stradă pentru a protesta față de această măsură. Li se va alătura și personalul tehnic din instituția culturală.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Spectacolul „Don Giovanni” de la Opera Națională, criticat pentru erotismul exacerbat expus pe scenă!

Publicat

pe

Directorul general al Operei Naționale, dirijorul Daniel Jinga, a fost aspru criticat de o parte a publicul bucureștean și de presă pentru spectacolul „Don Giovanni” de Walfgang Amadeus Mozart, ultima reprezentație consumată pe scena Operei Române. Maestrul Jinga, care are legături strânse cu județul Dâmbovița, în 2015 fiind numit dirijor principal al Orchestrei Simfonice „Muntenia” din Târgoviște, a fost comentat pentru faptul că a permis ca celebra operă, pusă în scenă de Andrei Șerban, să fie transformată într-un soi de spectacol de striptease.

Mulți spectatori, părinți cu copii, ar fi părăsit oripilați sala chiar în timpul reprezentației, fiindu-le rușine să mai asiste la scenele în care se mimau partide de sex oral făcute unui dansator sau imaginile unde un alt balerin întreținea, mimat evident, raporturi sexuale cu un manechin. Scenele de acest tip, comentează câteva publicații din Capitală, ar fi fost destule.

„Rușine celor din conducerea Operei Naționale București”, scrie pe pagina sa de Facebook, Dumitru Bălan, un iubitor de artă. „Psihopații din zilele noastre și-au băgat coada și în cele mai prestigioase instituții culturale din țară, reușind în această seară să transforme Opera Națională București într-un bordel de prost gust. Și atât de profesionistă este conducerea Operei Naționale București că a reușit „performanța” de a face praf celebra piesă Don Giovanni scrisă de marele W.A Mozart care ar fi trebuit să arate altfel în seara asta, însă când obsedații „telectuali” suferă de NIMFOMANIE, atunci au reușit într-un final să joace această ORIBILITATE.

Ideea este că nu s-a respectat linia melodică originală concepută de Mozart, iar decorurile și costumațiile din această seară nu au avut nimic în comun cu spectacolul clasic care s-a jucat timp de câteva sute de ani. Iar supratitrarea mai mult nu a mers. Evident că nu pot atașa imaginea manechinei care mima pe scenă o partidă de sex oral făcută unui dansator și nici acea captură care a surprins un balerin în timp ce întreținea raporturi sexuale cu o manechină, aflați fiind în poziția doggy style. NU, deci este prea mult!

Am plecat împreună cu băiatul si cu soția imediat după primul act XXX și am surprins pe hol mai multe familii și cupluri care au părăsit mult mai devreme locația OPEREI NAȚIONALE BUCUREȘTI. Ne uitam șocați unii la alții și nu ne venea să credem ce s-a putut întâmpla pe una dintre marile scene ale culturii românești.

În aceste momente se învârte în mormânt marele George Ștephănescu (1843-1925), fondatorul Operei Române. Nu mi-am închipuit niciodată că specia umană a decăzut într-un asemenea mod, dar nu ar trebui să ne mai mire nimic la câte ni s-au întâmplat în ultimii ani. De acum înainte voi sufla și în iaurt atunci când voi mai merge la un spectacol „cultural” împreună cu familia mea. E plin peste tot de regizori pedo și trans, nu de altceva. Cert este că grotescul și SATANISMELE au penetrat toate instituțiile culturale românești și nu știu dacă vom mai reveni vreodată la starea de NORMALITATE specifică vremurilor de odinioară.

Îmi pare rău că am cheltuit 450 RON pe 3 bilete doar ca să asist la un spectacol porno grotesc. Să vă stea în gât acest show, obsedaților ce sunteți voi!”, a scris Dumitru Bălan, pe pagina sa de Facebook.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite