ADMINISTRAŢIE
Președintele CJ Dâmbovița a prezentat prioritățile județului în Comitetul European al Regiunilor

Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a fost săptămâna trecută la Bruxelles, unde a participat la sesiunea plenară a Comitetului European al Regiunilor. Această structură este alcătuită din reprezentanți ai autorităților locale și regionale din întreaga Uniune Europeană. Dezbaterile au avut ca teme dezvoltarea agriculturii în comunități, creșterea economică și, nu în ultimul rând, importanța dialogului local pentru apărarea statului de drept și a valorilor europene.
„La ședința delegației din România, a fost prezentă Excelența Sa, doamna Iulia Matei, Ambasador și Reprezentant Permanent al României pe lângă Uniunea Europeană, cu care am discutat despre prioritățile județului nostru, despre modalitățile prin care putem accesa eficient fondurile europene, dar și despre viitoarele programe de finanțare. Comitetul European al Regiunilor reprezintă un forum esențial prin care vocea autorităților locale este auzită la Bruxelles, iar eu susțin întotdeauna proiectele destinate dezvoltării județului Dâmbovița”, a precizat Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
ADMINISTRAŢIE
Găești. Completează chestionarul! Primarul Alexandru Iorga vrea să știe cum trebuie schimbat orașul!

Primarul orașului Găești, Alexandru Iorga, îi îndeamnă pe concetățenii săi să-și spună punctul de vedere cu privire la dezvoltarea localității, completând chestionarul disponibil pe site-ul oficial al administrației publice (link aici), sub protecția anonimatului.
„Lucrăm la noul Plan Urbanistic General al orașului Găești, iar pentru mine este important ca acest document să pornească de la oamenii care trăiesc aici.
Vreau să știu ce vă place, ce vă nemulțumește, ce trebuie schimbat și cum vă doriți să arate orașul nostru. Eu sunt aici, alături de voi, și vreau ca vocea fiecărui găeștean să conteze.
Rrăspunsurile voastre ne pot ajuta să luăm decizii mai bune pentru Găești. Orașul acesta este al nostru, al tuturor. Și tot împreună trebuie să-l facem mai bun”, este mesajul transmis de primarul Alexandru Iorga.
ADMINISTRAŢIE
Primar Titu: Îmi doresc ca orașul să fie remarcat atât prin firmele și antreprenorii săi, cât și prin viața sa culturală

Primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, a participat, astăzi – 16 februarie, la întâlnirea organizată de Camera de Comerț Dâmboviţa cu oamenii de afaceri din oraș, în cadrul campaniei „Antreprenor în Dâmbovița„, lansată în această vară și care a ajuns până acum în mai multe localități din județ.
Având în vedere că toate firmele din România ar trebui să-și actualizeze codurile CAEN până la data de 25 septembrie 2026, tema principală a întâlnirii de la Titu a fost tocmai această obligație stabilită prin lege. Reprezentanții Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița le-au explicat participanților ce presupune trecerea la noua clasificare a activităților economice.
„Consider că astfel de întâlniri sunt foarte importante, deoarece antreprenorii și firmele locale contribuie, zi de zi, la dezvoltarea orașului nostru, creează locuri de muncă și susțin economia locală. Iar noi avem datoria să fim aproape de ei, să-i ascultăm și să-i sprijinim ori de câte ori avem această posibilitate”, a spus primarul Laurențiu Costache.
La finalul discuțiilor, edilul i-a invitat pe toți cei prezenți să viziteze noul Centru Cultural Titu, inaugurat luni, 14 septembrie 2026. Vorbim despre un obiectiv cultural important pentru orașul Titu, unde vor fi organizate expoziții și diferite evenimente dedicate întregii comunități.
„Îmi doresc ca orașul Titu să fie remarcat atât prin dezvoltarea sa economică, prin firmele și antreprenorii săi, cât și prin viața sa culturală. Pentru că Titu se dezvoltă prin oameni, prin muncă, prin inițiativă, prin economie și prin cultură! Iar fiecare pas făcut împreună ne aduce mai aproape de orașul pe care ni-l dorim cu toții”, a mai spus primarul Laurențiu Costache.

ADMINISTRAŢIEacum 6 zileMoment istoric în Dâmbovița. Au demarat lucrările de construcție a centurii ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni
ADMINISTRAŢIEacum 4 zilePrimarul de la Pietrari face apel către firma constructoare să vină și să finalizeze rețeaua de apă potabilă
ACTUALITATEacum 5 zileGrup Atyc încasează abonamente de la elevii navetiști, apoi îi lasă în stații
ACTUALITATEacum 6 zilePacientă decedată în condiții suspecte la Spitalul Județean din Târgoviște. Ajutați-mă să se facă dreptate, cere fiica
ADMINISTRAŢIEacum 23 de oreDN7, Bâldana-Titu. Recepție lucrări de reabilitare, modernizare și lărgire la patru benzi
ADMINISTRAŢIEacum o ziTârgoviște. Primarul Daniel Cristian Stan a dezvăluit cum va fi remodelat Parcul Chindia. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileȘedință de îndată a Consiliului Local Municipal Târgoviște
ACTUALITATEacum 2 zileCălătorii Grup Atyc își strigă disperarea. Îi aude cineva? „E o bătaie de joc! Te tratează ca pe ultimul om”


























