Connect with us

ACTUALITATE

Corul Colegiului Pedagogic din Târgoviște a concertat în Grecia, în Biserica Sf. Ioan Rusu din Evia

Publicat

pe

50 de elevi și profesori de la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino” din Târgoviște s-au aflat, în perioada 3-7 aprilie, într-un pelerinaj în Grecia. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, Corul „Canta Angeli”, dirijat de lect. univ. dr. Mădălina Gabriela Ionescu, a răspuns invitației Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcop de Skopelos, și a susținut un concert de muzică religioasă în biserica Sfântul Ioan Rusul din Insula Evia, interpretând imnuri bisericești și cântece tradiționale românești și grecești.

Evenimentul muzical a constituit o ofrandă adusă sfântului ocrotitor al Eviei și a fost posibil prin implicarea lui Darius Ionete, profesor de Religie la Colegiul Pedagogic din Târgoviște. Concertul a fost audiat și de Mitropolitul Hrisostom de Chalkida, împreună cu Preasfințitul Nicodim – Episcop de Skopelos.

La final acestui eveniment, au avut loc schimburi de daruri reprezentative pentru ierarhii din Grecia și pentru Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon al Târgoviștei.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Patru posturi vacante în cadrul Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița

Publicat

pe

Compania de Apă a scos la concurs următoarele patru posturi vacante:

– Mașinist la mașini pentru terasamente în cadrul Formației Mecanizare Pucioasa. Dosarele se depun până în data de 12 octombrie 2026. Detalii aici.
– Instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze în cadrul Secției Târgoviște. Dosarele se depun până în data de 9 octombrie 2026. Detalii aici.
– Lăcătuș Mecanic în cadrul Secției Pucioasa. Dosarele se depun până în data de 9 octombrie 2026. Detalii aici.
– Vidanjor curățitor canale în cadrul Secției Pucioasa. Dosarele se depun până în data de 9 octombrie 2026. Detalii aici.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Oprire furnizare apă în comuna Poiana, 8 octombrie 2026

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează abonații din comuna Poiana că va întrerupe furnizarea apei potabile, joi – 8 octombrie 2026, între orele 08:00-20:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.

„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa: catd.ro/tag/opriri-finalizate.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, transmit reprezentanții Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite