ADMINISTRAŢIE
Ultima ședință a CJ Dâmbovița în actualul sediu. Clădirea intră în reabilitare și modernizare

Astăzi – 23 aprilie 2025, a avut loc ultima ședință ordinară a Consiliului Județean Dâmboviţa în Palatul Administrativ. Anunțul a fost făcut de președintele Corneliu Ștefan, la începerea lucrărilor. Clădirea, construită în 1972, neintrată până acum în reabilitare, prin grija actualei conduceri, va fi modernizată total, până la ultimul etaj. Deja, Direcțiile de specialitate ale CJD s-au mutat în corpurile de clădiri aparținând Universității Valahia, situate pe strada Locotenent Stancu Ion, în zona Pieții 1 Mai. Noul format al sălii de ședință, după finalizarea lucrărilor, va fi cu siguranță altul.

Cât privește ședința de astăzi, a fost una scurtă. De revigorare după Sărbătorile de Paște. Cu 10 proiecte de hotărâre pe ordinea de zi. Printre cele mai importante s-a numărat Proiectul privind aprobarea cheltuielilor cu organizarea manifestării „Zilele județului Dâmbovița”. Evenimentul cultural, artistic și sportiv, intrat deja în tradiție, ajunge anul acesta la cea de-a patra ediție. În program, pe lângă multe alte activități, regăsim Festivalul Medieval organizat în incinta Complexului Muzeal „Curtea Domnească” și o serie de conferințe cu tematică istorică. „Zilele județului Dâmbovița” vor debuta spre sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie.
S-a mai aprobat prin votul consilierilor proiectul privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al județului Dâmbovița a conductei vechi de transport apă din comune Moroeni și scoaterea din funcțiune a acesteia în vederea casării, precum și cel referitor la includerea în domeniul public al județului a fostei școli generale cu clasele I-IV din cartierul Priseaca. Imobilul va intra în administrarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.
ADMINISTRAŢIE
120.000 de euro pentru gospodărirea orașului Răcari. Va fi achiziționat un buldoexcavator performant

Primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu, a precizat că nu ratează nicio oportunitate de finanțare necesară în procesul de dezvoltare a localității. Ne-a informat edilul că, în aceste zile, a fost semnat contractul de finanțare pentru achiziționarea unui buldoexcavator performant, care va intra în dotarea Serviciului de gospodărire al orașului. Suma de 120.000 de euro a fost obținută prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
„Odată cu semnarea contractului de finanțare, proiectul intră într-o nouă etapă. Urmează demararea procedurii de achiziție a utilajului și a atașamentelor, care vor contribui la creșterea capacității de intervenție și la îmbunătățirea serviciilor publice locale. Continuăm să atragem fonduri și să transformăm proiectele în investiții concrete pentru comunitatea noastră”, este mesajul transmis de primarul Marius Caravețeanu.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Pucioasa a cumpărat cu fonduri AFM patru mașini electrice, pentru SCUP și Poliția Locală

Primăria Pucioasa a achiziționat, prin programul AFM privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, patru autoturisme electrice marca MG, model 4. Edilul Constantin Ana ne-a informat că administrația publică locală s-a încadrat în fondurile asigurate de AFM, astfel încât să nu fie nevoie de alocări financiare din bugetul orașului.
Primele două autoturisme au fost deja livrate, sunt albastre și au intrat în dotarea Serviciului Dezvoltare al Primăriei Pucioasa (SCUP). Următoarele două vor fi albe, fiind destinate Poliției Locale. Una dintre aceste mașini va fi echipată cu sistem de monitorizare a parcărilor din oraș – proiect ce va fi implementat în parteneriat cu Vodafone.
ACTUALITATEacum 2 zileDoliu în învățământul din Dâmbovița. A plecat la ceruri învățătoarea Adriana Maria Anghel
ACTUALITATEacum 2 zileDN71, Bâldana – Târgoviște. S-a trecut la demolarea gardurilor în Mircea Vodă și Cuza Vodă
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTârgoviște. Schimbare majoră la Bazinul Olimpic de Înot. A fost lansată deja licitația. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăMoment istoric în Dâmbovița. Au demarat lucrările de construcție a centurii ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileDN7, Bâldana-Titu. Recepție lucrări de reabilitare, modernizare și lărgire la patru benzi
ADMINISTRAŢIEacum 6 zilePrimarul de la Pietrari face apel către firma constructoare să vină și să finalizeze rețeaua de apă potabilă
ACTUALITATEacum o săptămânăGrup Atyc încasează abonamente de la elevii navetiști, apoi îi lasă în stații
ACTUALITATEacum o săptămânăPacientă decedată în condiții suspecte la Spitalul Județean din Târgoviște. Ajutați-mă să se facă dreptate, cere fiica


























