Connect with us

ADMINISTRAŢIE

CJ Dâmbovița finanțează anul acesta 29 de proiecte ale unor asociații din județ

Publicat

pe

Actuala conducere a Consiliului Județean Dâmbovița, președintele Corneliu Ștefan, au fost tot timpul apropiați ai societății civile, alături de asociațiile care sunt preocupate pentru descoperirea unor talente și perfecționarea lor pe tărâmul sportiv, educativ, cultural-artistic și turistic. CJD i-a sprijinit, în conformitate cu legislația în vigoare, pe toți cei care, prin activitățile prestate, aduc plus valoare și spor de imagine județului Dâmbovița, României.

În cei cinci ani de când se află în fruntea administrației publice județene, Corneliu Ștefan a admis și finanțat peste 131 de proiecte promovate de asociațiile axate pe diferite activități. Valoarea totală se ridică la peste 5.000.000 de lei.

Astăzi – 28 aprilie 2025, la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, au fost prezenți reprezentanții a 29 de asociații din județ pentru a semna, împreună cu președintele Consiliului Județean Dâmbovița, contractele de finanțare pentru proiectele pe diferite domenii depuse la CJ în vederea aprobării.

În această sesiune de finanțare, a precizat Corneliu Ștefan, a fost alocată suma de 575.000 de lei. În domeniul sportului, respectiv pentru participarea la competiții, s-au alocat 300.000 lei pentru 10 proiecte admise. La categoria tineret CJD sprijină cu 40.000 de lei materializarea a patru proiecte. 12 proiecte promovate de asociații care își desfășoară activitatea în domeniile educație civică și social au fost admise și finanțate cu 190.000 de lei. 3 proiecte pentru promovarea turismului local și protecția mediului au primit din partea Consiliului Județean Dâmbovița 45.000 lei.

„Susținem proiectele dâmbovițenilor care aduc dezvoltare și performanță! Urmează, evident, luni intense de muncă pentru obținerea unor rezultate vizibile! Le mulțumesc tuturor celor implicați pentru inițiativă și dorința de a avea o comunitate mai bună”, a transmis Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

La evenimentul de semnare a contractelor de finanțare, alături de președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan și de reprezentanții celor 29 de asociații nonguvernamentale, s-au aflat vicepreședintele Antonel Jîjîie, secretarul general Dan Popa și directorul Direcției Sport, Tineret și Turism – Claudiu Mănescu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Poiana: Încep lucrările la prima pistă pentru bicicliști din comună

Publicat

pe

Primarul comunei Poiana, din județul Dâmbovița, a semnat, săptămâna aceasta, contractul de execuție pistă pentru bicicliști pe strada Narcisei din localitate. Finanțarea a fost obținută prin Administrația Fondului de Mediu.

Ne-a spus edilul Marian Șerban că lucrările vor demara cel mai probabil la începutul lunii viitoare. Vorbim despre o pistă cu o lungime de 3,7 km care va fi realizată pe o singură parte a străzii. Primarul este preocupat acum să identifice o sursă de finanțare nerambursabilă pentru amenajarea șanțurilor și a trotuarului.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Lucrări intense la prima centură ocolitoare construită de la zero în ultimii 35 de ani, în județul Dâmbovița

Publicat

pe

Se lucrează intens la unul dintre cele mai importante și dorite obiective de infrastructură rutieră din județul Dâmbovița, și anume șoseaua de centură a orașului Găești.

Astăzi – 16 mai 2025, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, abia întors de la o reuniune importantă desfășoară la Bruxelles, s-a aflat pe șantierul de la marginea Găeștiului. Șeful administrației publice județene a fost însoțit în această incursiune pe teren de reprezentanții firmei constructoare și de consilierul local Alexandru Iorga – președintele PSD Găești.

„Așa cum am mai spus în nenumărate rânduri, este prima centură ocolitoare construită de la zero în județul nostru în ultimii 35 de ani. Vreau să mă asigur că lucrările decurg conform graficului de execuție, iar constructorul respectă întocmai proiectul.

La acest moment, întreaga suprafață a drumului este decopertată cu utilaje noi, urmând ca săptămâna viitoare să înceapă forajul pentru pilonii pasajului” a precizat Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Centura ocolitoare a orașului Găești va avea o lungime de 4,5 km cu o bandă de circulație pe fiecare sens, trei intersecții amenajate cu sensuri giratorii sau noduri rutiere, o intersecție amenajată cu sens giratoriu la punctul de conexiune cu DN 7, o intersecție amenajată cu pasaj suprateran peste DJ 401A și calea ferată București-Pitești-Craiova și o intersecție amenajată cu sens giratoriu la intersecția cu DN 61. Valoarea acestei investiții este de peste 89.000.000 lei.

„Voi continua să monitorizez periodic lucrările, pentru că fiecare proiect finalizat înseamnă respect pentru dâmbovițeni. Centura Orașului Găești nu este doar un drum nou, ci un exemplu de cum trebuie să construim pentru viitorul județului nostru”, a mai spus președintele CJ Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite