Dâmboviţa
Zeci de amenzi aplicate deținătorilor de animale din județul Dâmbovița

Polițiștii de la Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Dâmbovița, împreună cu luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, lucrători de la Ordine Publică și medici veterinari de la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, au desfășurat, ieri – 28 aprilie 2025, o acțiune pe teritoriul municipiului Târgoviște, în cartierul din zona Haltei Teiș.
Oamenii legii au verificat modul în care sunt respectate prevederile legale privind protecția animalelor și combaterea actelor de cruzime față de acestea. În acest sens, au fost verificați 20 de deținători de animale. În urma controalelor, au fost identificate 37 de cabaline și 14 câini. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 49 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 185.000 de lei.
Polițiștii recomandă tuturor deținătorilor de animale să respecte prevederile legii referitoare la bunăstarea și îngrijirea animalelor. Acestea trebuie adăpostite în condiții corespunzătoare, hrănite adecvat și îngrijite conform normelor sanitar-veterinare. Orice act de cruzime sau neglijență față de animale poate atrage răspunderea contravențională sau penală, după caz.
Ne mai informează polițiștii de la Serviciul Protecția Animalelor că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea asigurării respectării legislației în domeniu și prevenirii faptelor de natură contravențională sau penală care afectează bunăstarea animalelor.
Dâmboviţa
Uniți împotriva escrocheriilor! Polițiștii de la Prevenire au fost prezenți la CAR Speranța Pucioasa

Polițiștii de la Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității din cadrul IPJ Dâmbovița au desfășurat, ieri – 8 iulie 2026, o activitate de informare pe tema riscurilor asociate fraudelor și înșelătoriilor din mediul online și offline la CAR Speranța Pucioasa.
În cadrul întâlnirii au fost abordate subiecte de interes, precum: educația financiară, securitatea conturilor personale (parole sigure, autentificare în doi pași și protecția datelor), ce este o înșelătorie online și cum acționează infractorii cibernetici, precum și modalități concrete despre cum pot fi verificate informațiile, mesajele și ofertele din mediul online înainte de a lua o decizie.
De asemenea, polițiștii au prezentat exemple concrete de fraude întâlnite în România și au oferit recomandări preventive, încurajând participanții să manifeste prudență înainte de a furniza date personale sau bancare și să verifice întotdeauna autenticitatea solicitărilor primite prin telefon, e-mail, SMS sau rețele sociale.
Activitatea de informare și prevenire a fost realizată în colaborare cu reprezentanți ai Băncii Comerciale Române – Agenția Pucioasa, iar beneficiari au fost salariații CAR Speranța Pucioasa.
Campania națională de siguranță cibernetică și financiară „Uniți împotriva escrocheriilor” lansată în data de 24 martie 2026, ca răspuns la creșterea numărului de fraude din mediul online, își propune educarea populației cu privire la identificarea capcanelor cibernetice și a înșelătoriilor și este derulată de Poliția Română, în parteneriat cu Directoratul Național de Securitate Cibernetică – DNSC, Asociația Română a Băncilor – ARB și Mastercard.
ACTUALITATE
Cursuri de calificare gratuite prin Camera de Comerț Dâmboviţa

Persoanele are doresc să-și dezvolte abilitățile digitale și să facă un pas înainte în carieră pot urma cursurile gratuite organizate de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița. Sunt disponibile următoarele programe:
– Marketing online
– Competențe digitale avansate
Formularul de înscriere este disponibil la următorul link: https://forms.gle/7cQBzzsSxS8uCXtd9
Cursurile se vor desfășura în format fizic, la sediul Camerei de Comerț Dâmbovița – Calea Câmpulung, nr. 6A, Târgoviște.
Cine se poate înscrie?
– Angajați cu vârsta între 18 și 65 de ani;
– Persoane cu domiciliul în județele Dâmbovița, Argeș sau Prahova;
– Absolvenți de studii gimnaziale, liceale sau profesionale.
Informații suplimentare puteți obține de la Alexandra-Ioana Pîrlea, expert recrutare și monitorizare grup țintă.
Telefon: 0751.153.703
E-mail: alexandra.pirlea@cciadb.ro
ACTUALITATEacum o săptămânăSpecializare în premieră națională la Colegiul Economic din Târgoviște
ACTUALITATEacum o săptămânăFotbalist din Dâmbovița a murit la 45 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dâmboviţaacum o săptămânăIntervenție a pompierilor într-un apartament din Târgoviște. Proprietarul nu a mai dat semne de viață. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăFurtuna a făcut prăpăd în municipiul Târgoviște. FOTO – VIDEO
ACTUALITATEacum 5 zileRotire de colan la Rotary Club Târgoviște. Noul președinte este Ionuț Popescu, patronul Complexului Turistic „Potcoava”
ACTUALITATEacum 7 zilePrimar Tătărani: După furtună, au apărut „atotștiutorii” care aruncă cu noroi, inepții și minciuni!
Ialomiţaacum 6 zileDoi morți într-un accident feroviar în Ialomița. În mașina lovită de tren erau și doi copii, are au fost grav răniți
ACTUALITATEacum 6 zileÎnvățătoarea lovită de fulger a ajuns la spital. Cei 14 copii din grupul surprins de furtună în Bucegi sunt în siguranță


























