Connect with us

Giurgiu

Trei gospodării cuprinse de flăcări în Tântava, județul Giurgiu

Publicat

pe

Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri, după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Tântava, județul Giurgiu. Flăcările au fost observate târziu, astfel că s-au extins rapid la alte două proprietăți. Mai multe butelii au explodat, provocând pagube semnificative.

La fața locului s-au deplasat pompierii de la Detașamentul Bolintin Deal și cei de la Secția Mihăilești, cu trei autospeciale de stingere, o autospecială prevăzută cu instalație de hidroperforare, o cisternă și o ambulanță SMURD.

Intervenția militarilor a fost îngreunată de faptul că, în interiorul uneia dintre gospodării se aflau aproximativ 20 de butelii, unele cu acetilenă. Aceste adevărate bombe au fost evacuate de pompieri în condiții de siguranță.

În prima gospodărie focul a cuprins o suprafață de aproximativ 300 mp, atât locuință, cât și mai multe anexe. Au ars bunurile din interiorul acestora.

În cea de-a doua proprietate, incendiul a cuprins acoperișul casei, pe o suprafață de circa 150 mp și o anexă, fiind afectate tavanele, mobilierul și electrocasnice. Pompierii au reușit să salveze din ghearele focului restul casei.

La cel de-al treilea vecin, din cauza căldurii radiate, s-a deteriorat, parțial, sageacul locuinței, fiind afectat și gardul metalic. A fost salvată de la incendiu locuința.

Cauza probabilă care a condus la producerea acestui dezastru a fost un scurtcircuit.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Giurgiu

Crimă în Bălănoaia, Giurgiu. Un bărbat de 55 de ani i-a tăiat gâtul unui consătean!

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

Un bărbat de 55 de ani, din Bălănoaia, județul Giurgiu, a fost omorât cu sânge rece de un alt consătean de aceeași vârstă. Victima,l a cărei viață nu a mai putut fi salvată a fost lovită cu un cuțit în zona gâtului. Ucigașul a fost identificat, reținut și condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu în vederea audierii.

Anchetatorii au pornit cercetările pentru a stabili circumstanțele care au condus la producerea acestei crime. Sesizarea oamenilor legii a fost făcută în jurul orei 16:10 de către un bărbat de 72 de ani din Bălănoaia.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Giurgiu

Două gospodării cuprinse de flăcări în Bolintin Vale, de la un scurtcircuit

Publicat

pe

Un incendiu violent a cuprins, eri, după-amiază, două gospodării din orașul Bolintin Vale, județul Giurgiu. La fața locului s-au deplasat echipaje de la Detașamentul Bolintin Deal, Secția Mihăilești, Garda de Intervenție Roata de Jos și ISU București-Ilfov, cu cinci autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD, o cisternă și o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime.

La sosirea pompierilor în prima gospodărie ardeau o casă și bunurile din interior, pe o suprafață de aproximativ 100 mp, precum și o anexă. Flăcările se extinseseră la sageacul și acoperișul unei alte locuințe cu etaj, pe circa 150 mp. În cea de-a doua gospodărie, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 250 mp, afectând o construcție anexă și bunurile depozitate în interior.

O femeie, în vârstă de 39 de ani, a fost preluată de către echipajul SMURD, cel mai probabil cu atac de panică, și transportată la spital. Militarii au împiedicat propagarea incendiului la restul locuinței cu etaj și la alte trei imobile învecinate. Cauza probabilă de producere a evenimentului a fost scurtcircuitul.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite