ACTUALITATE
Pensionarii nu vor mai achita debitele calculate. Se vor da decizii de scutire

Casele teritoriale de pensii au posibilitatea legală de a emite decizii de scutire de la plată a debitelor provenite din pensii și indemnizații sociale sau pentru însoțitor constituite până la data de 1 decembrie 2024 și rămase de recuperat sau care urmează a fi constituite după această dată în sarcina beneficiarilor sistemului public de pensii, cu condiția ca aceștia să nu fi fost în culpă – potrivit unui Ordin publicat în Monitorul Oficial, ne informează Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii, organizație afiliată la Blocul Național Sindical.
„Totusi, ordinul nu prevede restituirea sumelor deja recuperate anterior intrarii în vigoare a Legii nr. 285/2024, dimpotrivă, abrogă Capitolul III – Procedura de efectuare a restituirii sumelor reprezentând debite recuperate până la data de 1 octombrie 2014, prevăzut în Ordinul nr. MMFPS și MF nr. 2.073/1.623/2014.
Nerestituirea debitelor recuperate anterior datei de 1 decembrie 2024 va genera inechități și nemulțumiri în rândul pensionarilor cărora li s-au reținut debitele anterior intrării în vigoare a legii, întrucât aceștia se vor afla într-o situație dezavantajoasă comparativ cu cei scutiți ulterior.
În această situație, pensionarii vor fi nevoiți să promoveze acțiuni în Instanță pentru recuperarea sumelor reținute, fapt care va ingreuna activitatea activitatea caselor teritoriale de pensii atat prin cresterea numarului de dosare in instanta si a petitiilor, cât și prin angrenarea unor cheltuieli suplimentare reprezentând cheltuieli de judecata, inflatie sau dobanzi.
În consecință, Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii atrage atenția că ordinul nu asigură echitatea socială și nu cuprinde aceleași măsuri de compensare pentru toți pensionarii sistemului public de pensii, ceea ce pe viitor va genera încărcarea suplimentară a activității caselor teritoriale de pensii”, se precizează în comunicatul de presă transmis către mass-media.
ACTUALITATE
Primar Târgoviște: Șapte victorii la rând pentru Chindia par a fi greu de digerat de către unii!

În ultimii ani, deloc puțini, Chindia Târgoviște, echipa de fotbal fanion a județului Dâmbovița, a fost atacată din toate părțile. Cu sau fără motive reale! Cert este că sunt unii care și-au făcut un țel din a întreține o atmosferă de scandal în jurul Clubului, chiar și atunci când se întâmplă lucruri bune. Atitudinea aceasta l-a determinat pe primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian, să le răspundă printr-un text postat pe rețelele de socializare.
„Nu am obiceiul de a mă pronunța public pe acest subiect, dar văd că, în ultimul timp, prestația echipei noastre deranjează. Șapte victorii la rând în campionat par a fi greu de digerat de anumite persoane, inclusiv de prin zonă!
Am convingerea că AFC Chindia își va continua cu aceeași hotărâre drumul spre obiectivul dorit de noi toți: revenirea pe prima scenă fotbalistică! Nu va fi ușor, dar jocul echipei ne dă motive solide să credem că vom reuși!
Încă ceva: echipa nu are nici pe departe o situație precară, fiind stabilă din toate punctele de vedere. O echipă a dispărut efectiv după retrogradarea în Liga 2, două echipe din Superligă sunt în insolvență, alte două în concordat preventiv, la altele sunt restanțe la salarii de 3-4 luni, dar tot Chindia este „oaia neagră”.
Noi am ales să reconstruim după retrogradare, să nu capitulăm și suntem pe cale să reușim! Mulțumiri suporterilor Chindiei, i-am văzut pe arșiță la stadion, i-am văzut în ploaie la Ștefănești și i-am văzut luând atitudine atunci când echipa este denigrată! În final, cum spunea un suporter: Nu mor caii când vor câinii!”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan.
ACTUALITATE
Să ne amintim să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!

Astăzi îi cinstim pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, simboluri ale curajului, credinței și ocrotirii divine.
Fie ca sabia dreptății Sfântului Mihail și vestea cea bună adusă de Sfântul Gavriil să ne amintească mereu să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!
La mulți ani tuturor celor care poartă numele Mihai, Mihaela, Gabriel și Gabriela și își sărbătoresc onomastica! Să aveți parte numai de bine!
Marian Șerban,
Primarul comunei Poiana, județul Dâmbovița
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 6 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 3 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum 3 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 7 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital


























