ACTUALITATE
Noi amănunte în cazul femeii diagnosticate cu botulism

Apariția unui caz de botulism, o boală rară și deosebit de periculoasă provocată de bacteria Clostridium botulinum, care, dacă nu este diagnosticată la timp și aplicat tratamentul corespunzător, pacientul își pierde viața, generează o alarmă medicală de grad zero.
Marți, 13 mai, medicii de la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște s-au confruntat cu un astfel de caz rarisim. O femeie de 53 de ani din comuna I.L. Caragiale a ajuns în stare gravă la Secția Boli Infecțioase, prezentând simptomele de botulism. Pacienta a ajuns la spital cu un diagnostic pus de medicii primari de medicină internă Dumitru Săvoiu și Ioana Dinu de la Centrul Medical Biomedica Târgoviște. Cei doi specialiști, analizând simptomatologia pacientei, degradarea vizibilă, și-au dat seama că este vorba de botulism și au solicitat imediat un echipaj al Serviciului de Ambulanță pentru a transporta pacienta la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște.
Am mers pe urmele acestui caz medical, cu scopul vădit de a atrage atenția celor care consumă alimente conservate în gospodărie sau procurate din comerț sau de la diverși producători, să fie atenți, prudenți la o serie de semne fizice și organoleptice atunci când se hotărăsc să prepare astfel de alimente. Vorbim despre gust, miros și culoare.
Pacienta de la I.L. Caragiale ar fi consumat un preparat tradițional conservat, leber. După ce i s-a făcut rău, a ajuns la spitalul din Moreni prezentând vărsături și dureri abdominale puternice. Din câte am aflat, la unitatea medicală din Moreni nu i s-a pus niciun diagnostic și nici nu i s-ar fi prescris un tratament. Acasă, situația s-a complicat. Dureri, vederea i s-a încețoșat.
Luni dimineață, femeia a mers la Centrul Medical Biomedica. A fost consultată de medicii Dumitru Săvoiu și Ioana Dinu. I s-a efectuat și o ecografie abdominală, care nu a scos la iveală nicio afecțiune. Au fost realizate câteva analize specifice. I s-a pus o perfuzie, a fost hidratată, după care a mers acasă. Medicul Săvoiu, peste zi, s-a interesat de starea pacientei. Aflând că se simte în continuare rău, a recomandat familiei ca, în ziua următoare, la prima oră, să se prezinte din nou la clinică. Atunci când a revenit, pacienta nu mai vedea bine, abia se mai putea deplasa, nu mai putea să înghită și respira greu.
Făcând legătura cu alimentul pe care îl consumase și cu simptomele dezvoltate, medicul Dumitru Săvoiu a ajuns la concluzia groaznică că este vorba despre botulism. Imediat, a decis ca femeia să fie transportată la spital pentru a fi tratată rapid sub supraveghere strictă și pentru a i se administra serul antibotulinic. Acum, starea pacientei s-a ameliorat.
ACTUALITATE
„Noaptea Muzeelor la sate” 2026 se organizează și în judeţul Dâmboviţa

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, organizează sâmbătă, 29 august 2026, evenimentul cultural „Noaptea Muzeelor la Sate”, invitând publicul să descopere expozițiile muzeelor într-un mod inedit, făcând o plimbare nocturnă printr-un patrimoniu cultural divers, situat în zona rurală a județului Dâmbovița.
Astfel, între orele 18:00-22:00, dâmboviţenii și nu doar ei sunt invitați să viziteze, gratuit, expoziţiile permanente ale următoarelor muzee:
– Casa Atelier ”Gabriel Popescu” Vulcana – Pandele
– Muzeul Etnografic ”Dumitru Ulieru” Pietroşiţa
Evenimentul cultural „Noaptea Muzeelor la Sate” este inițiat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România (organizaţie unde Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște este membru fondator), fiind unic în Europa și se adresează muzeelor și colecțiilor private sau de stat, caselor memoriale și de memorie istorică și altor entități culturale și religioase, cu valoare istorică, culturală sau de patrimoniu, din spațiul rural românesc.
ACTUALITATE
Primăria Titu repartizează pe 2 septembrie locurile de comercializare în târgul anual de toamnă

Primăria Titu va repartiza, în data de 2 septembrie 2026, începând cu ora 09:00, la Casa de Cultură din Titu Târg, locurile destinate comercializării produselor în târgul anual de toamnă care va fi organizat în perioada 12-14 septembrie 2026 în Hagoaica, pe DJ 701A (drumul care face legătura între satul Hagioaica și satul Dâmbovicioara).
Repartizarea se va face în baza cererilor depuse la comisie, în data mai sus menționată.
Acte necesare:
– Carte de identitate (original și copie)
– Certificat de înregistrare fiscală (original și copie)
– Comercianți alimentari: Aviz temporar de funcționare de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA).
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileRăzvad, singura comună din Dâmbovița care asigură gratuit servicii de recuperare pentru pensionari. VIDEO
ACTUALITATEacum 6 zileTârgoviște. Două concerte de „Zilele Cetății” 2026. Vezi programul integral aici!
Dâmboviţaacum 7 zileTârgoviște. Incendiu de vegetație cu degajări mari de fum în zona Romlux
ACTUALITATEacum 7 zileDoliu în Baroul Dâmboviţa. Avocata Flory Săndulescu a trecut la cele veșnice
ACTUALITATEacum o săptămânăCălătorii reclamă din nou Grup Atyc. Microbuze supraaglomerate, șoferi recalcitranți, toalete insalubre în autogară
Prahovaacum 3 zileCasă de 200 mp a fost distrusă de foc
ADMINISTRAŢIEacum 21 de oreVoinești. Așa da! Confort și civilizație până-n vârf de deal, lângă pădure
ADMINISTRAŢIEacum o ziTransport gratuit în Târgoviște, în fiecare zi de vineri, începând cu luna septembrie 2026



























