Connect with us

SOCIAL

Un mort și trei răniți într-un accident rutier aproape de Alexandria

Publicat

pe

Două autoturisme au intrat în coliziune, în această după-amiază, la ieșire din municipiul Alexandria, la intersecția VO6 cu DJ 504. Accidentul rutier s-a soldat cu patru victime, dintre care una, un bărbat de aproximativ 60 de ani, a fost găsit în stop cardio-respirator și încarcerat între fiarele contorsionate ale mașinii. Din păcate, manevrele de resuscitare au fost în zadar, fiind declarat decesul.

Celelalte trei victime, tot bărbați, au suferit diferite politraumatisme. După ce au primit ajutor medical de urgență, aceștia au fost transportați la UPU Alexandria.

Potrivit ISU Teleorman, la fața locului au fost alocate mai multe echipaje de pompieri, o ambulanță SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple și patru ambulanțe SAJ. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs acest accident de circulație.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Argeș

Clipe de groază la Bazinul de înot din Ștefănești, Argeș. Un copil de 10 ani a rămas fără un deget în timp ce se afla în apă!

Publicat

pe

Un grav incident s-a petrecut, ieri – 27 octombrie 2026, la bazinul de înot din cadrul Complexului Sportiv din orașul Ștefănești, județul Argeș.

Un copil de 10 ani a rămas fără un deget, în timp ce se afla în bazinul de înot. Din primele informații, copilul se juca în apă, lângă scara de acces în bazin, în momentul în care i-a fost secționat degetul mic de la mâna dreaptă. Din primele informații reiese că cineva ar fi călcat pe treptele scării, iar degetul băiatului ar fi fost prins în zona nefinisată a acesteia.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au demarat cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs nedoritul inccident. În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Copilul a fost transportat la Spitalul de Pediatrie din Pitești, unde medicii l-au stabilizat. Ulterior, a fost transferat la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București, la Secția Chirurgie Plastică. Degetul micuțului a fost pus imediat în gheață de personalul complexului sportiv. Acum, medicii de la „Grigore Alexandrescu” încearcă să îl salveze.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Argeș

S-a dat peste cap cu mașina din cauza vitezei. Șoferul a fost găsit încarcerat

Publicat

pe

Pompierii argeșeni au intervenit astăzi, 27 octombrie 2026, la un accident rutier în comuna Albota, satul Cerbu. A fost vorba despre un autoturism care, din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum, s-a răsturnat pe partea carosabilă.

Militarii au fost nevoiți să folosească echipamentele de descarcerare pentru scoaterea șoferului din habitaclu. Victima, conștientă, acuza dureri la coloana cervicală. După acordarea primului ajutor medical la fața locului, bărbatul a fost transportat la spital.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite