Connect with us

ACTUALITATE

Dâmbovița: Distribuirrea biletelor de odihnă și tratament, pe ordinea de zi a Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnice

Publicat

pe

Mereu interesate, cu teme, subiect și predicat, inițiative, implicare și rezolvare. Așa s-ar putea descrie mai toate ședințele Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice Dâmbovița, conduse de Gheorghe Popa, întâlniri la care sunt invitați de fiecare dată reprezentanții Instituției Prefectului, Consiliului Județean și șefi de deconcentrate cu interes în domeniul social al persoanelor vârstnice.

Astăzi de pildă, la sediul Prefecturii Dâmbovița, s-a desfășurat cel mai probabil ultima întâlnire de acest tip în clădirea administrativă din centrul municipiului Târgoviște. Întregul imobil va intra în ample lucrări de reabilitare. Instituția Prefectului este ultima care se mută. Și asta fiindcă regimul de funcționare este unul special și nu se pot reloca, așa, oriunde. Se pare că Prefectura va fi adăpostită pentru o bună bucată de timp în clădirea fostului Inspectorat Școlar, situată pe Bulevardul Carol I, lângă Inspectoratul Județean de Poliție.

Lângă președintele Gheorghe Popa, s-au aflat prefectul Marian Tănase, subprefectul Teodor Rădoi, directorul general al Casei Județene de Pensii – Ciprian Toni Mihai și directorul Complexului de Tratament Balnear și Recuperare Ceres Pucioasa – Adrian Mocanu.

Principala temă a prezentărilor și discuțiilor a fost aceea a asigurării biletelor de odihnă și tratament pentru pensionarii dâmbovițeni, locuri și stațiuni disponibile, oferte și, bineînțeles, au fost abordate în cadrul dialogului și neajunsurile încă existente în acest sistem. Nu multe, dar există. Și, așa cum a precizat directorul Casei Județene de Pensii – Ciprian Toni Mihai, și aceste probleme care țin în mod special de repartizarea biletelor se vor rezolva. Adică, să nu mai existe persoane care reușesc să meargă în stațiuni an de an, iar altele nu au șansa să prindă nicio ofertă. Nici măcar la Pucioasa! Pentru a elimina aceste tare de funcționare, directorul Casei de Pensii a spus că, anul acesta, se ocupă personal de distribuirea către vârstnicii din Dâmbovița a locurilor din stațiuni.

Prefectul județului, Marian Tănase, sincer, a apreciat abnegația șefului de la Pensii și disponibilitatea de a face totul, dar i-a sugerat că trebuie să numească pe cineva de încredere, responsabil din instituție, care să se ocupe de treaba asta. În opinia sa, nu trebuie să le facă managerul unității pe toate, rolul său, în mod special, este să urmărească ca în întreaga instituție lucrurile să se desfășoare ca la carte.

A spus șeful Casei de Pensii că au fost distribuite bilete de tratament în mai multe serii. Au intrat în program aproape toate stațiunile de odihnă, tratament și recuperare din România. La loc de frunte, s-a situat Complexul Balnear de la Pucioasa, fiind preferat de dâmbovițeni. În afară de faptul că baza de odihnă și tratament se află aproape de domiciliile solicitanților, oamenii sunt mulțumiți și de condițiile oferite de Ceres Pucioasa. Pornind de la masă și cazare, proceduri terapeutice și relaționarea cu personalul unității.

Despre ceea ce oferă în momentul de față Complexul de la Pucioasa a vorbit și directorul Adrian Mocanu. Concluzia finală pe acest subiect a fost că lucrurile s-au îmbunătățit din mers la toate capitolele, iar pensionarii din Dâmbovița sunt mulțumiți. Rămâne doar, așa cum a susținut și prefectul județului – Marian Tănase, să beneficieze de bilete de tratament toți solicitanții. Să nu mai existe cazuri în care unii nu prind niciodată un loc, iar alții merg an de an în stațiuni prin Casa de Pensii. Trebuie evitată orice speculație vizavi de de aceste aspecte.

În ultima parte a întâlnirii, membrii Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice au mai ridicat diferite probleme curente pe care prefectul și subprefectul județului Dâmbovița le-au notat, promițând rezolvare sau măcar implicare pentru deblocarea lor.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Caravana „Rural Sport – Baschet în grădinițe”, proiect pilot în România lansat la Răzvad

Publicat

pe

Astăzi – 28 octombrie 2026, a debutat în comuna Răzvad, județul Dâmbovița, cea de-a doua componentă a Proiectului pilot în România „Baschet pentru Mileniul III – Next Generation Dâmbovița – Performanță pentru copii și juniori”, implementat de Federația Română de Baschet cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Dâmboviţa. Inițiativa are toate șansele să fie extinsă la nivel național, în prezent fiind în procedură parlamentară un proiect de lege în acest sens.

După Caravana 3×3 Urban Sport, care a început la Pucioasa, pe 2 octombrie 2026, a continuat la Moreni și urmează să ajungă la Târgoviște, Titu și Găești, președinta Federației Române de Baschet – Carmen Tocală și președintele Consiliului Județean Dâmboviţa – Corneliu Ștefan au lansat, astăzi, la unitatea de învățământ preșcolar din satul Valea Voievozilor, Caravana „Rural Sport – Baschet în grădinițe” prin care se urmărește atragerea copiilor către această disciplină sportivă de la vârste fragede și descoperirea de noi talente. Coordonatorul acestui proiect sportiv pilot este cunoscutul antrenor de baschet Cătălin Tănase – directorul CSȘ Târgoviște.

A mărturisit președinta FRB Carmen Tocală că există în România doi poli importanți ai acestui sport, în județele Dâmbovița și Teleorman, prin echipele CSM Târgoviște și CSM Alexandria. Proiectul „Baschet pentru Mileniul III – Next Generation” a demarat în Dâmbovița, întrucât a fost susținut fără rezerve de conducerea Consiliului Județean. Copiii de la Grădinița Valea Voievozilor și apoi cei de la unitatea de învățământ preșcolar din Aninoasa au exersat aruncarea la coș sub îndrumarea jucătoarelor de la CSM Târgoviște.

„Prin joc și activități sportive, copiii sunt încurajați să îndrăgească sportul de la cele mai mici vârste și să-și descopere pasiunea pentru baschet. Ne dorim ca fiecare copil să aibă șansa de a descoperi plăcerea sportului și, de ce nu, talentul care îl poate duce spre performanță”, a spus Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Drepturile pacienților în raport cu medicul de familie

Publicat

pe

Casa de Sănătate Dâmbovița a publicat o informare în care prezintă normele legale și drepturile pe care le au asigurații, dar și ceilați pacienți, în raport cu medicul de familie, conform reglementărilor legale în vigoare.

ÎNSCRIEREA LA MEDICUL DE FAMILIE ȘI SCHIMBAREA ACESTUIA

Accesul la un medic de familie este reglementat prin criterii clare de timp și procedură:
• ÎNSCRIEREA INIȚIALĂ: Se face prin ALEGEREA LIBERĂ a oricărui medic aflat în relație contractuală cu CAS Dâmbovița, completând o CERERE SCRISĂ direct la cabinetul ales.
• PERIOADA MINIMĂ DE STABILITATE: Schimbarea medicului de familie se poate efectua exclusiv după scurgerea a CEL PUȚIN 6 LUNI de la data ultimei înscrieri.
• EXCEPȚII LEGALE (transfer înainte de 6 luni): Regula celor 6 luni NU SE APLICĂ în următoarele situații de forță majoră prevăzute de lege:
– MUTAREA DEFINITIVĂ A DOMICILIULUI asiguratului în altă localitate;
– DECESUL medicului de familie curent;
– ÎNCETAREA SAU REZILIEREA CONTRACTULUI cabinetului medical cu CAS Dâmbovița.

DISTINCȚIA LEGALĂ ÎNTRE PACHETELE DE SERVICII

Sistemul public de sănătate garantează servicii diferențiate, în funcție de statutul de asigurat al persoanei:
A) PACHETUL DE BAZĂ (Exclusiv pentru persoanele ASIGURATE)
Persoanele asigurate au dreptul la o gamă extinsă de servicii INTEGRAL DECONTATE:
• CONSULTAȚII PREVENTIVE ȘI PROFILACTICE: Evaluarea riscurilor pentru sănătate pe grupe de vârstă, screening-uri specifice și vaccinări.
• CONSULTAȚII CURATIVE: Diagnosticul și tratamentul afecțiunilor acute, subacute și al acutizărilor bolilor cronice.
• MANAGEMENTUL BOLILOR CRONICE: Monitorizarea activă a pacienților cu afecțiuni de lungă durată (cardiovasculare, diabet, oncologice etc.).
• SERVICII LA DOMICILIU: Consultații acordate la adresa pacientului pentru persoanele NEDEPLASABILE sau cu limitări severe de mobilitate.
• SERVICII ADIȚIONALE: Proceduri medicale minore sau investigații efectuate conform competențelor atestate ale medicului.
B) PACHETUL MINIMAL (Pentru persoanele NEASIGURATE)
Persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază gratuit DOAR de următoarele servicii specifice:
• Asistență medicală în caz de URGENȚĂ MEDICO-CHIRURGICALĂ (doar până la stabilizarea stării pacientului);
• Diagnostic, tratament și monitorizare pentru BOLI CU POTENȚIAL ENDEMO-EPIDEMIC (afecțiuni infectocontagioase);
• MONITORIZAREA SARCINII ȘI A LĂUZIEI, inclusiv efectuarea controlului clinic la 4 săptămâni după naștere;
• Servicii de PLANIFICARE FAMILIALĂ.

DOCUMENTE OFICIALE ELIBERATE ÎN SISTEMUL DE ASIGURĂRI

În cadrul pachetului de bază, asigurații primesc documente cu regim special, decontate de CAS Dâmbovița:
• BILETUL DE TRIMITERE: Actul oficial prin care medicul de familie vă direcționează către analize de laborator, imagistică sau consultații la medici specialiști.
• PRESCRIPȚIA MEDICALĂ (Rețeta compensată/gratuită): Eliberarea de rețete cu reduceri sau gratuitate totală pentru medicamentele incluse în listele naționale aprobate.
• CERTIFICATE DE CONCEDIU MEDICAL: Documente pentru incapacitate temporară de muncă, maternitate sau îngrijirea copilului bolnav.
• ADEVERINȚE ȘI AVIZE MEDICALE: Acte necesare pentru înscrierea în colectivități (grădinițe, școli), angajare ori activități sportive.

REGULI DE FUNCȚIONARE ȘI ACCES ÎN CABINETE

Pentru asigurarea corectitudinii acordării serviciilor, legislația impune:
• PROGRAMAREA PREALABILĂ OBLIGATORIE: Cu excepția urgențelor medicale majore, toate consultațiile se acordă STRICT PE BAZĂ DE PROGRAMARE PREALABILĂ pentru a eficientiza timpii de așteptare.
• VALIDAREA PRIN CARDUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE: Orice serviciu medical acordat în cabinet din pachetul de bază trebuie validat obligatoriu cu CARDUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE și un act de identitate valid.

Atenție! Lista completă a medicilor de familie din județ și detalii actualizate privind drepturile asiguraților pot fi verificate pe pagina de internet oficială a CAS Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite