ACTUALITATE
ACV România a dotat Secția de Terapie Intensivă Nou-Născuți de la Târgoviște cu 54 de echipamente medicale esențiale

Secția de Terapie Intensivă Nou-Născuți de la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște a fost dotată cu 54 de echipamente medicale esențiale, cu o valoare totală de 100.000 de euro, printr-un proiect implementat de Asociația Cristi Vasiliu – ACV România în cadrul Fondului PULS Intensiv – Heidelberg Materials România SA, alături de Falkor și NIMET.
„Finalizarea primei etape a fost un pas important, dar nevoile rămân mari. În 2025, extindem intervenția și facem un nou apel către companii, donatori individuali și parteneri noi: fiecare gest contează. Împreună, putem continua să aducem schimbări reale și să oferim o șansă în plus la viață celor mai vulnerabili pacienți”, spune Delia Vasiliu – președintele Asociației Cristi Vasiliu/ACV România.
În 2025, ACV România extinde intervenția la Târgoviște cu o nouă etapă, ce presupune dotarea secției cu echipamente vitale și consumabile medicale, în valoare de încă 100.000 EURO.
„Pentru copiii născuți prematur sau cu afecțiuni grave, fiecare echipament nou aduce o șansă în plus la viață. Prin sprijinul Fondului PULS Intensiv, al ACV Romania și al partenerilor săi, reușim să oferim îngrijiri mai bune, să creștem șansele de supraviețuire și să reducem complicațiile pe termen lung. Iar continuarea acestui proiect înseamnă nu doar tehnologie și consumabile medicale vitale, ci și speranță pentru părinți și un sprijin real pentru echipa medicală”, a spus dr. Anca Georgescu, șefa secției de Neonatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.
Intervenția de la Târgoviște este parte din Fondul PULS Intensiv, un program național dezvoltat de ACV România, care abordează integrat cele mai presante nevoi ale Terapiei Intensive Nou-Născuți: infrastructura medicală, dotarea cu echipamente vitale, rețeaua națională de telemedicină și pregătirea continuă a echipelor medicale.
„Ne bucurăm să contribuim la acest proiect dedicat uneia dintre cele mai importante nevoi ale unei comunități: accesul la servicii medicale de calitate. Această investiție este un pas important într-un demers mai amplu, care urmărește să ofere sprijin vital copiilor născuți prematur sau cu afecțiuni grave”, a declarat Bogdan Arnăutu – ESG and Communications Manager în cadrul Heidelberg Materials România.
ACTUALITATE
Jandarmii i-au îndepărtat pe reprezentanții ACT care strângeau semnături împotriva Legii Vexler pe Dealul Patriarhiei

Liderul Partidului Acțiunea Conservatoare trage un semnal de alarmă cu privire la abuzurile care încep să apară în societate dinspre instituțiile de forță ale statului. Europarlamentarul Claudiu Târziu a dat ca exemplu recent întâmplarea de ieri, când un grup de tineri, reprezentanți ACT, care participau la o acțiune de strângere de semnături pentru anularea Legii Vexler în fața Patriarhiei Române au fost îndepărtați cu forța din zonă de militarii jandarmi.
Spune Claudiu Târziu că abuzul forțelor de ordine este unul fără de precedent. Tinerii se aflau pe Dealul Patriarhiei pentru a strânge semnături de la pelerinii care vin la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou Izvorâtorul de Mir. A spus președintele ACT, într-o intervenție pe rețelele de socializare, că nu există loc mai bun de a aduna semnături și de a transmite mesajul privitor la abrogarea Legii Vexler decât printre creștini.
„În fiecare seară, jandarmii ne-au legitimat oamenii. La început au rămas la această măsură. La o zi distanță, ne-au scos din curtea Bisericii. Au zis că nu avem voie pe domeniul privat. Este pentru prima dată când aud că nu ai voie în curtea unei biserici. Am rămas în stradă, dar nu ne-au mai lăsat nici acolo, pe domeniul public, pe o rază de câteva sute de metri în preajma Bisericii. Motivul invocat de jandarmi a fost că pelerinajul este un eveniment privat, al cărui organizator nu ne vrea acolo. Adică, Biserica ar fi cerut să fie apărată de creștinii care o apără. În mod evident, nu Biserica este deranjată de campania noastră, ci cozile de topor din conducerea statului. Colegii mei au fost abordați agresiv, percheziționați și amenințați că vor fi duși la secție. Nici un argument, juridic, moral sau cultural, nu i-a atins pe jandarmi”, a precizat Claudiu Târziu – liderul Acțiunii Conservatoare.
ACTUALITATE
Caravana 3×3 Urban Sport a ajuns la Moreni. Maratonul Baschet pentru Mileniul III continuă în Dâmbovița

Parteneriatul benefic pentru copiii și tinerii din județul Dâmbovița pe care l-a încheiat Consiliul Județean cu Federația Română de Baschet continuă. După Pucioasa, Caravana 3×3 Urban Sport a ajuns zilele trecute în municipiul Moreni.
Evenimentul sportiv derulat în cadrul programului „Baschet pentru Mileniul III – Next Generation Dâmbovița”, a spus Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean, are scopul de a aduce baschetul cât mai aproape de copiii și tinerii din județ și de a-i încuraja să își descopere talentul și pasiunea pentru mișcare.
„Prin astfel de inițiative, tinerii din Dâmbovița au mai multe oportunități de a crește prin sport și de a face performanță. Susținem sportul și generația tânără”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

ACTUALITATEacum 4 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 5 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum 5 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum 6 zileDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 3 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 2 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
ANUNŢURIacum o săptămânăPrimăria Târgoviște: Anunț solicitare aviz de mediu pentru proiect amenajare Șanțul și Valul Cetății
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimar Pietrari: Fără implicare, perseverență și finanțare nu poți dezvolta o comunitate!




























