ACTUALITATE
Doi polițiști din Argeș au fost reținuți de DGA pentru că protejau mafia lemnului!

Doi agenți de politie, de 28 și 35 de ani, din cadrul Secției Călinești, au fost reținuți, ieri – 5 iunie 2025, de colegii de la Direcția Generală Anticorupție – Seviciul Județean Anticorupție Argeș, într-un dosar penal de luare de mită, abuz în serviciu și fals instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș. Cei doi poliţişti sunt suspectaţi că au cerut bani în schimbul protecţiei pentru persoane care exploatau ilegal lemn.
În acest context, IPJ Argeș ne informează că a acordat sprijin pentru desfășurarea în bune condiții a verificărilor și a pus la dispoziție toate datele și informațiile necesare. Totodată, a dispus cercetarea prealabilă față de polițiștii implicați, prin Biroul Control Intern.
„Inspectoratul de Poliție Județean Argeș se delimitează ferm de orice comportament care contravine normelor legale, principiilor eticii și deontologiei profesionale.
Susținem cu fermitate activitatea instituțiilor abilitate în combaterea corupției și reafirmăm angajamentul nostru ferm pentru promovarea integrității, profesionalismului și respectării legii.
Conducerea IPJ Argeș nu tolerează și nu va tolera abateri de la lege și își exprimă în mod clar determinarea de a colabora în continuare cu toate structurile competente în vederea menținerii unui climat de legalitate”, se precizează IPJ Argeș.
Comunicat Direcția Generală Anticorupție
La data de 05 iunie 2025, ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cu sprijinul conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Argeș și suportul informativ al Serviciului Ordine Publică, au efectuat un număr de 3 percheziții domiciliare, dintre care una la sediul unei secţii de poliţie rurală din jud. Argeş și două la domiciliile a doi agenți de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, care își desfășurau activitatea în cadrul respectivei secții de poliție.
Totodată, au procedat la ridicarea de bunuri și înscrisuri și au pus în executare un număr de 4 mandate de aducere, în cadrul unui dosar penal, în care a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 9 persoane fizice, care au dobândit calitatea de suspecţi, respectiv cei doi polițiști și alte 7 persoane fără calitate specială, după cum urmează:
unul dintre polițiști, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
luare de mită în formă continuată (8 acte materiale);
abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit;
abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (9 acte materiale);
favorizarea făptuitorului;
folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în formă continuată (2 acte materiale);
instigare la fals intelectual, sub forma participației improprii,
toate săvârșite în concurs real;
al doilea polițist, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
luare de mită;
luare de mită în formă continuată (4 acte materiale);
abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit;
abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (2 acte materiale);
instigare la fals intelectual, sub forma participației improprii,
toate săvârșite în concurs real;
3 persoane, fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită;
1 persoană, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată (4 acte materiale);
1 persoană, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată (4 acte materiale) și complicitate la dare de mită, aflate în concurs real;
2 persoane, fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită.
În fapt, în perioada martie – mai 2025, cei doi agenți de poliție din cadrul secției de poliție rurală ar fi pretins și ar fi primit sume de bani și alte bunuri de la anumite persoane, în legătură cu îndeplinirea ori neîndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile lor de serviciu. În două cazuri, persoanele care au preluat și au transportat bunurile ar fi cunoscut că acestea erau oferite cu titlu de mită.
Cei doi agenți și-ar fi încălcat, în mod repetat, atribuțiile de serviciu, oferind sprijin mai multor persoane de pe raza unor localităţi din jud. Argeş, pentru ca acestea să fie exonerate de răspunderea penală/contravențională. Ar fi acționat în mai multe rânduri în beneficiul persoanelor care ar fi tăiat lemne în mod ilegal, precum și al celor care ar fi înlesnit aceste tăieri, în scopul însuşirii și transportării materialului lemnos pentru a fi vândut ulterior unor persoane.
În acest context, agenții de poliție nu ar fi procedat la verificarea și sancționarea acestor transporturi ilegale, asigurându-se că acestea nu vor fi depistate de alte organe cu atribuții de control, inclusiv de colegi ai acestora. Activitatea infracțională s-ar fi desfășurat atât în timpul serviciului, cât și în afara orelor de program, prin comunicarea către persoanele care transportau materialul lemnos a unor informații la care, altfel, acestea nu ar fi putut avea acces, precum programul și traseul urmat de ceilalți agenți din cadrul aceleiaşi subunităţi de poliţie.
Totodată, pentru a înlesni activitatea infracțională, cei doi polițiști ar fi determinat un funcționar public din cadrul unei primării de comună să semneze un document ce ar fi conţinut aspecte necorespunzătoare adevărului, referitoare la o cantitate de material lemnos ce a fost inițial depozitată la sediul secţiei de poliţie rurală și, ulterior, comercializată contra unei sume de bani.
Un număr de patru persoane (3 suspecți și un martor) au fost aduse cu mandat de aducere la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș în vederea continuării cercetărilor.
Calitatea de suspect, drepturile şi obligaţiile procesuale au fost aduse la cunoştinţa acestora în cursul zilei de 05.06.2025, dispunându-se în acest context şi reţinerea celor doi agenţi de poliţie pentru o perioadă de 24 de ore.
În cadrul acestui dosar penal, pe parcursul cercetărilor, lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Argeș au beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeș, Brigăzii Operaţiuni Speciale Pitești și al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeș.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea situației de fapt și a întregii activități infracționale a persoanelor cercetate.
ACTUALITATE
Legislația de antreprenoriat se schimbă, Camera de Comerț Dâmboviţa te ajută!

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița a devenit, în ultimii ani, un partener important al antreprenorilor din județ, prin Biroul de Consultanță, Juridic și Arbitraj Comercial. Pentru a veni în sprijinul întreprinzătorilor, specialiștii Camerei organizează chiar și deplasări în localitățile din județ. De asemenea, sistemul de comunicare online este foarte bine pus la punct.
Camera de Comerț Dâmboviţa vă stă la dispoziție pentru:
▪ înființări de societăți, PFA, II și IF
▪ mențiuni și modificări la Registrul Comerțului, inclusiv actualizarea CAEN Rev. 3
▪ răspunsuri la întrebări privind funcționarea firmei
▪ eliberarea avizelor de forță majoră – atribuție exclusivă a Camerelor de Comerț
Reamintim că actualizarea codurilor CAEN Rev. 3 este obligatorie pentru toate firmele până la 25 septembrie 2026.
„Vă invităm să apelați la sprijinul nostru pentru identificarea codurilor corespunzătoare și depunerea mențiunii la Registrul Comerțului. Lucrăm și online, cu firme din toată țara. Nu e nevoie să vă deplasați la sediu – putem prelua solicitarea și pe e-mail sau telefonic”, transmit reprezentanții Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.
Date de contact:
▪ Calea Câmpulung nr. 6A, Târgoviște
▪ 0245.210.318
▪ info@cciadb.ro

ACTUALITATE
CJ Dâmbovița. Încep înscrierile în programul de internship 2026

Încă o ediție a programului dedicat tinerilor licențiați care vor să cunoască ABC-ul administrației publice sub egida „Internship 2026”, derulat de Consiliul Județean Dâmbovița, va debuta la începutul acestei toamne.
După cum precizează președintele Corneliu Ștefan, tinerii au posibilitatea să învețe direct de la profesioniștii în domeniu și să își transforme în experiență cunoștințele acumulate în facultate.
„Dacă ai terminat facultatea și vrei să vezi ce înseamnă să lucrezi într-o instituție publică, te așteptăm în echipa noastră”, a transmis Corneliu Ștefan.
În perioada următoare, Consiliul Județean Dâmbovița va da publicității posturile disponibile, condițiile de înscriere și toate detaliile programului.
Prahovaacum o săptămânăCasă de 200 mp a fost distrusă de foc
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileVoinești. Așa da! Confort și civilizație până-n vârf de deal, lângă pădure
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileTransport gratuit în Târgoviște, în fiecare zi de vineri, începând cu luna septembrie 2026
Argeșacum 18 oreBărbat decedat după ce s-a răsturnat cu un ATV. A doua victimă a fost dusă la spital
Dâmboviţaacum 2 zileMai mulți copii, tâlhăriți pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu din Târgoviște. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăMihai Istrate, consultant accesare fonduri nerambursabile: Fermierii români ar trebui sprijiniți, tratați și apreciați ca cei din Vest!
Dâmboviţaacum 5 zileBărbat decedat într-un accident de circulație la Cornățelu
Dâmboviţaacum o săptămânăTânăr de 25 de ani din Târgoviște, arestat preventiv pentru violarea unei fete de 15 ani



























