Connect with us

Dâmboviţa

Un tânăr a murit și alți trei au fost răniți într-un accident rutier în comuna Dragomirești

Publicat

pe

Accident rutier, azi-noapte, în jurul orei 23:00, pe drumul județean care leagă comunele Dragomirești și Hulubești, județul Dâmbovița. Un tânăr de 23 de ani a decedat și alți trei, de 15 și 18 ani (doi) au fost răniți și au fost transportați la spital.

Potrivit IPJ Dâmbovița, la volan se afla unul dintre tinerii de 18 ani, de frl din comuna Mănești. Acesta a pierdut controlul asupra direcției, iar mașina s-a răsturnat în afara părții carosabile. Conducătorului auto i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a alcoolului sau substanțelor interzise. Polițiștii continuă cercetările.

La fața locului au intervenit pompierii din Târgoviște, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și una de descarcerare, un echipaj SMURD și două de la Serviciul Județean de Ambulanță Județean Dâmbovița.

Două dintre victime au fost găsite în stop cardio-respirator. Au fost începute imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, pentru tânărul de 23 de ani nu s-a mai putut face nimeni c fiind declarat decesul. Ceilalți trei răniți au fost transportați la spital. Concomitent, pompierii au asigurat măsurile de prevenire a unui eventual incendiu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Dâmbovițeanul Ionuț Săvoiu a revenit la Ministerul Transporturilor pe poziția de secretar de stat

Publicat

pe

În urma deciziei luate de primul ministru al României, Luca Niculescu, la propunerea avansată de PSD Dâmbovița, respectiv de Corneliu Ștefan – liderul acestei organizații, Ionuț Săvoiu s-a întors la Ministerul Transporturilor pe poziția de secretar de stat. Social democratul dâmbovițean va face parte din echipa ministrului Ovidiu Popa.

„Îmi voi desfașura activitatea nu pentru funcția în sine, ci pentru rezultatele care vor fi obținute împreună cu echipa de aici, muncind cu aceeași determinare și preocupare pentru realizarea politicilor publice și a obiectivelor ministerului, în aria mea de responsabilitate.

Nu este vremea promisiunilor fără acoperire, a soluțiilor nerealiste și nici a discursurilor populiste, cu atât mai mult cu cât traversăm un moment economic și social dificil. Complexitatea și importanța domeniului pentru economie, impactul social imens al măsurilor luate cere analiză riguroasă, planificare, decizii echilibrate, luate cu întelepciune, riguros urmărite în implementare precum și o comunicare publică adecvată.

Ca specialist în domeniul ingineriei geodezice și administrării teritoriului, profesie esențială pentru dezvoltarea infrastructurii în toate modurile de transport, având un masterat în administarea afacerilor și dobândind în cei peste 34 de ani activitate o vastă experiență în plan administrativ la nivel local și central, antreprenorial dar și politic sunt pregatit să continui activitatea în cadrul MTI cu profesionalism, concentrare și dedicare.

Cunosc foarte bine „cartofii încinși” și „oiștile în gard” lăsate de „tik-tokerii” de la USR la MTI din nepricepere, lipsă de experiență și goana lor după imagine cu orice preț. M-au uimit cu tupeul și dorința lor de trece repede în dreptul lor, cu surle și trâmbițe, succesul și rezultatul anilor de muncă asiduă al altora care nu au nici o legătură cu ei. Voi reveni punctual pe aceste subiecte în perioada imediat următoare”, este mesajul transmis de secretarul de stat Ionuț Săvoiu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

Două accidente rutiere pe A1, în Dâmbovița și Giurgiu, pe sensul de mers spre Pitești

Publicat

pe

Două accidente de circulație, în această seară, pe autostrada A1, București – Pitești, pe teritoriul județelor Giurgiu (km 23) și Dâmbovița (km 61, ambele pe sensul de mers spre Pitești. Circulația s-a desfășurat cu dificultate, fiind deviată.

În evenimentul rutier de la km 23, au fost implicate patru autoturisme. O tânără de 20 de ani a fost preluată de un echipaj medical și transportată la un spital din București – ne informează ISU Giurgiu.

Accidentul de la km 61 a avut loc în jurul orei 18:00. A fost vorba despre o coliziune între trei autovehicule. Potrivit ISU Dâmboviţa, o femeie a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite