Connect with us

ACTUALITATE

Compania de Apă Târgoviște are o bună echipă de „detectivi” ai pierderilor de apă

Publicat

pe

„Detectivii” pierderilor de apă din țară s-au reunit, la finalul lunii mai, la Pitești, la un concurs de specialitate organizat de Apă Canal 2000 Pitești.

Evenimentul a reunit profesioniști din domeniul operării sistemelor de alimentare cu apă și a vizat schimbul de bune practici, testarea echipamentelor și îmbunătățirea tehnicilor de identificare a pierderilor în rețelele publice de distribuție a apei. Nu a fost o competiție ușoară, participanții fiind deja selectați dintre cei mai buni specialiști în detecție pierderi de la fiecare companie.

„Pe traseele selectate, în urma efectuării săpăturilor au fost identificate avariile, confirmându-se un cumul total al pierderilor detectate de 504 mc/zi. Acest rezultat reiterează faptul că problema controlului, reducerii sau menținerii în limite rezonabile a pierderilor de apă din sistemul de alimentare cu apă este un aspect important al activității operatorului, deoarece influențează în mod direct performanțele economice și relaționale cu consumatorii”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.

În urma deliberării juriului, clasamentul final a arătat astfel:

  • Locul 1 – Compania de Apă Brașov;
  • Locul 2 – Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița;
  • Locul 3 – Compania de Apă Oltenia Craiova;
  • Locul 4 – Compania ApaRegio Gorj.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Jandarmi din 19 țări vin în Dâmbovița pentru exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield”

Publicat

pe

Duminică – 27 septembrie 2026, la Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi de la Ochiuri, comuna Gura Ocniței, județul Dâmbovița, va avea loc deschiderea exercițiului internațional „Carpathian Blue Shield”.

La acest eveniment, vor fi prezenți comandantul Forței de Jandarmerie Europene, un reprezentant al Serviciului European de Acțiune Externă și un negociator din cadrul Biroului Federal de Investigații (FBI).

„Acest exercițiu internațional de interoperabilitate, organizat de Jandarmeria Română, reunește peste 500 de militari români și străini din 19 țări de pe 3 continente. Scopul principal este antrenarea tuturor participanților pentru misiuni internaționale sub egida Uniunii Europene, prin simularea unor situații conflictuale complexe într-o provincie caracterizată de insecuritate. Astfel, se urmărește îmbunătățirea capacității de reacție, coordonare și gestionare a unor asemenea scenarii”, se precizează într-un comunicat transmis de Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi de la Ochiuri.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Ce competențe digitale contează în munca de azi? Completează chestionarul Camerei de Comerț Dâmboviţa!

Publicat

pe

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița a lansat două chestionare prin care urmărește să identifice nevoile de dezvoltare a competențelor digitale și de securitate cibernetică, atât din perspectiva angajaților, cât și a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și a angajatorilor.

Chestionarele pot fi completate până în data de 28 septembrie, la următoarele link-uri:

Pentru angajatori:
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdTsAjMA16VwNeKn53jpHAC3wVau5RjX6V0BDm33Q1aq2HPyg/viewform

Pentru angajați și persoane aflate în căutarea unui loc de muncă:
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdild6Q-ZeNy3VzlQtzNVozhmsVAkOq4h5GdYoneHYvAChUTw/viewform

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

Cele mai citite