ACTUALITATE
Grevă japoneză și în învățământul dâmbovițean

Și profesorii din județul Dâmbovița au participat la acțiunea de protest de miercuri, 18 iunie 2025. La rândul lor, sindicaliștii de la ,,Spiru Haret” au afișat postere cu acțiunea de protest și au purtat ecusoane specifice.
Posterele au cuprins mesaje de genul: „Astăzi tăiați din educație, mâine cerșim ca nație!” sau „Educația merită o felie mai mare de pizza”.
Protestul s-a desfășurat fără întreruperea activității, iar cursurile s-au derulat potrivit orarului. În sistemul preuniversitar, cursurile se încheie oficial vineri, însă federațiile sindicale iau în considerare să declanșeze ample acțiuni de protest din toamnă, dacă nemulțumirile lor nu vor fi luate în considerare.
„Sincere mulțumiri tuturor celor care ați participat miercuri, 18 iunie, la protest. Fiecare dintre voi ați contribuit la succesul acestei acțiuni, demonstrând că suntem o forță unită și hotărâtă.
În situația în care protestul va fi tratat cu indiferență, iar viitorul Guvern va pune în practică propunerile de măsuri apărute în spațiul public, care vor afecta salariații din învățământ, vom declanșa și alte acțiuni de protest! Vă mulțumesc încă o dată pentru dedicare și curaj”, transmite Marius Ovidiu Nistor – președintele Federației Sindicale din Educație „Spiru Haret”.
A consemnat,
Mădălina Zamfir
ACTUALITATE
Seară de film la Clubul „Flacăra” din Moreni și discuții antrenante cu regizorul Tudor Giurgiu

Publicul din Moreni s-a bucurat vineri, 6 noiembrie 2026, de o proiecție cinematografică la Centrul Cultural Flacăra”: „Trei zile în septembrie”. În film interpretează actorii Mirela Vasile, Adela Popescu, Emilian Oprea, Conrad Mericoffer și inegalabila Emilia Popescu.
La final, spectatorii au avut ocazia să discute cu regizorul Tudor Giurgiu, care a venit la Moreni special pentru acest moment. Alături de Tudor Giurgiu s-au aflat și actorii Mirela Zeța și Daniel Achim.

Artiștii au fost încântați de spectatorii din Moreni cu care au interacționat prin intermediul dezvăluirii unor curiozități despre realizarea peliculei. Un spectator i-a spus regizorului că „filmul i-a tăiat respirația fiind antrenant, simplu ca în viață și totodată realist”.
„Trei zile în septembrie” este o poveste realistă dulce-amară despre adevăr, minciună, asumare și ipocrizie într-un love story care nu poartă niciodată garanția unui happy-end! Regizorul abordează cu simplitate, dublată de o profunzime dulce-amară, lanțul slăbiciunilor care derivă în momentul în care apar fisuri într-o relație de dragoste. Deopotrivă, partenerii se pot pierde într-un carusel de alegeri-erori, de exemplu, relații pasagere, alcool, droguri sau chiar beții emoționale cum ar fi unele promisiuni iluzorii ale unor mentori care promit regăsirea de sine.
Maratonul proiecțiilor filmului „Trei zile în septembrie”, realizat de Transilvania Film continuă și în alte cinematografe din țară.
A consemnat,
Mădălina Zamfir


ACTUALITATE
„Roboți pe bune” promovează inovația și utilizarea tehnologiei în procesul educațional

Astăzi – 6 noiembrie 2026, s-a desfășurat, la Colegiul Național „Constantin Carabella” din Târgoviște, conferința „Roboți pe bune”, organizată de Asociația ”Noi zidim viitorul” cu scopul de a promova educația STEM, inovația și utilizarea tehnologiei în procesul educațional.
Evenimentul a oferit un cadru de dialog, colaborare și schimb de bune practici, prin prezentarea proiectelor și a soluțiilor tehnologice realizate de elevi și studenți, cu accent pe robotică și siguranța în mediul digital.
Conferința a fost realizată în cadrul proiectului ”Educație și roboți / Roboți pe bune” finanțat de Consiliul Județean Dâmbovița.
A consemnat,
Mădălina Zamfir

ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 5 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 2 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum 2 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița


























