Dâmboviţa
Deputat Aurelian Cotinescu: Fiecare an de muncă merită să fie răsplătit corect!

„Bunicii noștri au muncit din greu, fără să ceară prea mult. Părinții noștri au sacrificat totul pentru noi. La momentul pensionării, trebuie să ne asigurăm că munca lor este recunoscută și recompensată cum se cuvine”, mărturisește deputatul PNL de Dâmbovița Aurelian Cotinescu, într-un text în care anunță că a votat în plenul Camerei Deputaților pentru prelungirea contractelor celor 1.000 de salariați din Casele Județene de Pensii. Este vorba de angajații care, așa cum precizează parlamentarul, duc în spate o muncă nevăzută, dar esențială: transpunerea manuală în format digital a datelor din dosarele de pensii.
„Este vorba despre cei care, zi de zi, gestionează cu atenție documentele părinților și bunicilor noștri, pentru ca aceștia să își primească drepturile fără erori. Inclusiv la Casa Județeană de Pensii Dâmbovița lucrează persoane care rămân peste program, inclusiv în weekenduri, pentru ca fiecare act, fiecare carnet de muncă, să fie convertit în format electronic (a se vedea în imagini munca lor, printre mormane de dosare).
M-am implicat direct pentru ca, în județul nostru, Dâmbovița, Casa de Pensii să aibă resursele umane necesare pentru a nu lăsa niciun dosar în așteptare. Acest efort este parte din obiectivele asumate prin PNRR, mai exact Jalonul 240 – digitalizarea completă a sistemului public de pensii.
La nivel național, mai sunt de prelucrat peste două milioane de carnete de muncă, iar fără implicarea acestor profesioniști, întregul sistem riscă să intre în blocaj. Nu vorbim doar despre un efort birocratic, ci despre respectul datorat celor care au contribuit o viață întreagă la sistemul public”, a declarat deputatul PNL de Dâmbovița Aurelian Cotinescu.
Dâmboviţa
Șofer băut a provocat un accident rutier în Crevedia. O femeie a fost dusă la spital

Un șofer în vârstă de 19 ani, din județul Bihor, a intrat în coliziune cu o mașină condusă de un tânăr, de 24 ani, din Crevedia. În urma impactului, o femeie, de 31 de ani, pasageră în cel de-al doilea autoturism, a fost rănită, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii au procedat la testarea celor doi șoferi cu aparatul etilometru, rezultatul indicând o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul șoferului de 19 de ani. Ulterior, acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.
ADMINISTRAŢIE
Găești. Schimbări majore pe strada Armatei. Fără comerț cu material lemnos!

Primăria Găești a început intervențiile de toaletare a arborilor, curățenie și reparații pe strada Armatei, cale rutieră din zona Oborului Săptămânal. A anunțat edilul Alexandru Iorga că astfel de acțiuni se vor derula permanent, așa cum intenționează să se întâmple peste tot în oraș. De altfel, în aceste 10 luni de mandat care au trecut până acum, primarul Alexandru Iorga a venit deja cu schimbări importante în diferite domenii, inclusiv în ceea ce privește estetica localității.

Revenind la strada Armatei, una dintre zonele din Găești care nu a beneficiat ani la rând de atenția fostei administrații publice locale, actualul edil a efectuat și verificări în teren, împreună cu angajații de la Compartimentul Comercial și Poliția Locală, în ceea ce privește vânzarea de material lemnos.
„În urma controalelor, au fost anulate autorizațiile de funcționare ale agenților economici care comercializau material lemnos și nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege. În acest moment, niciun agent economic de pe Strada Armatei nu mai este autorizat să desfășoare activități de comerț cu material lemnos. La fel de importantă este liniștea oamenilor care locuiesc în această zonă a orașului. Au dreptul la curățenie, ordine și liniște. Pas cu pas, punem Găeștiul în ordine”, a precizat primarul orașului Găești – Alexandru Iorga.
Dâmboviţaacum o săptămânăSenator Ciprian Iacob: Ani întregi, USR a folosit sperietoarea că vin rușii ca armă politică. DIICOT a descoperit pro-ruși tocmai la USR!
ACTUALITATEacum 6 zileAnul universitar la Târgoviște s-a deschis cu inaugurarea Bibliotecii și punerea pietrei de temelie pentru biserica din Campus
Dâmboviţaacum o săptămânăBărbatul din Gura Ocniței dispărut de acasă a fost găsit spânzurat în pădure!
ADMINISTRAŢIEacum 2 zilePrimăria Târgoviște deschide la 1 noiembrie 2026 centrul de colectare gratuită a deșeurilor construit în zona Oțelinox
ACTUALITATEacum o săptămânăDirecția Silvică Dâmbovița vinde la licitație mijloace fixe scoase din funcțiune
ACTUALITATEacum 2 zileOcol silvic privat a tăiat lemne ilegal și a încărcat date false în aplicația SUMAL
ACTUALITATEacum o săptămână500 de participanți din 19 țări, prezenți în Dâmbovița la exercițiul de pregătire „Carpathian Blue Shield 2026″
ACTUALITATEacum o săptămânăVicepreședintele USR Dâmbovița Alexandru Munteanu, cercetat de DIICOT Structura Centrală


























