Senatorul Titus Corlățean a trecut în revistă, pe pagina sa de Facebook, un moment politico-diplomatic important din istoria recentă a României. S-au împlinit în această perioadă 11 ani de la un succes politico-diplomatic notabil al României: organizarea la București, pe 20 iunie 2014, a reuniunii finale a miniștrilor de externe din Procesul de cooperare sud-est european (SEECP), din Balcani. Titus Corlățean a comentat, cu emoție, fotografia pe care i-a trimis-o un prieten.

„Era practic finalul Președinției asigurate timp de 1 an de România la nivelul structurii de cooperare dintre statele din Balcani, prin intermediul subsemnatului, pe atunci ministru de externe al României.

Am reușit atunci să strângem la aceeași masă toate statele / entitățile din zona balcanică, adică au fost la București și grecii, și macedonenii (era o perioadă complicată între ei), și bulgarii și macedonenii (…), și sârbii, și albanezii, și, mai ales, kosovarii, ca invitați ai Președinției Românești etc. Pe scurt, toți. Ba chiar și Comisia Europeană / UE și NATO au avut reprezentanți la reuniunea de la București.

După două Președinții SEECP consecutive precedente care au eșuat (Serbia și RFI Macedonia, la acel moment), România a reușit să realizeze, prin munca de negocieri si contacte politice asumate pe care le-am realizat personal, împreună cu echipa noastră diplomatică de la MAE, următoarele obiective:
– Să adoptăm Declarația finală a ministerialei, cu un mesaj COMUN clar către statele UE și NATO, de susținere a integrării euroatlantice a tuturor actorilor statali din regiune.
– Am reușit, fără precedent, să configurăm O VOCE COMUNĂ A Balcanilor, altfel atât de frământați de conflicte și tensiuni între unii si alții. De altfel, pe parcursul Președinției României toate statele mi-au acordat in comun un mandat de reprezentare a tuturor și de a vorbi în numele lor la UE și NATO. Fără precedent! În acest fel, am vorbit la reuniunile UE pentru a susține, din partea întregii regiuni balcanice, începerea Conferinței interguvernamentale și respectiv a negocierilor efective de aderare pentru Serbia (sârbii, atât Dačić, cât și Vučić, ar trebui să își aducă aminte de Conferința interguvernamentală de la Bruxelles din decembrie 2013); în același fel am pus presiune pe alte state UE pentru acordarea statutului de candidat la UE pentru Albania (albanezii ar trebui să își aducă aminte de reuniunea CAE din decembrie 2013 de la Bruxelles și ce a făcut România și ulterior, pentru ca 6 luni mai târziu sa se obțină consensul pentru obținerea statutului de candidat.
– Am armonizat pozițiile Atenei și Skoplje, chestiune reflectată în Declarația finală.
– Am negociat cu Ivica Dačić, vicepremier si ministru de externe al Serbiei până cu 5 minute înainte de începerea ministerialei finale, pentru a pune în practică viziunea incluzivă de integrare a Balcanilor. Adică, în traducere liberă, să invităm Kosovo să faca parte din programele de cooperare ale SEECP, pentru a diminua tensiunile și a facilita un dialog politic tot mai constructiv Belgrad-Priștina. Deși nici Serbia și nici România nu recunoscuseră Kosovo. Și am reușit. Un merit îi revine și Premierului Victor Ponta, care a venit la ultima parte a negocierilor mele cu Dacic și a „parafat” înțelegerea politică, înainte să rostească cuvântul de deschidere a conferinței de la București. În acea vreme Primul ministru al României și ministrul de externe lucrau în echipă, se susțineau reciproc, știau profesionist relațiile externe și aveau contacte politice funcționale și pe bază de încredere reciprocă cu partenerii externi… Și mai vorbeau si limbi străine…
P.S. Și germanii, și americanii, și cei de la Comisia Europeană sau NATO au fost incapabili în primele minute să creadă că România a reușit o astfel de lovitură politică…

Declarația ministerială finală a permis organizarea la puțină vreme, la București, a summit-ului șefilor de stat si de guverne SEECP, la care Kosovo a fost reprezentat de „Președintele” său de la acel moment. Cu respectarea unor reguli de protocol atent fixate, modul de reprezentare, plăcuță cu numele, evitarea steagului etc, pentru a-i acomoda pe toți. Vă dați seama că Traian Băsescu a acceptat sa stea la masă cu ceilalți, in aceste condiții. A fost cred singura dată, în acea perioadă de „coabitare” (a se citi război politic intern cu Guvernul PSD) în care Băsescu a mulțumit (totuși) MAE pentru ceea ce a realizat, fără precedent. Evident că era prea mult să îl mentioneze pe ministrul de externe..Dar măcar a facut-o instituțional, tot era ceva pentru modul său neortodox de a face politică..

România și-a asumat rolul de port-drapel pentru integrarea cu prioritate a Muntenegru în NATO. Si am reușit. Vicepremierul și ministrul muntenegrean de externe Igor Lukšić ar putea, peste ani, să vă spună mai multe pe tema asta.

Am reușit să conving Atena că următoarea Președinție SEECP după România, din considerente strategice, să fie Albania. Și așa a fost.

P.S. Tirana ar trebuie să își activeze modul de „onorabilitate” în politica externă și să își onoreze promisiunile politice repetate, pentru retrocedarea către Statul Român a Casei Iorga și proprietății de la Saranda/ Albania. Altfel nu vad cum un Parlament al României va putea vreodată să ratifice Protocolul de aderare a Albaniei la UE..

Cam asta este pe scurt istoria acelui moment special din 20 iunie 2014 de la București. Prima fotografie din cele pe care le-am postat m-a dus înapoi, cu oarece nostalgie, în trecut. Îmi onorez astfel promisiunea de ieri de a vă prezenta prin postările mele lucruri care ar putea fi interesante pentru dvs. In același timp, episodul ăsta mă îndeamnă sa mă gândesc tot mai serios ce răspuns să dau la întrebarea: ce rost mai are să râmân în „ciorba” asta politică..Pentru o sumă de considerente care nu au de fapt caracter personal, pentru a fi corect înțeles, ci foarte serios au legătură cu modul de a face politică la nivelul decidenților politici actuali și cu reorientările profunde, de natură strategică ale țării noastre, pe care nu le împărtășesc”, a povestit senatorul Titus Corlățean.

Urmărește Incomod Media și pe Google News