Dâmboviţa
Senatorul Titus Corlățean, vizită oficială în Republica Cipru

Titus Corlățean, președintele Comisiei de Politică Externă din cadrul Senatului României, s-a aflat zilele acestea într-o vizită de lucru la Nicosia, Cipru. Senatorul român a avut o întâlnirea oficială cu Harris Georgiades, președintele Comisiei Permanente pentru Afaceri Externe și Europene a Parlamentului Republicii Cipru.
„Harris Georgiades este fostul ministru al Finanțelor din perioada crizei economico-financiare din Cipru, începând cu 2013 și care a reușit să gestioneze remarcabil situația complicată în care s-a aflat țara sa la acel moment”, a precizat Titus Corlățean.
Dialogul dintre cei doi demnitari a fost unul deosebit de important, axat pe proiecte bilaterale, inclusiv de natură economică.
„Cu acorduri bilaterale pe care dorim să le impulsionăm politic, pentru finalizare și semnare, cu teme europene, regionale și de securitate și, bineînțeles, cu stadiul actual și perspectivele „dosarului cipriot”, din perspectiva rezoluțiilor Consiliului de Securitate ONU si a discuțiilor programate peste câteva săptămâni la New York între părțile direct interesate, greco-cipriotă și respectiv turcă, sub patronajul Națiunilor Unite”, a spus senatorul Titus Corlățean.

Reprezentanții Comisiei de Politică Externă din cadrul Senatului României au fost invitați să efectueze o vizită oficială în Cipru de către comisia omoloagă din Parlamentul Cipriot, inclusiv din perspectiva Președinției semestriale a Uniunii Europene pe care Cipru o va exercita în primul semestru al anului 2026.
Senatorul român s-a mai întâlnit în zona neutră de separare – buffer zone, aflată sub controlul ONU, cu Colin Stewart, reprezentantul Special al Secretarului General ONU și șef al Forței Națiunilor Unite de menținere a păcii în Cipru, la sediul UNFICYP. Au fost angajate discuții profesionale despre situația care rămâne complicată în conflictul înghețat care continuă să separe, după 1974, grecii ciprioți și respectiv turcii ciprioți din Ciprul de Nord, zonă aflată după războiul din 1974 sub controlul trupelor Republicii Turcia.
Reprezentantul special Colin Stewart a avut cuvinte de apreciere despre contingentul românesc din Forța ONU, aflată în prezent în Cipru sub o formă mai restrânsă, de 3 ofițeri de poliție. În zona neutră de separare de lângă Nicosia, președintele Comisiei de Politică Externă din cadrul Senatului României s-a întreținut și cu cei trei ofițeri români din contingentul românesc din Forța Națiunilor Unite de Menținere a Păcii în Cipru.
„Am discutat cu ei despre contribuția lor concretă în cazul misiunii ONU, de altfel foarte apreciată de superiorii lor din structura menționată a Națiunilor Unite, despre importanța ca România să continue să fie prezentă în structurile internaționale și, pe cale de consecință, să fie respectată si să aibă influență. Sper ca Ministerul Afacerilor Interne să decidă mai rapid continuarea prezenței României în structura ONU menționată, prin prelungirea detașării polițiștilor români menționați și respectiv prin susținerea obținerii în toamna acestui an a unei poziții de comandă, ce va fi disponibilă în structura UNFICYP și la care, prin profesionalism și eficiența misiunii deja îndeplinite, polițiștii români sunt pe deplin îndreptățiți. Din partea noastră, tot sprijinul politic pe care Comisia pentru politică externă a Senatului și eu personal îl putem acorda”, a precizat senatorul român.
Titus Corlățean a mulțumit ambasadorului României la Nicosia, Dan Mihalache, și echipei sale, pentru susținere și implicare în reușita acestei vizite.
ACTUALITATE
Ordinea de zi a sedinței CLM Târgoviște din 18 august 2026

Consiliul Local Municipal Târgoviște se va întruni, marți – 18 august 2026, de la ora 09:30, în ședință extraordinară de lucru, având înscrise pe ordinea de zi următoarele proiecte de hotărâre:


ACTUALITATE
Atenție! Se oprește apa în Văleni Dâmbovița, zona Vârtop

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informnează abonații din comuna Văleni – zona Vârtop, străzile Lunca, Vrabii, Solovani, Brieni și Plopis că va întrerupe furnizarea apei, în data de 18 august 2026, între orele 07:00-11:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.
„Se recomandă ca, la reluarea furnizării apei în zona de aprovizionare afectată și până la emiterea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, să nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decât după limpezirea și fierberea apei timp de 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi afișate pe site-ul Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovita, la adresa: catd.ro/tag/opriri-finalizate.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că echipele noastre depun toate eforturile necesare în vederea finalizării, în cel mai scurt timp, a lucrărilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar în care consumatorii sunt afectați de această întrerupere a furnizării apei potabile”, se precizează într-un comunicat de presă al Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița.
ACTUALITATEacum 6 zileProprietar de apartament, amendat pentru amenajări interioare fără autorizație
ANUNŢURIacum o săptămânăMesaj de condoleanțe Primăria Dragodana, județul Dâmbovița
ACTUALITATEacum o săptămânăMega petrecere de 10 ani la Complexul Turistic de Natație Târgoviște
ACTUALITATEacum 4 zileNoile semafoare din Târgoviște nu sunt pentru rovinietă și nu au proprietăți de radar! VIDEO
Dâmboviţaacum o săptămânăTânără agresată sexual într-un parc din Târgoviște
ACTUALITATEacum o săptămânăMoaștele Sf. Mucenițe Filofteia vor fi aduse la Târgoviște de Sărbătorea Sf. Ier. Nifon (10-11 august 2026)
ADMINISTRAŢIEacum 7 zile3 miliarde de euro, valoarea proiectelor derulate în județul Dâmbovița. Locul 1 în Regiunea Sud Muntenia
Dâmboviţaacum o săptămânăO mașină a ars ca o torță în sensul giratoriu de la Gulia. VIDEO


























