ADMINISTRAŢIE
Târgoviște: Proiectul de la Școala Nr. 9 „Grigore Alexandrescu” va fi finalizat în această vară

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat că, în această vară, vor fi finalizate lucrările de renovare energetică de la Școala Nr. 9 „Grigore Alexandrescu” din Micro XI. Proiectul, în valoare de aproape 13 milioane de lei, va schimba în totalitate unitatea de învățământ, care va arăta că una nou-nouță.
„Înainte de 1989, la Școala Nr. 9 Grigore Alexandrescu învățau 3.000 de elevi (nota redacției: a fost cea mai mare școală din municipiul Târgoviște). Nu mai avem cum să ajungem la acea cifră, dar cred că peste 1.000 de copii ar putea să-și desfășoare lejer activitatea aici”, crede primarul Daniel Cristian Stan.
VIDEO
De reținut! Valoarea finanțărilor nerambursabile accesate de către administrația locală târgovișteană, în cadrul proiectelor care se află în acest moment în derulare, depășește 530 de milioane de lei, adică bugetul municipiului pe 10 ani.
„3 grădinițe, 3 școli gimnaziale, 3 licee, autobuze electrice, reabilitări termice, parc fotovoltaic, sisteme ITS, piste de biciclete, infrastructură rutieră, rețele de canalizare, digitalizarea, reprezintă numai câteva dintre reperele unui program de investiții din surse atrase, de natură să mențină municipiul Târgoviște pe poziția de lider național în atragerea fondurilor europene”, a declarat edilul Daniel Cristian Stan.
ADMINISTRAŢIE
Nu uita! Vinerea circuli gratuit cu autobuzul în municipiul Târgoviște

Primăria Târgoviște oferă, de la 1 septembrie 2026, gratuitate pentru călătoriile cu autobuzul în oraș, în fiecare zi de vineri. Odată ce oamenii au descoperit această măsură, numărul celor care au folosit transportul public a depășit luna aceasta 10.000 de persoane într-o singură zi – spune edilul Daniel Cristian Stan.
Reamintim că administrația publică a municipiului Târgoviște asigură și alte facilități celor care aleg să circule cu autobuzul, astfel:
– Elevii beneficiază de gratuitate la folosirea transportului public local, inclusiv pe timpul vacanțelor;
– Pensionarii târgovișteni cu pensii în cuantum de cel mult 4.325 lei beneficiază de gratuitate la transportul.public local, prin Direcția de Asistență Socială;
– Studenții Universității „Valahia” circulă gratuit cu autobuzul în Târgoviște, administrația locală asigurând diferența de 10% din costul abonamentului, neacoperită de către instituția de învățământ superior.
VIDEO
ADMINISTRAŢIE
Primăria Găești digitalizează serviciile publice. Proiectul este implementat cu fonduri europene

Primăria Găești și unitățile de învățământ subordonate vor fi dotate cu echipamente moderne și un sistem informatic integrat – a anunțat edilul Alexandru Iorga. Proiectul de transformare digitală a serviciilor publice din Găești depășește 5 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile accesate de administrația locală.
Odată finalizată, investiția va asigura:
– acces mai ușor la informații și servicii publice;
– mai puține drumuri și documente pe hârtie;
– o comunicare mai eficientă cu cetățenii și firmele;
– gestionarea mai bună a documentelor și a operațiunilor financiare și fiscale;
– protejarea datelor și creșterea siguranței informatice.
„Știu că trăim vremuri complicate și că fiecare dintre dumneavoastră are griji, responsabilități și prea puțin timp de pierdut între ghișee. Tocmai de aceea, continuăm să căutăm finanțări care să aducă îmbunătățiri concrete în viața orașului nostru”, a transmis primarul Alexandru Iorga.
Cât privește școlile incluse în proiect, se va moderniza activitatea administrativă, pentru o mai bună organizare și gestionare a documentelor.
ACTUALITATEacum 7 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum o săptămânăȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 5 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 4 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 3 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























