ACTUALITATE
Titu:: Bazinul de înot va fi închis pentru igienizare

Bazinul de înot didactic Emil Rozner din Titu, județul Dâmbovița, va fi închis pentru lucrări de întreținere și igienizare în perioada 4 august – 29 august 2025.
ACTUALITATE
Super program pentru copii, de 1 iunie 2026, în Parcul Orășenesc Titu

Primăria Titu, din județul Dâmbovița, transformă ziua de 1 iunie 2026 într-un specială pentru toți copiii din oraș și nu numai! La inițiativa edilului Laurențiu Costache, în Parcul Orășenesc se vor organiza, începând cu ora 16:00, numeroase activități distractive de care să se bucure întreaga familie.
Cei mici se vor bucura de Parada Personajelor, unde își vor întâlni eroii preferați, alături de muzică, dans, jocuri și multă voie bună. Un moment special al evenimentului va fi „Kendama Challenge”, susținut de Adrian Vilau – locul 1 în Europa și locul 3 în lume – care va aduce demonstrații spectaculoase și provocări interactive pentru copii și tineri.
De asemenea, participanții vor putea urmări spectacolul „Agentul Ecotron – Misiune pe Terra”, o aventură plină de umor, muzică și mesaje frumoase despre natură, prietenie și protejarea mediului. Totodată, va exista și un stand dedicat reciclării obiectelor electronice mici, precum și ateliere creative pentru copii. Evident, nu vor lipsi surprizele și cadourile!
„Copilăria înseamnă bucurie, sinceritate și speranță, iar această zi este despre zâmbetele celor mici și momentele frumoase petrecute împreună. Vă așteptăm cu drag să sărbătorim împreună Ziua Copilului, aici, la Titu!”, a transmis primarul Laurențiu Costache.
ACTUALITATE
Găești: Cadouri de 1 iunie pentru toți copiii de la grădinițele din oraș

Primarul de la Găești, Alexandru Iorga, a mers astăzi cu cadouri pentru copii în toate grădinițele din oraș, cu ocazia zilei de 1 iunie. În total, Primăria și Consiliul Local Găești au oferit 1.000 de pachete-cadou în valoare totală de 25.000 de lei, fonduri alocate din bugetul local.

„Copiii sunt cea mai mare bucurie și cea mai frumoasă speranță a comunității noastre. Prin acest gest simbolic am dorit să le oferim o rază de bucurie și să le transmitem că sunt importanți pentru noi. La mulți ani tuturor copiilor! Să aveți parte de o copilărie frumoasă, sănătoasă și plină de zâmbete”, este mesajul transmis de primarul Alexandru Iorga.
ACTUALITATEacum o săptămânăProiectele cu finanțare europeană au pus pe picioare agricultura românească
ACTUALITATEacum o săptămânăFraudă uriașă cu fonduri pentru micii fermieri! Consultant din Dâmbovița a folosit acte false
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăVot pentru modernizarea drumului județean Glod – Sanatoriul Moroeni – Bolboci – Padina – Peștera
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Târgoviște restaurează Casa Fusea-Pârvulescu. Proiectul se implementează cu fonduri europene
Dâmboviţaacum 2 zileHoțul care a terorizat Târgoviștea a fost arestat!
Dâmboviţaacum o ziDeclarația video postată pe Facebook i-a adus sancțiuni primarului de la Produlești și echipei de fotbal
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgul de cariere organizat la Universitatea Valahia a reprezentat o oportunitate pentru profesionalizare
ACTUALITATEacum o săptămânăCNAS organizează concurs pentru director general al Casei de Sănătate Dâmbovița























