ACTUALITATE
Grădină zoologică ilegală în satul Picior de Munte, comuna Dragodana! Garda de Mediu a aplicat amenzi

Descindere de anvergură, în zilele de 16 și 17 iulie, a reprezentanților unor intituții de control la o menajerie din satul Picior de Munte, comuna Dragodana, aflată sub tutela „IWF – Internaţional Wildlife Foundation”. La acțiune au participat comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Comisariatul Județean Dâmbovița, Direcția Sanitar-Veterinară Dâmbovița, Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Poliția Animalelor.
În urma verificărilor, oamenii legii au constatat mai multe nereguli. Amplasamentul nu deținea autorizație de mediu, condițiile de viață pentru animalele sălbatice ținute în captivitate erau necorespunzătoare. Fosa septică a grădinii zoologice nu era prelucrată și nici măcar declarată la Primăria Dragodana. Nu exista contract de neutralizare a deșeurilor de origine animală neconforme pentru consumul uman.
Au mai aflat reprezentanții organelor de control că operatorul percepea o taxă de intrare de 50 lei și un tarif fotografiere/filmare animalelor în cuantum de 100 lei.
Proprietarul menajeriei nu a putut pune la dispoziţia comisarilor Gărzii de Mediu actele de provenienţă a animalelor deţinute, mai ales că unele sălbăticiuni făceau parte din categoria speciilor protejate.
Pentru cele constatate, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, respectiv două amenzi în valoare totală de 120.000 lei și un avertisment. Au mai fost dispuse 12 măsuri ferme de remediere a neconformităților, cu termene clare de realizare, unele cu aplicabilitate imediată, altele cu caracter permanent.
Animalele au rămas în custodia proprietarului, fără dreptul de înstrăinare, până când acesta va face dovada provenienţei acestora.
ACTUALITATE
De noaptea minții! Direcția Silvică Dâmbovița nu poate angaja un tractorist fără hotărâre de guvern! VIDEO

Absurdistanul s-a mutat cumva în România? Ne punem această întrebare din ce în ce mai des, atunci când vedem că anumite entități de bază ale societății se confruntă cu situații limită generate de hotărârile luate pe repede înainte, probabil negândite suficient, de cei care diriguiesc vremelnic țara. Cu una dintre acestea se confruntă, de mai multă vreme, pe fondul austerității și deficitului bugetar, unitățile aflate în subordinea Regiei Naționale a Pădurilor. Am aflat de la directorul Direcției Silvice Dâmbovița, inginerul George Adrian Bîlcan, că structura silvică pe care o coordonează, care are și o componentă economică importantă, se confruntă cu o situație limită, din cauza căreia înregistrează pierderi, neputând să desfășoare activitățile de producție la parametrii stabiliți. De ce? Fiindcă nu poate face niciun fel de angajări!
Să nu vă gândiți că directorul ar avea nevoie de cine știe ce șefi de birou, de ocoale sau pentru alte compartimente. Nu! Direcția Silvică Dâmbovița ar trebui să angajeze un tractorist și un fasonator mecanic. Posturile sunt vacante din 2025. Utilajele există, de lucru este, dar nu are cine să le mânuiască! Ne-a mărturisit directorul Adrian Bîlcan că pentru a putea angaja un tractorist, rețineți, nu un șef de birou, are nevoie de Hotărâre de Guvern.
„E de noaptea minții! Avem utilaje de miliarde care stau trase pe dreapta. Nu produc nimic. Facem naveta cu deservanți la Răcari. La Moreni, nu avem oameni. Avem contracte de mandat, criterii de performanță. Vom fi întrebați ce am produs. Romsilva asigura, nu de mult, 3% din PIB-ul României. Nu va mai reuși în acest fel”, a precizat Adrian Bîlcan.
Și nu sunt astea singurele probleme și curiozități ale domeniului. De pildă, am aflat că un inginer cu facultate de 5 ani, la Silvicultură, nu poate candida pentru un post de pădurar! Adică, dacă nu are post pentru studiile sale și vrea omul totuși să muncească, nu să stea acasă sau să profeseze departe de domeniul în care este pregătit, nu poate. Atenție, inginerul silvic nu poate fi pădurar fiindcă nu are studii liceale sau postlicele de specialitate.
VIDEO
ACTUALITATE
Pericol de explozie în Poiana Câmpina. Au săpat după apă și au dat peste gaze și hidrocarburi

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova s-a întrunit, astăzi – 18 septembrie 2026, în ședință extraordinară pentru a dispune măsuri după ce operațiunea de forare a unui puț pe o proprietate privată în vederea alimentării cu apă s-a transformat într-o situație de criză. Mai precis, au fost semnalate emanații de gaze și hidrocarburi, cu potențial de explozie. Ca măsură imediată, ISU Prahova a monitorizat permanent atât zona, cât și valorile concentrațiilor de gaz, iar Primăria Poiana Câmpina a dispus restricționarea accesului în zonă, prin balizarea perimetrului.
Urmează, conform Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Prahova nr.15/18.09.2026, ca proprietarul terenului să contracteze, în regim de urgență, o firmă specializată în domeniu, în vederea realizării lucrărilor necesare pentru punerea în siguranță a amplasamentului în conformitate cu prevederile legale. Totodată, Primăria Poiana Câmpina va păstra balizarea și marcarea corespunzătoare a zonei și va informa periodic populației din proximitate cu privire la interdicția utilizării focului deschis și a altor echipamente electrice și mecanice care pot genera scântei. În același timp, Poliția Locală a comunei Poiana Câmpina va patrula în zona respectivă, iar ISU Prahova va asigura, de două ori pe zi, monitorizarea zonei, a evoluției concentrațiilor de gaze și a nivelului de lichid existent în tubulatură.
ACTUALITATEacum 2 zileDoliu în învățământul din Dâmbovița. A plecat la ceruri învățătoarea Adriana Maria Anghel
ACTUALITATEacum 2 zileDN71, Bâldana – Târgoviște. S-a trecut la demolarea gardurilor în Mircea Vodă și Cuza Vodă
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTârgoviște. Schimbare majoră la Bazinul Olimpic de Înot. A fost lansată deja licitația. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăMoment istoric în Dâmbovița. Au demarat lucrările de construcție a centurii ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileDN7, Bâldana-Titu. Recepție lucrări de reabilitare, modernizare și lărgire la patru benzi
ADMINISTRAŢIEacum 6 zilePrimarul de la Pietrari face apel către firma constructoare să vină și să finalizeze rețeaua de apă potabilă
ACTUALITATEacum o săptămânăGrup Atyc încasează abonamente de la elevii navetiști, apoi îi lasă în stații
ACTUALITATEacum o săptămânăPacientă decedată în condiții suspecte la Spitalul Județean din Târgoviște. Ajutați-mă să se facă dreptate, cere fiica


























