Connect with us

ACTUALITATE

Zonă de agrement, inaugurată în comuna Vulcana Pandele

Publicat

pe

Astăzi, de Sfântul Ilie, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, s-a aflat în comuna Vulcana Pandele, unde a participat la inaugurarea unui obiectiv realizat prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL). Este vorba de un spațiu de agrement în aer liber, un parc tematic destinat tuturor categoriilor de vârstă.

„Noua zonă de agrement este destinată tuturor locuitorilor comunei. Cei mici au la dispoziție un loc de joacă modern, iar adulții pot face mișcare sau se pot relaxa alături de cei dragi. Este o bucurie să vedem cum, prin muncă și implicare, unele zone ale județului se transformă complet, iar comunitățile devin mai frumoase. Fiecare proiect finalizat înseamnă o schimbare pozitivă în viața oamenilor din județul nostru. Îmi doresc să avem tot mai multe astfel de locuri unde dâmbovițenii să vină cu drag și să se simtă bine”, a declarat Corneliu Ștefan.

La această vizită, președintele Consiliului Județean Dâmbovița a fost însoțit de prefectul județului, Marian Tănase, de deputații Carmen Holban și Laurențiu Neculăescu, și de secretarul de stat Ionuț Săvoiu.

De precizat că evenimentul de inaugurare a fost prins în suita de manifestări dedicate „Zilei comunei Vulcana Pandele”. Ținând cont de contextul socio-economic din România, bazat pe o politică guvernamentală de austeritate, nu au mai fost organizate spectacole care să implice plata unor soliști celebri, formații artistice etc. Edilul comunei, George Rotaru, i-a înștiințat pe concetățenii săi, pe rețelele de socializare, că preferă să folosească resursele financiare la execuția unor lucrări de infrastrucura rutieră și de utilități. Confortul și dezvoltarea comunității, a spus primarul George Rotaru, sunt prioritare în acest prim mandat în fruntea administrației publice locale.

La Căminul Cultural Vulcana Pandele, în zilele de 19-20 iulie, a fost vernisată o expoziție de fotografie sub titulatura „Satul meu privit din cer”, a fost vizionat, în premieră, documentarul „La pas și la popas prin comuna Vulcana Pandele” și, de asemenea, cei interesați au putut admira obiectele tradiționale care au alcătuit expoziția „Trecut, Prezent Viitor – Povești de viață”. Momentele artistice au fost susținute de grupul vocal „Pandeleanca”. În incinta Casei Atelier Gravor Gabriel Popescu, cu ocazia „Zilelor comunei”, alături de expoziția permanentă dedicată vieții și operei artistului plastic Gabriel Popescu, a fost organizată expoziția temporară „Din tainele pădurii la Vulcana Pandele”.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Anunț important al Primăriei Titu, județul Dâmbovița

Publicat

pe

Foto arhivă

Primăria Orașului Titu informează cetățenii că, în perioada 21.06.2026 – 27.06.2026, în funcție de condițiile meteorologice, pe raza administrativ-teritorială a orașului se vor desfășura tratamente aviochimice pentru combaterea insectelor dăunătoare, respectiv țânțari, muște, omizi și gândaci.

Pentru efectuarea acestor lucrări va fi utilizat produsul AQUA-K-OTHRINE EW 20, insecticid avizat de Ministerul Sănătății și formulat special pentru tratamente aviochimice și aplicare ULV (Ultra Low Volume).

Aducem la cunoștința cetățenilor că produsul utilizat este toxic pentru albine și organismele acvatice, motiv pentru care apicultorii și persoanele care desfășoară activități în apropierea surselor de apă sunt rugați să ia toate măsurile necesare pentru protejarea acestora pe durata efectuării tratamentelor.

Totodată, precizăm că produsul nu prezintă pericol pentru sănătatea populației și pentru mediul înconjurător atunci când este utilizat conform instrucțiunilor producătorului și normelor legale în vigoare.

Aceste acțiuni sunt necesare pentru reducerea disconfortului creat de insecte și pentru menținerea unui mediu sănătos, curat și sigur pentru toți locuitorii orașului Titu. Vă mulțumim pentru înțelegere!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Parada BABEL, sfârșit de capitol al unui festival care definește Târgoviștea!

Publicat

pe

Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului BABEL 2026 s-a încheiat un pic mai în umbra preocupărilor noastre, puși la zidul ignoranței creat de politică, de cei care ne conduc și care, exact în aceste zile, țin țara într-un soi de incertitudine, sub un semn al hazardului.

BABEL, desfășurat anul acesta sub egida efemerului Timp, a mers înainte. Festivalul respiră datorită echipei coordonate de maestrul Mc Ranin – managerul Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște și a colaboratorilor veniți din afara țării pentru a fi parte la închegarea acestui maraton artistic de excepție.

Au fost nouă zile de teatru, coregrafie, artă experimentală, comunicare prin gest, suflet și mișcare. S-au aflat în aceste zile la Târgoviște, vechea Cetate de Scaun a Țării Românești, unde Teatrul Tony Bulandra și Festivalul BABEL adaugă file importante în istorie, artiști din 26 de țări, oameni veniți din țări, din comunități cu tradiții și orânduiri sociale diferite, dar aduse la același numitor comun de arta dramatică, de limbajul cultural.

Orașul, în acest interval de timp dedicat Festivalul Internațional BABEaL, a fost însuflețit de reprezentanțiile artiștilor. Participanții la Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului au reușit să curețe din plin cenușiul ce cuprinde, de obicei, un oraș provincial.

Totul s-a încheiat cu parada Babel. Un fel de rămas bun. Un sfârșit de capitol al unui mare eveniment cultural cum puține se întâmplă în România și care are încăpățânarea să reziste spre binele artei teatrale românești și universale…

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite