ACTUALITATE
Sindicaliștii din Silvicultură ies în stradă. Mii de oameni vor protesta în Piața Victoriei!

Sindicaliștii din Silvicultură sunt pregătiți pentru protest în stradă. Problemele de la Regia Națională a Pădurilor par a nu fi rezolvate. După ce s-a consumat o adevărată furtună informațională, ce a avut ca scop discreditarea instituției, procesul ciudat de reorganizare a Regiei Naționale a Pădurilor, pe care sindicaliștii îl bănuie a acoperi unele interese, continuă. Reprezentanții Sindicatului „Stejarul” susțin că reorganizarea Romsilva are nevoie de un proiect viabil, negociat cu toate părțile responsabile, nu de un pretext pentru jefuirea patrimoniului forestier!
„Am crezut că, odată cu îndepărtarea din peisajul guvernării a fostului ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva va avea parte de un proiect profesionist. Că reforma se va face nu după bunul plac al vreunui politician, ci în interes public real.
Am sperat că, după un ministru care nu a făcut performanță și a fost interesat doar de propria sa imagine, vom avea în fruntea Ministerului care răspunde de păduri o persoană care înțelege că nicio reformă adevărată nu se poate face fără specialiști, fără studii de impact, fără proiecții în viitor și, mai ales, fără o viziune.
Actuală ministră a Mediului, Apelor și Pădurilor a preluat fără ezitare moștenirea înaintașului domniei sale, inclusiv metodele prin care își face imagine”, precizează Eugen Ghinea – liderul Sindicatului Stejarul.
Susține Ghinea că, încă de la instalarea în funcție, i-a transmis Dianei Buzoianu, ministrul Mediului, mesajul membrilor Federației Silva de deschidere spre dialog și de sprijinire, cu experiența și expertiza specialiștilor din silvicultură, a proiectelor pe care le are în vedere Ministerul Mediului legate, în special, de Silvicultură.
„I-am transmis, de asemenea, că adaptarea silviculturii la schimbările climatice are nevoie de expertiză profesională de înaltă calitate. Faptul că pădurile României sunt gospodărite bine și că avem unele dintre cele mai valoroase păduri și de cea mai bogată biodiversitate din Europa arată că avem o școală silvică bună și profesioniști valoroși. Aceștia nu pot fi ignorați, iar destinul pădurilor României nu poate fi stabilit de neprofesioniști sau de o mână de specialiști agreați politic, toți ceilalți fiind ignorați.
Am cerut, încă din primul moment, noii ministre să creeze un grup de lucru format din specialiști care să se implice în proiectul de reorganizare a Romsilva. Faptul că suntem singura țară din UE în care pădurile sunt arondate Ministerului Mediului ar fi trebuit să fie încă un argument în favoarea creării acestui grup de lucru care să implice specialiști din mai multe sectoare și instituții cu răspunderi în managementul silvic. Ne referim aici și la silvicultorii profesioniști din Romsilva, dar și la cei din sectorul privat, din asociațiile de exploatare și prelucrare a lemnului, din industria mobilei, din sindicate și din administrațiile locale în care comunitățile sunt dependente de păduri.
Noua ministră responsabilă de soarta celor care îngrijesc pădurea nu a vrut să stea de vorbă cu noi. Nu a vrut să asculte prea mult argumentele profesioniștilor. Dna Buzoianu preferă compania ONG-urilor de mediu, dumneaei având experiență personală în colaborarea cu acestea. Fără să ne propunem să ofensăm pe cineva, trebuie să spunem că rolul pădurii este mai complex, funcțiile pădurii sunt și de mediu, dar și economice și sociale.
Înverșunarea menținerii unui proiect nefundamentat de reorganizare a Romsilva este de neînțeles. De ce să refuzi colaborarea cu profesioniștii? E greu de crezut că doar din orgoliu sau doar pentru că tema reducerii cheltuielilor trebuie dusă la bun sfârșit orbește.
De ce e interesantă Romsilva? Pentru că are în administrare un patrimoniu fabulos. Dincolo de valoarea economică a lemnului, pădurea oferă extrem de multe produse. Mai mult, Romsilva are cantoane și cabane în zone turistice deosebit de frumoase, are păstrăvării, are herghelii de cai de rasă. Are fonduri de vânătoare. Are un hotel de 4 stele în București. Are chiar și un muzeu. Pe scurt, administrează o avere pe care nu are dreptul să o înstrăineze nimeni, pentru că această avere nu aparține niciunui politician, aparține poporului român!
Un plan de reorganizare superficial sau greșit, intenționat sau nu, poate duce la pierderea acestui excepțional patrimoniu al României. Noi nu dorim să fim părtași la o asemenea distrugere și nici nu putem legitima un nou ministru care nu are cunoștințe suficiente de silvicultură. Reorganizarea Romsilva după un proiect făcut pe colțul mesei este o greșeală care poate avea consecințe dramatice”, a punctat liderul Sindicatului Stejarul, Eugen Ghinea.
Toate aceste motive, la care se adaugă și așa-zisele „reforme” prin care Guvernul caută să repare situația financiară a țării pe spinarea oamenilor cinstiți, ocolindu-i parcă pe profitori, i-a determinat pe reprezentanții Federației Sindicatelor din Silvicultură SILVA, pe cei din Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România și din Federația Națională a Muncii, membre ale Confederației Sindicale Naționale Meridian, să iasă în stradă, marți – 22 iulie 2025. Sindicaliștii vor protesta între orele 11:00 –14:00, în Piața Victoriei, în fața Guvernului României.
ACTUALITATE
16 septembrie 2026. Se oprește furnizarea apei potabile în comuna Produlești

Miercuri – 16 septembrie 2026, între orele 08:00-18:00, se a opri furnizarea apei potabile în comuna Produleștii, județul Dâmbovița, pentru igienizarea periodică a rezervorului.
„Se recomandă ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa : catd.ro/tag/opriri-finalizate.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, se precizează într-o informare transmisă de Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița.
ACTUALITATE
Oprire apă în comuna Ulmi, strada Silviu Stănculescu

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează abonații din comuna Ulmi că, marți – 15 septembrie 2026, va opri furnizarea apei potabile, între orele 09:00-16:00, pe strada Silviu Stănculescu (tronson cuprins între sens giratoriu Ulmi și Cartier Sagricom), pentru cuplare tronson conductă nouă la rețeaua de distributie.
„Se recomandă ca la reluarea furnizării apei în zona de aprovizionare afectată si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa : catd.ro/tag/opriri-finalizate. Compania de Apa isi cere scuze consumatorilor pentru disconfortul creat”, se precizează într-un comunicat de presă.
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileMoment istoric în Dâmbovița. Au demarat lucrările de construcție a centurii ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni
ADMINISTRAŢIEacum 3 zilePrimarul de la Pietrari face apel către firma constructoare să vină și să finalizeze rețeaua de apă potabilă
ACTUALITATEacum 4 zileGrup Atyc încasează abonamente de la elevii navetiști, apoi îi lasă în stații
ACTUALITATEacum 5 zilePacientă decedată în condiții suspecte la Spitalul Județean din Târgoviște. Ajutați-mă să se facă dreptate, cere fiica
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileȘedință de îndată a Consiliului Local Municipal Târgoviște
ACTUALITATEacum o săptămânăLa mulți ani, Târgoviște! Atmosferă superbă la concertul din Parcul Chindia. VIDEO
Uncategorizedacum 4 zilePrim-adjunctul ISU Dâmbovița, col. Alfred George Hantăr, a trecut în rezervă
ACTUALITATEacum o săptămânăSpectacol multimedia cu drone inspirat din istorie, de Zilele Cetății Târgoviște 2026


























