Connect with us

ACTUALITATE

23 iulie 2025: Primăria Târgoviște începe o nouă acțiune de dezinsecție prin pulverizare aeriană

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

Primăria Târgovişte va derula, în perioada 23 – 29 iulie 2025, în intervalul orar 05:45 – 10:00, a doua acțiune de combatere a insectelor de disconfort – ţânţari, muşte, omizi, tigru de platan, gândaci etc., prin pulverizare aeriană, pe toată suprafaţa mnicipiului, inclusiv în cartierele Priseaca şi Sagricom.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă (vânt, ploi, grindină) la termenul menționat, acțiunea se va reprograma pentru următoarea zi propice acestei activități.

Substanţa folosită pentru combaterea dăunătorilor este insecticidul AQUA-K-OTHRINE EW 20, avizată de Ministerul Sănătăţii Publice – Comisia Naţională pentru Produse Biocide.

Pentru evitarea intoxicațiilor familiior de albine se vor lua măsuri de închidere a stupilor sau de îndepărtare a acestora la o distanță de 10 kilometri față de locul unde se execută tratamentul. De asemenea, trebuie evitat pășunatul și consumul de fructe în zonele supuse tratamentului.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

„Între Istorie și Artă”, expoziție de pictură la Muzeul Tradițiilor Militare Dâmbovițene

Publicat

pe

Mâine – 9 iulie 2026, la Muzeul Tradițiilor Militare Dâmbovițene – Școala de Cavalerie, situat pe Bulevardul Carol I din Târgoviște, va fi vernisată, la ora 12:00, expoziția Taberei internaționale de pictură „Între Istorie și Artă”.

„Lucrările ilustrează un dialog estetic profund între trecut și prezent, iar publicul va avea ocazia să descopere o varietate de stiluri și tehnici picturale, fiecare reflectând viziunea unică a artiștilor asupra patrimoniului dâmbovițean”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.

Evenimentul se va încheia cu un tur ghidat al expoziției, oferind vizitatorilor șansa de a discuta direct cu autorii lucrărilor.

Tabăra internațională de pictură „Între Istorie și Artă” a reunit nouă artiști plastici din România, Republica Moldova și Siria.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ACTUALITATE

Examenul de certificare a calificării profesionale, nivel 3 – Promoția 2026, Colegiul Economic Târgoviște

Publicat

pe

Absolvenții calificărilor Ospătar (Chelner) – Vânzător în unități de alimentație, Cofetar – Patiser și Comerciant – Vânzător de la Colegiul Economic „Ion Ghica” Târgoviște au promovat cu succes Examenul de certificare a calificării profesionale, desfășurat în data de 6 iulie 2026, demonstrând nivelul de pregătire dobândit pe parcursul anilor de studiu.

Rezultatele obținute confirmă faptul că elevii au dobândit competențe profesionale solide, cunoștințe de specialitate, abilități practice și atitudini esențiale pentru desfășurarea unei activități de succes în domeniul alimentației publice și al comertului. Profesionalismul, responsabilitatea, spiritul de echipă, creativitatea și orientarea către calitate reprezintă valori pe care absolvenții noștri le-au dezvoltat și pe care le vor valorifica în viitoarea lor carieră.

Deși structura învățământului profesional și tehnic a cunoscut modificări, aceste calificări continuă să fie oferite în cadrul filierei tehnologice, răspunzând cerințelor actuale ale pieței muncii și oferind reale oportunități de angajare și dezvoltare profesională.

Îi invităm pe viitorii absolvenți ai clasei a VIII-a să aleagă aceste calificări, care îmbină pregătirea teoretică cu formarea practică și deschid drumul către o profesii căutate, dinamice și apreciate.

Investiția în educație profesională este o investiție într-un viitor sigur, bazat pe competență, pasiune și performanță. Felicitări absolvenților Promoției 2026 și mult succes în parcursul profesional!

Reclama

A consemnat,
Mădălina Zamfir

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite