Ialomiţa
Persoană căzută într-o fântână, salvată de pompierii din Ialomița

Misiune contra cronometru pentru pompierii din județul Ialomița, care aj fost solicitați să intervină, ieri – 21 iulie 2025, în localitatea Crunți, în sprijinul unei persoane care a căzut într-o fântână adâncă de aproximativ 15 metri. Salvatorii au reușit să scoată victima în siguranță la suprafață, după care a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. În sprijinul cadrelor ISU a acționat și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița.
Precizăm că, în perioada 18 – 21 iulie 2025, pompierii din Ialomița au intervenit pentru gestionarea unor situații de urgență generate de producerea a 5 accidente rutiere pe teritoriul localităților Fetești, Bordușani, Movilița și Smirna, în urma cărora 12 victime, conștiente și cooperante, au fost monitorizate de către echipajele medicale aflate la locul evenimentelor, ulterior 3 dintre acestea fiind transportate la unități spitalicești.
De asemenea, salvatorii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și a măsurilor de acordare a primului ajutor medical, pe timpul desfășurării Competiției sportive ,,Rorally Marathon – 2025”, în localitatea Balaciu.
Totodată, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 14 incendii înregistrate la nivelul județului Ialomița. În 13 cazuri a fost vorba despre arderi necontrolate de vegetație uscată, care au afectat aproximativ 8 hectare de teren. Cauzele probabile de producere a incendiilor au fost stabilite ca fiind focul deschis în spații deschise, fumatul în locuri nepermise și folosirea intenționată a sursei de aprindere.
În acest context, ISU Ialomița reamintește câteva măsuri esențiale pentru preîntâmpinarea unor situații care pot duce la izbucnirea incendiilor de vegetație:
– Nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt;
– Supravegheați permanent copiii pentru a preveni jocul acestora cu focul;
– Strângeți și depuneți toate resturile numai în locuri special amenajate;
– Nu aruncați la întâmplare resturi de țigări și chibrituri aprinse;
– Nu utilizați foc deschis în zonele afectate de uscăciune avansată;
– Asigurați protejarea față de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor și altor tipuri de ambalaje care conțin vapori inflamabili sau gaze lichefiate sub presiune, prin depozitare la umbră;
– Informați-vă și respectați măsurile stabilite de autorități;
– Anunțați în cel mai scurt timp orice început de incendiu pe care îl observați, la numărul unic pentru apeluri de urgență – 112;
„Facem apel către cetățenii care dețin terenuri agricole să manifeste responsabilitate în ceea ce privește prevenirea unor astfel de incidente, deoarece acestea pot produce adevărate dezastre. De asemenea, vă aducem la cunoștință faptul că arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94 alineatul (1), litera n din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de ISU Ialomița.
Ialomiţa
Traficant de droguri la 17 ani. A fost plasat în arest la domiciliu

Un adolescent de 17 ani a fost reținut de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ialomița și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Ialomița, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Din anchetă a rezultat că tânărul, în luna august 2026, a procurat, deținut și comercializat cocaină cu sume între 400 și 800 de lei doza. În urma percheziției efectuate, la domiciliul său, în municipiul București, au fost descoperite și ridicate mijloace de probă.
Ieri – 21 octombrie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Ialomița a decis măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.
Ialomiţa
Tânăr de 23 de ani, reținut pentru trafic de droguri de mare risc

Un tânăr de 23 de ani a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. Din probele administrate de anchetatori a rezultat că, în perioada septembrie – octombrie 2026, bărbatul ar fi procurat, deținut și comercializat canabis. Acesta obținea 400 de lei la fiecare tranzacție.
În cursul zilei de ieri, 6 octombrie, tânărul a fost prins în flagrant delict, în municipiul București, în timp ce se pregătea să vândă o cantitate de drog de risc. Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate și procurorii DIICOT Ialomița au efectuat o percheziție la domiciliul traficantului, în municipiul București. Aici, au fost descoperite și ridicate aproximativ 1,1 kilograme de canabis, porționate în 18 pachete și 42 de plicuri, pregătite pentru vânzare, țigarete confecționate artizanal, grindere, un cântar electronic de mare precizie, obiecte purtând urme de substanță, o sumă de bani în lei, precum și alte mijloace de probă.
Astăzi – 7 octombrie 2026, tânărul traficant a fost prezentat în fața magistraților de la Tribunalul Ialomița cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 3 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 4 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ACTUALITATEacum 4 zileAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























