Connect with us

Dâmboviţa

Senatorul Titus Corlățean critică măsurile luate de Guvern în domeniul educației: Soluțiile corecte se construiesc prin dialog!

Publicat

pe

Senatorul Titus Corlățean consideră că recentele măsuri care vizează sistemul educațional adoptate de Guvern, la propunerea Ministerului de resort, vor afecta activitatea cadrelor didactice și procesul de învățământ. Parlamentarul social-democrat este de părere că ar fi trebuit realizate consultări serioase și de durată cu profesorii și reprezentanții sindicali înainte de punerea pe tapet a unor modificări. De asemenea, ar fi fost binevenite și discuții în comisiile de învățământ din cadrul celor două Camere ale Parlamentului României, înainte de adoptarea, pe repede înainte, a unor norme care pun în dificultate activitatea educațională, cu referire la mărirea normei didactice și consecințele care decurg din această decizie, creșterea numărului de elevi într-o clasă, comasările sau plata cu ora. În aceste condiții, spune senatorul Titus Corlățean, singura soluție care rămâne la îndemâna cadrelor didactice este protestul.

„Este trist că se ajunge la așa ceva, dialogul aprofundat și profesionist, cu argumente, era de preferat. Educația nu înseamnă producție fizică și nici nu se rezolvă problema deficitului prin astfel de măsuri. Educația de calitate înseamnă viitorul acestei țări, iar soluțiile corecte se construiesc, cu răbdare, prin dialog cu profesioniștii din domeniu”, a precizat Titus Corlățean.

Senatorul social democrat a publicat pe pagina sa de Facebook și punctul de vedere al unui cadru didactic din învățământul preuniversitar, bun cunoscător al domeniului, care explică neajunsurilor create de noile modificări și problemele care vor apare din cauza unor decizii luate la nivel de Minister, fără consultarea corpului profesoral sau a organizațiilor sindicale.

„În învățământul preuniversitar va urma, în câteva zile, un „masacru” al cadrelor didactice, prin L141/2025 cu care se modifică anumite prevederi ale L98/2023. Mai exact, se măreşte numărul de elevi dintr-o clasă, ceea ce conduce automat: la apariția multor situații de clase în regim simultan, iar pentru copii nu este în regulă, pentru că nu se mai numeşte educație, adică se vor uni elevi de la cls I cu cls III, cls II cu cls IV, etc.

Multe din şcolile din mediu rural vor fi într un real pericol de disparitie, pentru că mulți părinți nu vor accepta asa ceva sau vor rămâne în acele clase/şcoli doar copii fără posibilități financiare, copii care provin din medii defavorizate, etc, implicit, scăzând nivelul educațional.

Reclama

Tot prin comasarea unor clase/dispariția unor structuri de şcoli, va trebui ca primăriile sa asigure transportul copiilor la altă structură din comună, aflată la o distanță considerabilă. Cu ce si in ce conditii se va face acest transport? Microbuzele scolare sunt si vor fi insuficiente si vom avea copii care vor fi luati de acasa cu 30, 45, 60 de min inainte de inceperea cursurilor. Pentru că acel microbuz are de făcut mai multe curse.Cum va putea un copil trezit la 6.30, ca să fie gata de plecare la 7, să facă față cursurilor până la ora 12, 13. Ca sa nu mai vorbesc de cei mici, de clasa 0 si clasa I?

Școlile care au mai putin de 500 de elevi, isi vor pierde personalitate juridică si la fel vor fi consecinte, inclusiv pentru programele nationale aflate in derulare: PNRAS si PNRR, care au drept scop principal prevenirea si reducerea abandonului scolar.

Gândiți-vă că asta se întâmplă acum, în cel mai nepotrivit moment, pentru că în învăţământul preuniversitar, mobilitatea personalului didactic începe din luna februarie, adica, ne aflăm la jumatatea procesului de încadrare cu personal didactic.

Prin comasarea claselor cu elevi mai puțini, dispar posturi, iar colegii mei nu au unde să mai meargă acum, sau vor face o navetă îngrozitoare, obositoare, neperformantă pentru niciun beneficiar al actului educațional şi, de cele mai multe ori, nedecontată.

Avem colegi suplinitori, foarte buni profesori la clasă şi chiar dacă sunt blamați pentru notele mici de la concursul de titularizare, au rezultate bune şi foarte bune cu copiii.Spun din experiența proprie: materia pentru titularizare, in general, nu corespunde cu ceea ce se preda la ore. Dacă un profesor obține nota 3 la titularizare, o poate face și pentru că ceea ce învață pentru concurs, corespunde, în foarte mică măsură, cu ceea ce trebuie să îi învețe pe copii. Eu am coleg suplinitor necalificat, cu rezultate la nivel internațional. Acum vom avea colegi care vor fi încadrați pe niște posturi, care apoi nu vor mai fi complete sau vor disparea.

Reclama

Din punctul meu de vedere, ŞCOALA, pentru copil, ocupă locul al II lea după mamă şi tată. Fără școală nu se poate face nimic în viață. Părinții aduc pe lume un copil, pe care îl cresc și îl educă alături de şcoală. Spun asta în calitate de părinte.

Toate aceste măsuri vor avea un impact negativ şi mai mare in viitor şi pentru viitorul copiilor noştri. Nu toți copiii au posibilități sā meargă la altă şcoala, avem copii care adorm nemâncați, care nu au cu ce să se încalțe etc. Tot ei sunt cei care vor suferi, cei care vor rămâne să învețe la simultan cu alți copii, mai mari sau mai mici, cei care vor rămâne cu cei mai slabi profesori.

Sunt şi eu conştientă că fiecare pădure are uscăturile ei, dar nişte oameni competenți ar elimina aceste uscături, nominal şi ar avea grijă de toți ceilalți factori implicați, copii, părinți, comunitate, cadre didactice, personal administrativ ş.a.m. d.”.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

PSD Dâmbovița continuă conferințele locale de alegeri

Publicat

pe

Conferințele județene de alegeri demarate la inițiativa președintelui PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, ca măsura a reorganizării filialelor locale, ținându-se cont de dedicarea față de comunitate, partid și știința administrației, au în vedere și procesul de pregătire pentru alegerile locale din 2028.

Conducere PSD Dâmbovița s-a aflat la sfârșitul acestei săptămâni la Bilciurești, Dobra , Băleni, Cornești, Butimanu, Crevedia și Niculești.

Discuțiile cu membri și simpatizanți social democrați au vizat activitatea desfășurată în cadrul acestor structuri locale, proiectele de dezvoltare ale comunităților respective și direcțiile de acțiune pentru perioada următoare.

În cadrul acestor întâlniri au fost aleși prin vot liber, liderii celor trei filiale locale. La Bilciurești și Dobra organizațiile PSD vor fi conduse de primarul Adina Stoican, respectiv Daniel Cosmin Nica . La Băleni a fost ales lider al social democraților Cristian Vălu, actualmente viceprimar al comunei.

„Am fost ales, pentru prima dată, președintele Organizației PSD Băleni. Și spun cu toată sinceritatea: primesc această încredere cu emoție și cu sufletul deschis.

Reclama

Le mulțumesc colegilor mei pentru încrederea pe care mi-au acordat-o. Este o onoare, dar mai ales este o responsabilitate pe care o simt din plin.Mulțumesc domnului președinte Corneliu Ștefan și colegilor din organizația județeană PSD Dâmbovița pentru sprijinul constant și pentru faptul că au fost alături de Băleni și de oamenii acestei comunități.

În ultima perioadă, în calitate de viceprimar al comunei Băleni, am înțeles poate cel mai bine că administrația și politica nu înseamnă doar funcții, proiecte sau ședințe. Înseamnă oameni. Înseamnă să fii acolo când cineva are nevoie de tine. Înseamnă să asculți, să te implici și să nu uiți niciodată de unde ai plecat.

Știu că drumul care urmează nu va fi întotdeauna ușor. Dar știu și că, atunci când există oameni care cred unii în alții și muncesc împreună, se pot face lucruri frumoase pentru comunitate”, este mesajul transmis de Cristian Vălu, viceprimarul comunei Băleni.

La Cornești, liderul organizației a fost ales Florin Gheorghe. La Butimanu, filiala social democraților va fi coordonată de primarul Cezar Gabriel Dragnea. PSD Crevedia va fi condus de Marius Angelo Oprea Dincă iar la Niculești de organizarea și bunul mers al filialei Partidului Social Democrat se va ocupa primarul Dorinel Soare, unul dintre cei mai vechi primari și activiști PSD din județul Dâmbovița.

Corneliu Ștefan, a precizat că PSD Dâmbovița continuă acest proces de consolidare a echipelor locale, de apropiere de oameni și de problemele comunităților locale.

Reclama

PSD Dâmbovița merge mai departe cu aceeași seriozitate și cu oameni care cunosc problematica economică și socială a comunităților din care fac parte”, a spus Corneliu Ștefan, lider al PSD Dâmbovița și primvicepreședinte la nivel central.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Copiii din Titu își pot descoperi gratuit talentele artistice la Centrul Cultural

Publicat

pe

La mai puțin de o săptămână de la inaugurarea Centrului Cultural Titu, primarul Laurențiu Costache a anunțat deja că instituția devine, de săptămâna viitoare, un loc în care copiii din oraș să-și poată descoperi talentul, să învețe, să creeze și să viseze. Toate cursurile organizate aici sunt gratuite și se adresează deocamdată doar copiilor ai căror părinți au domiciliul în Titu.

„Am pregătit un program diversificat, coordonat de profesori și voluntari dedicați, pentru ca fiecare copil să poată găsi activitatea care i se potrivește și prin care să-și dezvolte talentul și creativitatea.

Îmi doresc ca acest centru să fie al întregii noastre comunități, dar mai ales al copiilor noștri: un loc viu, primitor, în care să vină cu drag și în care fiecare talent să fie descoperit, încurajat și pus în valoare.

Le mulțumesc tuturor profesorilor și voluntarilor care au ales să se implice și să ofere din timpul, experiența și priceperea lor copiilor din Titu!”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.

Programul activităților ce se vor derula la Centrul Cultural Titu

Reclama

LUNI
Dans sportiv: 15:00–18:00
Prof. Bogdan Stănescu

MARȚI
Instrument – vioară: 14:30–16:30
Prof. Tatiana Giurgea și Patricia Seraia – voluntar

Dans țigănesc și balet: 15:00–18:00
Prof. Miruna Vișenoiu

Teatru: 16:00–18:00
Prof. Dan Puiu Nedelcu

MIERCURI
Pictură: 12:00–16:00
Prof. Simona Popa

Reclama

Canto: 15:30–18:30
Prof. Lorin Stănescu

Dans sportiv: 16:00–18:00
Prof. Bogdan Stănescu

JOI
Instrument – pian: 13:00–15:00
Abigail Debora Dumitru și Ștefan Alexandru Mihai – voluntari

Canto: 15:30–18:30
Prof. Lorin Stănescu

Teatru: 14:00–16:00
Prof. Dan Puiu Nedelcu

Reclama

Dans țigănesc: 16:00–18:00
Prof. Miruna Vișenoiu

Dans modern: 18:00–19:30
Prof. Florin Gogan

VINERI
Instrument – pian: 08:00–12:00
Prof. Camelia Popa

Dans sportiv: 15:00–18:00
Prof. Bogdan Stănescu

SÂMBĂTĂ
Dans popular: 10:00–14:00
Prof. Ion Tănase

Reclama

Pictură: 14:00–16:00
Prof. Simona Popa

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite