Giurgiu
Accident rutier cu trei victime pe DN5, între Daia și Uzunu

Trei bărbați în vârstă de 39, 43 și 59 de ani au ajuns la spital, în urma unui accident de circulație care a avut loc astăzi, 13 august 2025, pe DN5, între localitățile Daia și Uzunu, în județul Giurgiu. În evenimentul rutier au fost implicate o autoutilitară și un autoturism, cel din urmă răsturnându-se în urma impactului.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o descarcerare și o autospecială de stingere, patru echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Giurgiu și Poliția.
Giurgiu
Tânără din Giurgiu, reținută pentru încălcarea ordinului de protecție obținut de mama sa

O tânără de 21 de ani, din județul Giurgiu, a ist reținută de polițiști după ce a făcut scandal la domiciliu mamei sale, din comuna Săbăreni. S-a întâmplat în noaptea de 23 iunie 2026, în jurul orei 02:30.
Din verificările efectuate de polițiști după intervenția la fața locului a reieșit faptul că, în data de 21 aprilie, împotriva tinerei a fost emis ordin de restricție pentru 4 luni, aceasta fiind obligată la păstrarea unei distanţe de 20 de metri față de mama sa, dar și să părăsească imobilului în care locuiește această.
Ieri – 23 iunie 2026, pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale, tânăra cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție a fost reținută, pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentată unității de parchet competente, cu propuneri procedurale.
Giurgiu
Crimă în Bălănoaia, Giurgiu. Un bărbat de 55 de ani i-a tăiat gâtul unui consătean!

Un bărbat de 55 de ani, din Bălănoaia, județul Giurgiu, a fost omorât cu sânge rece de un alt consătean de aceeași vârstă. Victima,l a cărei viață nu a mai putut fi salvată a fost lovită cu un cuțit în zona gâtului. Ucigașul a fost identificat, reținut și condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu în vederea audierii.
Anchetatorii au pornit cercetările pentru a stabili circumstanțele care au condus la producerea acestei crime. Sesizarea oamenilor legii a fost făcută în jurul orei 16:10 de către un bărbat de 72 de ani din Bălănoaia.
ACTUALITATEacum 4 zileTânăra din imagine este căutată de Poliție. Sună la 112 dacă ai văzut-o!
Dâmboviţaacum o săptămânăPrimar Voinești: Ce se întâmplă în Parlamentul României este cea mai mare bătaie de joc la adresa românilor!
ACTUALITATEacum o săptămânăAgricultura românească, în pericol. Semnal de alarmă tras de reprezentanții Cooperativei Caprirom Sud Muntenia
Dâmboviţaacum 4 zileTârgoviște. Șofer băut a intrat cu mașina într-o căruță. Cinci persoane au ajuns la spital
ACTUALITATEacum 17 oreCristina Sima revine la conducerea Casei de Sănătate Dâmbovița
Dâmboviţaacum o săptămână24 de șoferi de autocisterne petroliere, reținuți de polițiștii dâmbovițeni
ACTUALITATEacum o săptămânăModalitățile de plată a facturilor către Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița
ACTUALITATEacum o săptămână„Vara campionilor”, maraton cultural, artistic și sportiv la Gura Ocniței!























