Connect with us

POLITIC

Comentarii la rece. Guvernul care ne face harcea-parcea!

Publicat

pe

Potrivit unui studiu realizat de Eurostat, în țărișoara noastră a fost înregistrată cea mai mare creștere de prețuri la bunuri și servicii de consum. Ei, de arcă nu știam! Se vedea la tot pasul. Intri într-un supermarket și pui ochii pe un român întors în patrie de la muncă prin Germania, Belgia sau chiar și Grecia. Îi vezi rapid chipul schimonosit de uimire când arunca privirea pe etichetele produselor. Îl și auzi: Aoleu! În Germania, la mine, unde stau, chestia asta este de două ori mai ieftină. Mamăăă, cât de scump este laptele!” Și filmul stupefacției putea fi dus la nesfârșit.

Și, uite așa, grație Guvernului Bolojan, asortat cu de toate, ne-am întors parcă în anii ’80. Criza în care ne vârâse atunci Ceaușescu, din cauza datoriilor externe imense, pare să coboare peste România. Și, ca întotdeauna, greșelile conducătorilor sunt plătite cu vârf și îndesat de către popor.


Zici să nu te enervezi? Nu ați văzut? Guvernul de restriște condus de Ilie Bolojan, în foame după bani, a hotărât să micșoreze până și indemnizația de creștere a copilului. Deh, stăm bine la natalitate. Asta se întâmplă la noi, unde suntem conduși de găști care au supt tot ce se putea. În Polonia, actualul președinte al țării, Karol Nawrocki, a anunțat că dorește să reducă taxele și impozitele pentru familiile cu copii. Măsura are ca rol stoparea crizei demografice uriașe care afectează Polonia. Sincer, nici noi nu stăm prea bine la capitolul acesta, numai că, în România, guvernanții de conjunctură nu au treabă cu viitorul țării. Trecutul nu îi interesează deloc, iar prezentul îl fac harcea-parcea. Ca să ne fie bine!


De când cârma țării a fost preluată de premierul Ilie Bolojan, care duce corabia spre mijlocul uraganului, foarte mulți antreprenori români și-au îndreptat atenția spre Bulgaria. Vor afaceriștii să-și mute firmele, domiciliul fiscal, în țara vecină, unde au văzut ei că impozitele și taxele sunt mai mici. Mai mult, au apărut societății specializate în astfel de mutări și înființări de firme în Bulgaria. În unele oferte se promite înființarea unei companii în numai câteva zile. Oare, această migrare o face bine economiei românești? Își duce la îndeplinire dezideratele premierul Bolojan?

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Senator Ciprian Iacob: Locatarul de la Cotroceni, în loc să fie preocupat de situația economică a României, insistă ca AUR să nu ajungă la guvernare

Publicat

pe

Ciprian Iacob, senator AUR Dâmbovița, într-o intervenție pe rețelele de socializare, a fost deosebit de critic la adresa președintelui Nicușor Dan, care, în ultima sa conferință de presă, una de tip maraton, nu a răspuns concludent la întrebările jurnaliștilor, ba mai mult, problemele cu care se confruntă țara nu prea au prezentat un interes deosebit pentru șeful statului.

A spus parlamentarul Ciprian Iacob că președintele României, pe care îl numește ironic „locatarul de la Cotroceni”, nu a tratat așa cum ar fi trebuit situația socio-economică a țării. Nu a catadicsit să ofere românilor explicații cu privire la problemele cu care ne confruntăm, dar și-a găsit un subiect drag, acela de a lovi în Alianța pentru Unirea Românilor, înșirând o serie de pseudo-argumente pentru care nu trebuie să ajungă reprezentanții AUR la guvernare.

„Eu i-aș cere președintelui, de fapt nu președintelui, ci locatarului de la Cotroceni, să ne spună care sunt dovezile pentru care a trebuit să implice Fitch sau Moodys sau Standard & Poors, pentru că nu am văzut ca niciuna dintre aceste agenții să reclame în vreun fel AUR. Dumnealui și-a făcut timp să explice de ce AUR nu trebuie să fie la guvernare, dar nu a avut timp să ne explice de ce țara este în situația economică catastrofală în care se află și de ce a trebuit să alcătuiască un guvern împreună cu PSD’’, a transmis senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Iacob.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

Primarul de la Voinești cere reforme adevărate, doar 300 de aleși în Parlament și mai puține subvenții pentru partide!

Publicat

pe

Gabriel Dănuț Sandu, primarul comunei Voinești, atrage atenția celor care se află vremelnic la putere că România trece printr-o perioadă deosebit de dificilă. Cetățenii trăiesc, de la o zi la alta, tot mai greu. Consideră edilul că este momentul să fie realizate reforme adevărate, este nevoie de reducerea cheltuielilor bugetare și de repornirea motorului economiei. Altfel, e de rău!

Spune primarul de la Voinești că o reformă adevărată se face de la vârf în jos, nu invers. Și, dacă există voință politică, se poate! Edilul nu este prima dată când oferă și soluții. Parlamentul României să nu aibă mai mult de 200 deputați și 100 senatori, așa cum s-a stabilit în urma Referendumului desfășurat în noiembrie 2009.

„La nivel național, 200 de colegii cu vot uninominal pentru deputați și 100 de colegii cu vot uninominal pentru senatori. Cine câștigă colegiul, a câștigat mandatul fără prag electoral, fără redistribuiri.

După ce au fost stabilite colegiile, se poate trece la reorganizarea administrativ-teritorială a județelor. Comasați direcțiile, acum foarte multe, existente la nivelul fiecărui județ. Apoi gândiți comasarea comunelor de la nivel de sat, în funcție de nevoile cetățenilor, grupate cât mai aproape de centrul administrativ”.

Mai sugerează Gabriel Dănuț Sandu celor aflați vremelnic la putere, dacă vor rezultate, mai bine pentru țară, să reducă cu 80% subvenția partidelor politice pe o perioadă de 10 ani, iar reprezentanții în Consiliile de Administrație să fie neremunerați sau să primească o indemnizație simbolică.

„Nu vă mai gândiți să vă fie vouă bine! Gândiți-vă la bunăstarea tuturor românilor”, a transmis celor de la vârfurile puterii Gabriel Dănuț Sandu – primarul comunei Voinești, din județul Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite